La începutul lunii martie, vă propunem să descoperim viețile unor sfinte mai puțin cunoscute credincioșilor din România. Multe dintre ele nu sunt trecute în calendarul Bisericii noastre, însă sunt menționate în sinaxare. Cultul lor este mai răspândit în Apus, sfintele trăind în perioada de dinaintea Marii Schisme.

Luna martie este dedicată femeilor, iar aceste sfinte reprezintă adevărate modele de curaj. Viețile lor nu au fost deloc ușoare, însă „au biruit lumea”.

Exemplul Sfintei Non este relevant mai ales în contextul Lunii pentru Viață. În împrejurările dramatice ale unui abuz, sfânta a ales să își nască copilul, care avea să devină cel mai cunoscut sfânt și ocrotitor al Țării Galilor.

Descoperă în continuare aceste povești de viață.

Sf. Cuv. Mc. Evdochia – 1 martie

Sfânta Evdochia a trăit la finalul secolului I – începutul secolului al II-lea, în orașul fenician Heliopolis, astăzi orașul libanez Baalbek.

De origine samarineană, era renumită pentru frumusețea sa ieșită din comun. A început să atragă foarte mulți bărbați în jurul ei, să adune multă avere și să ducă o viață cu totul necurată. 

Însă, într-o noapte, în casa vecinului său creștin a poposit monahul Gherman, care, după și-a făcut rugăciunile, a început să citească din Sfânta Scriptură despre Judecata de Apoi.

Evdochia a fost cutremurată de ceea ce a auzit și a început să își conștientizeze starea de păcătoșenie.

A doua zi, femeia a cerut sfatul monahului despre cum să își salveze sufletul. Acesta i-a spus să se boteze, să își împartă averea și să se retragă la o mănăstire.

Sfânta a urmat întru totul sfatul călugărului și a mers la o mănăstire unde a trăit în pocăință. Domnul a iertat-o, a făcut-o stareță și a înzestrat-o cu daruri duhovnicești. Putea să îi vindece pe bolnavi și să învie morții. 

Când persecuțiile împotriva creștinilor s-au intensificat, cuvioasa a fost arestată și adusă în fața guvernatorului. În acel moment s-a aflat că soția comandantului militar murise. Acesta a implorat-o pe Evdochia să se roage pentru ea. Cu rugăciunile ei, soția comandantului a înviat, iar cei din casa lui s-au botezat.

Sfânta s-a reîntors la mănăstirea sa, unde a mai trăit în asceză timp de 56 de ani. După venirea la putere a unui înfocat persecutor al creștinilor, sfânta a fost din nou arestată și a primit cu bucurie cununa martiriului.

Sf. Non (Nonna) – 2 martie

Sfânta Non a fost mama Sfântului David, ocrotitorul Țării Galilor, sărbătorit la data de 1 martie. Informațiile despre viața sfintei au fost consemnate de un călugăr care a trăit în secolul al XI-lea.

Acesta menționează că Sfânta Non s-a născut spre finalul secolului al V-lea și era monahie atunci când a suferit un abuz din partea unui rege. Păgânii din regiune căutau să o omoare, deoarece cineva avusese o viziune potrivit căreia copilul pe care îl purta în pântece avea să distrugă zeii lor și să Îl propovăduiască pe Hristos.

Când a venit vremea nașterii, Dumnezeu a îngăduit să se pornească o furtună teribilă, astfel încât sfânta să aducă pe lume copilul fără a fi descoperită. Există o tradiție în Țara Galilor potrivit căreia urmele mâinilor sale sunt încă vizibile pe stânca de care se sprijinea în timpul furtunii.

În apropierea locului în care s-a născut Sfântul David a fost înălțată o capelă închinată Sfintei Non, aflată astăzi în stare de ruină. La est de aceste ruine se găsește și o fântână cu apă tămăduitoare, care ar fi apărut în chip minunat după nașterea copilului.

Sfânta Non și-a continuat viața închinată lui Dumnezeu, mărturie stând numeroase biserici din Țara Galilor care îi poartă numele. 

Se pare că sfânta a călătorit și în regiuni din Anglia și Franța. În Cornwall, unde este cunoscută sub numele de Nonna, există o fântână și mai multe biserici care îi sunt închinate.

Sf. Cuv. Piamun – 3 martie

Viața Sfintei Piamun a fost istorisită de Cuviosul Paladie în scrierea Istoria Lausiacă. Aceasta a fost o fecioară care a trăit în Egiptul de Sus, în secolul al IV-lea. Locuia în casa mamei sale și își asumase o rânduială aspră de post și priveghere, având ca ocupație torsul lânii.

Dumnezeu o învrednicise cu darul înainte-vederii, astfel încât, atunci când locuitorii unui alt sat voiau să atace așezarea în care trăia cuvioasa, aceasta a primit înștiințare și i-a avertizat pe conducătorii satului. Aceștia s-au temut și au rugat-o pe fecioară să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru ei.

Sfânta Piamun s-a retras și s-a rugat toată noaptea, iar apoi s-a aflat că asaltul fusese oprit în chip minunat și că fusese cerută pacea.

Împreună cu mama sa, s-a dedicat faptelor de milostenie, ajutând bolnavii și săracii din comunitatea lor.

Sf. Mc. Iuliana – 4 martie

Sfânta Iuliana este pomenită în calendar alături de fratele ei, Sfântul Mucenic Pavel. Au trăit în vremea împăratului Aurelian (secolul al III-lea) și erau dintr-o cetate numită Ptolemaida, pe care cele mai multe surse hagiografice o plasează în Fenicia, adică pe teritoriul de astăzi al Libanului, nordului Israelului și vestul Siriei.

Ajuns în Ptolemaida, împăratul a început prigoana împotriva creștinilor. L-a văzut pe Sfântul Pavel făcându-și cruce și a poruncit să fie arestat. Pentru că nu a dorit să jertfească idolilor, sfântul a suferit numeroase chinuri. 

Sora lui, Iuliana, i-a luat apărarea, dar și ea a fost arestată și torturată. Cu toate că împăratul îi promitea că o va lua de soție și îi va oferi putere și bogăție, Sfânta Iuliana a rămas fidelă Mirelui Hristos. Ambii frați au fost aruncați într-un cazan cu smoală clocotită, dar aceasta s-a transformat în apă rece, spre mirarea poporului care asista la chinurile lor.

Au fost supuși la numeroase alte chinuri: paturi de fier încinse, foc, bătăi, închisoare cu lanțuri și piroane, groapă cu reptile și foc. În temniță au fost vizitați de îngerul Domnului, care le-a vindecat rănile. Văzând aceste minuni, unii dintre chinuitorii lor s-au convertit și au devenit creștini, iar unii martiri.

Împăratul a poruncit ca Iuliana să fie dusă la o casă de desfrânare, dar Dumnezeu a apărat-o, iar cei ce voiau să păcătuiască au fost orbiți. Sfânta Iuliana s-a rugat pentru ei, iar aceștia și-au recăpătat vederea.

Cei doi frați au trecut prin ultimele chinuri, fiind arși cu foc, iar când poporul a început să protesteze văzând nedreptatea, împăratul a hotărât să li se taie capetele. Sfinții au primit cu bucurie cununa muceniciei, iar trupurile lor au fost îngropate cu cinste de creștini.

Sf. Teodora din Arta – 11 martie

Sfânta Teodora s-a născut în 1210, în orașul Kozani (regiunea Macedonia de Vest din nordul Greciei). Aceasta provenea dintr-o familie cu origini nobile. Tatăl era guvernator al Tesaliei și Macedoniei, iar mama era descendentă a unei familii de aristocrați din Constantinopol. Bunicii paterni se trăgeau dintr-o faimoasă familie italiană, iar unul dintre strămoși participase la Prima Cruciadă. Tatăl ei a trecut la Domnul când aceasta era adolescentă, iar tutore i-a devenit despotul Epirului. 

În acea perioadă, după căderea Imperiului Bizantin, au supraviețuit mai multe state succesoare numite despotate, iar unul dintre acestea era Despotatul Epirului care avea capitala la Arta.

Curând, despotul a fost înfrânt în luptă, iar la tron a venit Mihail al II-lea, fiul celui care întemeiase statul. Acesta a fost impresionat de frumusețea și virtuțile Teodorei și s-a căsătorit cu ea. Teodora a devenit astfel regină, fiind foarte iubită și respectată de popor. 

În schimb, soțul său era crud și iubitor de plăceri și își respingea soția, deoarece nu dorea să ia parte la excesele lui. După nașterea primului fiu, Nichifor, Mihail a început o relație cu o ducesă pe care a adus-o la palat și a ridicat-o pe tron.

Potrivit biografului Teodorei, un călugăr învățat pe nume Iov, care a trăit în secolul al XVII-lea, regina și-a luat fiul și s-a retras în munți, hrănindu-se cu ierburi și dormind în peșteri. A pribegit, dar nu și-a pierdut credința în Dumnezeu și nu s-a plâns niciodată.

După cinci ani petrecuți în munții Pindului, a fost găsită de un cleric virtuos și dusă într-un sat. Vestea a ajuns la poporul din Arta, care s-a revoltat împotriva despotului și a cerut readucerea Teodorei pe tron.

Aceasta revine și începe o amplă activitate filantropică. Prin rugăciune și perseverență, l-a determinat pe Mihail să se pocăiască și să își schimbe viața. Au mai avut împreună patru copii și au petrecut restul anilor în iubire față de Dumnezeu și aproapele.

Pentru a-și ispăși păcatele, soțul ei a ridicat mănăstiri și biserici care dăinuiesc până în prezent.  După moartea lui, în 1270, Sfânta Teodora s-a retras la una din mănăstirile ctitorite, unde a mai trăit ca monahie încă zece ani.

A fost cinstită de popor ca sfântă imediat după trecerea la Domnul și a devenit ocrotitoarea orașului. Sfintele ei moaște se păstrează în biserica mănăstirii care îi poartă numele, iar în fiecare an, de sărbătoarea ei, are loc o procesiune.

Sf. Mc. Hristina din Persia – 13 martie

Cu toate că numele Sfintei Hristina apare în sinaxarele mai multor Biserici Ortodoxe, se cunosc puține informații despre viața ei, transmise de un cuvios siriac care a scris mai multe vieți de martiri, Babai cel Mare. Acesta i-a scris viața în anul 615, dar din document s-a păstrat până în prezent doar prefața.

Sinaxarele plasează viața ei fie în secolul al VI-lea, în timpul domniei regelui Khosrau (Chosroes) I, fie la finalul secolului al VI-lea –începutul secolului al VII-lea, în timpul regelui Khosrau (Chosroes) al II-lea (590–628).

Sfânta era fiica guvernatorului cetății Nisibe și s-a convertit de la zoroastrism la creștinism. A fost căsătorită cu un nobil persan, dar a refuzat să renunțe la credința creștină și să consume căsătoria. Pentru aceasta, a fost biciuită și a primit moarte martirică.

Sf. Matilda de Ringelheim – 14 martie

Sfânta Matilda a fost regină a Germaniei și soția regelui Henric I. Au avut împreună trei băieți și două fete, dintre care se remarcă: Otto I, care avea să devină împărat al Germaniei, și Sfântul Ierarh Bruno cel Mare, Arhiepiscop de Köln.

Sfânta Matilda provenea dintr-o familie de nobili din Westfalia și a fost crescută de o mătușă care era stareța mănăstirii Herford. S-a căsătorit de timpuriu cu Henric și a fost o regină iubită de popor, înzestrată cu multe calități, precum generozitatea, inteligența și diplomația. 

S-a remarcat mai ales prin faptele de milostenie. Mergea adesea, îmbrăcată în haine modeste, să le ducă ajutoare celor lipsiți și a întemeiat mănăstiri și școli.

După moartea soțului său, care îi lăsase câteva domenii, Sfânta Matilda a folosit averea pentru a-și ajuta semenii. Acest lucru i-a determinat pe cei doi fii mai mari să se răzvrătească, acuzându-o pe mama lor că sărăcește familia regală prin faptele ei de milostenie.

S-a retras pentru o vreme de la curte, dar, văzând că lucrurile nu merg la fel de bine fără ea, cei doi fii și-au cerut iertare și au rechemat-o.

Mai târziu, după ce și-a văzut copiii așezați și trăind în pace, Sfânta Matilda s-a retras la mănăstirea din Nordhausen, apoi la cea din Quedlinburg, unde a murit la 14 martie 968 și a fost înmormântată alături de soțul ei.

A fost cinstită ca sfântă imediat după moarte, iar în scrierile vremii este descrisă deseori ca un ideal de „regină-creștină”.

Sf. Mc. Lucreția din Cordoba – 15 martie

Sfânta Lucreția a fost o fecioară dintr-o familie nobilă de mauri (populație musulmană din nordul Africii), care trăia în Cordoba, în sudul Spaniei. Sfânta avea o mătușă creștină cu o viață curată, care i-a vorbit despre Hristos și a determinat-o să se boteze. Când au aflat părinții ei, i-au cerut să renunțe la credința creștină și s-au năpustit cu lovituri asupra ei.

Fecioara s-a refugiat în casa Sfântului Eulogiu, păstor și învățător al creștinilor, iar de aici a peregrinat prin casele mai multor creștini pentru a nu fi găsită. Părinții ei alertaseră autoritățile, iar, în urma unei trădări, a fost descoperit locul în care stătea ascunsă.

Atât Sfânta Lucreția, cât și Sfântul Eulogiu au fost arestați. Mai întâi a fost martirizat bărbatul, iar după patru zile i s-a tăiat capul fecioarei, care a rămas fidelă lui Hristos până la capăt.

Acești doi sfinți fac parte din ceata mucenicilor care L-au mărturisit pe Hristos în secolul al IX-lea, în Spania stăpânită de musulmani.

Sf. Gertruda de Nivelles – 17 martie

Sfânta Gertruda, fiica lui Pepin de Landen, majordom al unui palat, și a Sfintei Itta, s-a născut în 626, în Landen, pe teritoriul Belgiei de astăzi.

Încă din tinerețe, la sfatul Sfântului Amand, a ales să-și închine viața lui Dumnezeu. A fugit de căsătoria cu un tânăr nobil într-un loc pustiu, unde a trăit în asceză.

Tatăl ei i-a înțeles alegerea, într-un final, și a chemat-o acasă. După trecerea lui la Domnul, mama Sfintei Gertruda a ctitorit o mănăstire la Nivelles, unde au mers împreună pentru a fi aproape una de cealaltă. 

Sfânta Gertruda a strălucit în mănăstire ca exemplu de blândețe, evlavie și răbdare. După moartea mamei, ei a devenit stareță, dar a delegat altor monahii unele responsabilități pentru a-și păstra starea de rugăciune.

Era foarte milostivă și îi primea cu căldură pe pelerinii străini. În acest fel s-a împrietenit cu Sfântul Feuillen de Fosses. Când acesta și însoțitorii lui au fost omorâți, sfânta a primit în chip minunat înștiințare despre unde se află trupurile lor, după 77 de zile de rugăciune.

S-a îngrijit să aducă în mănăstire scrieri duhovnicești și sfinte moaște. Postea aspru și fusese afectată de boală, astfel încât a trăit numai 33 de ani. Și-a simțit sfârșitul, pregătindu-se alături de monahii cu rugăciunea de toată noapte. A doua zi, în zori, a trecut în pace la Domnul, când tocmai începea Sfânta Liturghie.

A fost îngropată lângă mama sa, în biserica Sfântul Petru de la Nivelles, iar mormântul său a devenit loc de pelerinaj. La 10 ani de la moartea, a fost consemnată o minune prin care sfânta a stins cu veșmântul ei incendiul care cuprinsese mănăstirea. De asemenea, pe un tânăr care căzuse în fântâna mănăstirii l-a înviat în chip minunat.

Sfânta Gertruda este ocrotitoarea călătorilor și a culturilor agricole. De aceea, mai ales în unele icoane din Apus, este reprezentată cu un șoricel agățat de veșminte. 

Sf. Mc. Daria – 19 martie

În sinaxare, Sfânta Muceniță Daria este pomenită alături de soțul ei, Sfântul Hrisant. Aceștia au fost martiri, care au pătimit în timpul împăratului roman Numerian (283–284).

Sfântul Hrisant provenea dintr-o familie păgână bogată, mutată din Alexandria la Roma. A primit o educație aleasă și a citit numeroase cărți, inclusiv Evangheliile, care l-au făcut să își dorească să se boteze și să devină creștin.

Tatăl său, dorind să-l îndepărteze de credința creștină, a adus-o din Atena pe Daria, preoteasă a zeiței Minerva, pentru a se căsători cu ea. Însă Hrisant a convertit-o la creștinism și au hotărât să trăiască în feciorie, ca frate și soră, fiecare atrăgând în jurul lor tineri și tinere care doreau să-și închine viața lui Hristos. 

Locuitorii Romei s-au plâns conducătorilor că cei doi promovează celibatul și îndepărtează tinerii de viața obișnuită. Sfinții au fost arestați și, chiar dacă au fost supuși la chinuri, credința lor a rămas neclintită. I-au convertit, prin exemplul lor, și pe alții, precum Sfinții Claudiu și Ilaria.

Împăratul Numerian a poruncit executarea lor. Există mai multe istorisiri despre felul în care au murit, dar majoritatea surselor hagiografice menționează că au fost îngropați de vii într-o groapă cu nisip pe Via Salaria. Vechiul Martirologiu Roman consemnează că peste groapă a fost pus „un morman de pământ și pietre”.

Osemintele lor au fost dezgropate în secolul al IV-lea și au fost mutate de mai multe ori până la momentul când, în jurul anului 900, au fost așezate în catedrala din orașul Reggio Emilia, în nordul Italiei.

Văzând tăria cu care cei doi au îndurat toate chinurile pentru Hristos, însuși tribunul împreună cu soția sa Ilaria, cei doi fii ai lor și ostașii au crezut în Mântuitorul Iisus Hristos.

Sf. Mc. Ilaria – 19 martie

Sfânta Ilaria este pomenită odată cu soțul său, Claudiu, și cu fiii lor, Iason și Maurus.

Aceștia erau păgâni, dar când Claudiu, care era tribun, a văzut pătimirile sfinților Hrisant și Daria, a ajuns să creadă în Hristos și a primit botezul împreună cu soția, Ilaria, și cei doi fii.

Când vestea a ajuns la împăratul Numerian, acesta a poruncit ca cele două familii să fie executate. Sfântul Claudiu a fost înecat în mare, iar fiii au fost decapitați. Sfânta Ilaria nu a fost martirizată odată cu ei. Sinaxarele menționează că aceasta mergea adesea la peștera în care fuseseră îngropate trupurile martirilor pentru a se ruga.

A fost urmărită, prinsă și torturată. Sfânta a cerut să i se îngăduie câteva clipe pentru rugăciune. De îndată ce a terminat rugăciunea, și-a dat sufletul lui Dumnezeu, iar un creștin a îngropat-o în peșteră, alături de fiii ei.

Citește și Materic digital: Sfintele lunii februarie (II)