Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit duminică în parohia românească din Alcalá de Henares, Spania. Înaltpreasfinția Sa a subliniat că „dacă toți ar fi una, mai ușor s-ar împlini Evanghelia lui Hristos”.
Vizita Mitropolitului Andrei în comunitatea românească a avut loc în contextul participării la sfințirea Catedralei Episcopale „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Madrid, oficiată sâmbătă.
Înaltpreasfinția Sa a explicat în predică însemnătatea Duminicii Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic și despre rolul acestora în formularea și apărarea dreptei credințe. Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a subliniat că rugăciunea Mântuitorului pentru unitatea credincioșilor rămâne actuală și astăzi.
„Nu numai atunci au fost necazuri, au fost și după aceea. Că dacă n-ar fi fost probleme în lume, astăzi noi toți am fi una. Și ortodocșii, și catolicii, și neoprotestanții, toți câți cred în Hristos ar trebui să fie una. Așa S-a rugat Domnul Iisus Hristos Tatălui: ca toți să fie una”.
La finalul slujbei, preotul paroh Adrian Pintea a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, iar în semn de apreciere pentru activitatea administrativă și pastoral-misionară desfășurată în comunitate, Mitropolitul Andrei i-a oferit Ordinul „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj” pentru clerici.
Scurt istoric
Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” aflată în aproprierea orașului Madrid a fost înființată în anul 2001, ca răspuns la nevoile spirituale ale comunității românești ortodoxe din această zonă. Până la edificarea bisericii, vreme de mai mulți ani, slujbele au fost oficiate într-o capelă pusă la dispoziție de Episcopia Catolică din Alcalá de Henares.
În data de 25 mai 2008, a fost hirotonit și instalat primul Episcop al Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Părinte Timotei, pe terenul destinat noii biserici, în prezența a peste 3.000 de credincioși.
Parohia se bucură de o bună colaborare atât cu autoritățile locale, cât și cu Episcopia Catolică din regiune, implicându-se activ în dialogul ecumenic și în viața socială a comunității.
Foto credit: Parohia Ortodoxă Română din Alcalá de Henares / Ana Cecilia Pintea





