Februarie este o lună mai scurtă, dar ne oferă exemple importante de credință, curaj și dăruire. În acest articol vom trece în revistă sfintele femei cinstite în a doua parte a lunii și vom descoperi lecțiile pe care viețile lor le pot oferi fiecăruia dintre noi.
Sf. Scolastica – 10 februarie
Informațiile despre viața Sfintei Scolastica au fost transmise de Sfântul Grigorie Dialogul. Aceasta s-a născut în Italia și a fost sora geamănă a Sfântului Benedict de Nursia. Și-a închinat viața lui Dumnezeu de la o vârstă fragedă și a ajuns într-o mănăstire de maici situată în apropierea mănăstirii de călugări întemeiate de fratele ei.
Cei doi frați, împreună cu monahi și monahii din obștile lor, se întâlneau într-o casă situată între cele două mănăstiri, unde purtau discuții duhovnicești. Într-un an, Sfânta Scolastica a insistat să rămână împreună toată noaptea, pentru a priveghea și a vorbi despre Dumnezeu. Sfântul Benedict nu dorea să încalce regula conform căreia nu putea înnopta în afara zidurilor mănăstirii. Însă, prin rugăciunile surorii sale, a început o furtună puternică, care i-a împiedicat pe călugări să plece. Astfel, au continuat până în zori convorbirea despre „bucuria din ceruri” (Sf. Grigorie Dialogul).
La trei zile după această întâmplare, Sfântul Benedict a văzut sufletul surorii sale înălțându-se la cer sub forma unui porumbel și a înțeles insistența surorii sale, care știa că aceea avea să fie ultima lor întâlnire pe pământ.
Sfântul Benedict a îngropat trupul sfintei în mormântul pe care și-l pregătise, lăsând ca testament să fie așezat și el în același loc după moarte.
Sfântul Benedict avea să treacă la Domnul în același an, 543, la doar 40 de zile după sora sa.
Sf. Teodora Împărăteasa – 11 februarie
Sfânta Teodora provenea din Paflagonia, Asia Mică, dintr-o familie de creștini și a fost soția împăratului bizantin Teofil. Ajunsă la curtea din Constantinopol, a fost nevoită să-și ascundă evlavia față de sfintele icoanele din cauza împotrivirii soțului său, care interzicea cinstirea lor. În 842, după moartea lui Teofil, ultimul dintre împărații iconoclaști, Sfânta Teodora a restabilit cultul icoanelor. Ea a condus imperiul timp de 14 ani, deoarece fiul său era încă minor.
A încredințat conducerea Patriarhiei Constantinopolului unui ierarh iconodul Metodie, care fusese prigonit de împăratul Teofil. La data de 11 martie 843, în ajunul primei duminici din Postul Mare, Sfânta Teodora a sprijinit convocarea unui sinod care a declarat valabile toate hotărârile celor șapte Sinoade Ecumenice și a restabilit cinstirea icoanelor.
În doua zi, duminică, a avut loc o procesiune triumfală pe străzile Constantinopolului, condusă de sfânta împărăteasă. Procesiunea a fost urmată de Sfânta Liturghie în Catedrala Sf. Sofia și citirea hotărârii sinodului de către Patriarhul Metodie.
Acest eveniment este comemorat până în prezent prin manifestările care au loc anual în Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Mare.
Lucrarea sfintei a fost și una misionară, deoarece a avut inițiative de propovăduirea Evangheliei printre popoarele turcice și slave. De asemenea, a guvernat cu înțelepciune resursele materiale ale imperiului, reușind să le sporească.
Când fiul ei a ajuns la vârsta potrivită pentru preluarea puterii, Sfânta Teodora s-a retras la mănăstire, unde a trecut la Domnul în anul 867.
Trupul ei a fost găsit neputrezit, iar timp de șase secole moaștele au rămas la Constantinopol. La trei ani după căderea imperiului, în 1456, sfintele moaște au fost mutate în insula Corfu, Grecia, alături de cele ale Sfântului Spiridon. În prezent, sunt păstrate în Catedrala Panaghia Spiliotissa din insulă, fiind alături de Sfântul Spiridon, ocrotitoarea acestui loc.
Sf. Priscila – 13 februarie
Numele Sfintei Priscila este menționat în Noul Testament, de trei ori în Faptele Apostolilor și de trei ori în epistolele Sfântului Pavel, de fiecare dată alături de cel al soțului său, Sfântul Acvila, unul dintre cei 72 de Apostoli.
Sfântul Evanghelist Luca relatează în Faptele Apostolilor că Sfântul Pavel a ajuns din Atena la Corint, unde i-a întâlnit pe Sfinții Acvila și Priscila și a rămas la ei, având aceeași meserie, „făcători de corturi” (Fapte 18:2).
Împăratul Claudiu îi alungase pe evrei din Roma, astfel că Sfântul Acvila, care era evreu din Pont, venise împreună cu soția sa, Sfânta Priscila, în Corint (Fapte 18:1).
Tot în cartea Faptele Apostolilor se menționează că cei doi soți i-au făcut cunoscută „cu de-amănuntul calea lui Dumnezeu” unui bărbat numit Apollo.
Cei doi soți au mers cu Sfântul Pavel în Efes, unde acesta a scris prima sa Epistolă către Biserica din Corint, în care îi menționează: „Vă îmbrățișează mult, în Domnul, Acvila și Priscila, împreună cu Biserica din casa lor” (I Corinteni 16:19).
Sfânta Priscila este sărbătorită împreună cu soțul ei în data de 13 februarie, iar Sfântul Acvila este sărbătorit și individual în data de 14 iulie.
Sf. Mariamna – 17 februarie
Sfânta Mariamna a fost sora Sfântului Filip, unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului. După Înălțarea Domnului la cer, aceasta l-a însoțit pe fratele său și pe Sf. Ap. Bartolomeu în Ierapole, Frigia, în sud-vestul Turciei de astăzi. În această regiune erau foarte mulți păgâni, care aveau ca idoli vipere și șerpi. Cei trei sfinți au reușit să-i convertească pe o parte dintre ei la creștinism și să-i vindece de boli, precum în cazul unui bărbat orb, care i-a lăsat ulterior să stea în casa lui.
Misiunea lor a atras furia autorităților și au fost arestați și condamnați, fiind acuzați de vrăjitorie. Sfintei Mariamna i-au fost luate hainele, dar o flacără divină a înconjurat-o pentru a o proteja de privirile oamenilor.
Mai întâi au fost răstigniți Sfinții Filip și Bartolomeu. În acel moment, un cutremur puternic a cuprins cetatea, iar guvernatorul și alți păgâni au fost înghițiți de pământ. Oamenii au început să se roage sfinților și cutremurul a încetat. Creștinii l-au salvat pe Sfântul Bartolomeu, dar pentru Sfântul Filip fusese prea târziu. Acesta trecuse la Domnul și a fost îngropat în Ierapole de Sfânta Mariamna. Sfântul Bartolomeu i-a botezat pe locuitori, iar apoi s-a îndreptat spre India și Armenia, unde a murit mai târziu, martirizat.
Sfânta Mariamna a mers în Licaonia, unde a continuat misiunea de evanghelizare și a trecut în pace la Domnul.
Sf. Pulheria Împărăteasa – 17 februarie
Sfânta Pulheria a fost o împărăteasă fecioară, care s-a remarcat prin apărarea dreptei credințe la Sinoadele Ecumenice de la Efes și Calcedon din 431 și 451.
Născută în 399, a fost sora mai mare a împăratului Teodosie al II-lea. La moartea tatălui lor, împăratul Arcadie, cei doi frați au devenit moștenitori ai tronului.
Sfânta a devenit „Augustă” la doar 15 ani și a condus imperiul timp de 40 de ani. Cu ajutorul său au fost combătute două erezii: nestorianismul la Sinodul de la Efes și monofizismul la Sinodul de la Calcedon. După succesul ambelor sinoade, influența sa a fost recunoscută de popor, care aclama: „Mulți ani trăiască binecinstitoarea împărăteasă, iubitoarea de Hristos. Mulți ani trăiască, drept-slăvitoarea!”
În anul 450, fratele ei a murit neașteptat, iar sfânta Pulheria a luat decizia de a se căsători cu un senator roman, Marcian, cunoscut pentru sprijinirea dreptei credințe. Această căsătorie a fost formală, deoarece soțul a respectat făgăduința păstrării fecioriei pe care o făcuse împărăteasa. Au dus o viață curată, cu post și rugăciune și au conclucrat pentru binele imperiului și al poporului. Și-au folosit averea pentru a ridica biserici și mănăstiri, spitale și case pentru săraci.
A ctitorit biserica Maicii Domnului din Vlaherne și a încurajat răspândirea cultului celor 40 de Mucenici din Sevastia, după unele surse fiind chiar cea care le-a descoperit moaștele.
Sfânta Pulheria a trecut la Domnul la vârsta de 44 de ani, în 10 septembrie 453, lăsându-și toată averea săracilor. Marcian a mai domnit singur încă patru ani, până a trecut la cele veșnice.
Este cinstită în calendarul ortodox atât în 17 februarie, alături de soțul său, Sf. Împărat Marcian, cât și în 10 septembrie.
Sf. Filoteea din Atena – 19 februarie
Sfânta Filoteea s-a născut în Atena, în 1522, în familia aristocrată Venizelou, după multe rugăciuni către Maica Domnului. Botezată cu numele Revula, a fost dată spre căsătorie la o vârstă foarte fragedă, împotriva voinței sale.
Sfânta a răbdat multă suferință din partea soțului său, un om violent, care a murit după trei ani. Și-a continuat viața în curăție, cu privegheri și post, iar câțiva ani mai târziu Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, i s-a arătat în vis spunându-i să construiască o mănăstire în numele lui.
Sfânta a ridicat mănăstirea cu averea pe care o moștenise și a fost cea dintâi care a primit tunderea în monahism cu numele Filoteea. Pe lângă mănăstire a ridicat și anexe pentru ajutorarea semenilor: spital, azil și școală.
În acea perioadă, Grecia se afla sub stăpânirea otomană, iar sfânta Filoteea și-a folosit averea pentru a-i răscumpăra pe cât mai mulți robi, în special femei, de la stăpânii lor.
Odată, patru femei s-au adăpostit la mănăstirea ei, dar au fost descoperite, iar cuvioasa a fost arestată. Era pregătită să primească martiriul, deoarece nu voia să se lepede de Hristos, dar a fost salvată de prieteni din familii nobiliare.
Zelul său apostolic s-a amplificat. A mai ridicat o mănăstire de maici în Patesia, o suburbie a Atenei și a continuat activitatea misionară: a organizat una dintre primele forme de educație pentru fete din Atena, a continuat să salveze tinere din haremurile otomane, a adăpostit săraci, bătrâni și orfani. De asemenea, era cunoscută pentru milostenia ei. A dobândit de asemenea încă din timpul vieții darul facerii de minuni.
În 1588, a fost prinsă de turci și torturată. Maicile au luat-o și au dus-o în Kalogreza, un loc a cărui etimologie amintește că aici s-a stabilit Sf. Filoteea (gr. καλόγερος – călugăr). Aici au îngrijit-o până în 19 februarie 1589, când a trecut la cele veșnice.
Moaștele ei se află în Catedrala Mitropolitană din oraș și este unul din sfinții ocrotitori ai Atenei, alături de Sfinții Dionisie Areopagitul și Ierotei. Este de asemenea ocrotitoare a victimelor traficului de persoane.
Sf. Gorgonia – 23 februarie
Sfânta Gorgonia a fost fiica Sfântului Grigorie de Nazianz și a Sfintei Nona și sora Sfântului Grigorie Teologul. Fratele său este cel care a lăsat informațiile despre viața sfintei și mai ales despre virtuțile pe care aceasta le-a cultivat.
Sfânta a fost căsătorită și a avut cinci copii, dintre care doi au devenit episcopi. Chiar dacă a avut o viață de familie plină, nu s-a îndepărtat de preocupări duhovnicești precum rugăciunea, postul și privegherea. De asemenea, casa ei era tot timpul deschisă pentru străini și pentru cei aflați în nevoie, manifestând multă grijă mai ales față de văduve.
Sfântul Grigorie Teologul subliniază că sora lui I-a slujit lui Dumnezeu împletind starea femeii căsătorite cu cea a unei monahii, astfel încât viața ei nu ar fi fost diferită, indiferent ce cale ar fi ales. După cum spune tot el, Sfânta Gorgonia l-a învățat că nici căsătoria, nici monahismul nu ne leagă și nici nu ne separă de Dumnezeu sau de lume, ci sunt simple feluri de a dobândi virtuți.
Cândva, căruța în care sfânta călătorea s-a răsturnat, iar animalele au târât-o, provocându-i răni grave. Nu a dorit să fie consultată de medic, după unele surse, pentru a nu-și descoperi trupul în fața unui străin. S-a lăsat în mâna Domnului și a fost vindecată în chip minunat.
O altă încercare a venit printr-o boală cruntă care îi provoca multă suferință. De data aceasta, s-a târât singură într-o noapte până la Sfântul Altar, unde, după ce s-a rugat lui Dumnezeu, s-a însănătoșit.
Și-a mai continuat o vreme misiunea și apoi a primit înștiințare că va trece la Domnul. Avea doar 39 de ani, iar părinții ei încă trăiau. Aflată pe patul de moarte, i-a șoptit ultimele cuvinte tatălui său: „Cu pace mă voi culca și voi adormi” (Psalmul 4:8).
Sf. Mc. Fotini Samarineanca – 26 februarie
Sfânta Fotini este femeia samarineană care a vorbit cu Hristos la fântâna lui Iacov, episod relatat în Evanghelie de Sfântul Ioan (Ioan 4:7-29). Înainte de această întâlnire, fusese o femeie supusă plăcerilor lumești, dar după convorbirea cu Hristos, în sufletul ei se naște o simțire mai înaltă și lasă în urmă vechea viață.
Se botează atât ea, cât și cei doi fii ai săi, precum și cele cinci surori, și devin propovăduitori ai credinței în Hristos. În acea vreme, începuse persecuția împăratului Nero împotriva creștinilor. Unul dintre fiii ei îl convertise pe un comandant roman, lucru care l-a înfuriat pe împărat.
Sfânta Fotini și familia ei au venit de bunăvoie la Roma pentru a-L face cunoscut pe Hristos împăratului Nero. Acesta a rămas neînduplecat și a ordonat ca toți opt să fie bătuți cu ciocane de fier până le va zdrobi oasele, însă ei au rămas nevătămați.
Împăratul a schimbat tactica, încercând să-i ademenească cu bogății, dar sfinții au rămas neclintiți în credința lor și chiar au convertit-o pe fiica acestuia.
Prin urmare, au fost din nou supuși la chinuri, după unele surse timp de trei ani. Au fost aruncați într-un cuptor, forțați să bea otravă sau orbiți, ieșind nevătămați în chip minunat.
În cele din urmă, toți au primit cununa muceniciei, Sfânta Fotini fiind ultima dintre ei. După unele surse, și-a încheiat viața aruncată într-o fântână, iar în alte sinaxare Hristos i-a vindecat rănile și apoi a murit în pace după mai multe zile.
Sfânta este sărbătorită și în Duminica a 5-a după Paști, numită și Duminica Samarinencei.
Numele grecesc Fotini („cea luminoasă”) are echivalente semantice în mai multe limbi: slavonă (Svetlana), italiană (Lucia), franceză (Claire), spaniolă (Clara) și română (Luminița).
Sfintele Chira și Marana – 28 februarie
Sfintele Chira și Marana au fost două surori care au trăit în secolul al IV-lea în orașul Veria (Beroea) din Siria. Cu toate că proveneau dintr-o familie bogată, văzând necredința unor apropiați, au decis să se retragă pentru a trăi permanent în asceză.
Viața lor a fost consemnată de Fericitul Teodoret al Cirului, care le-a și cunoscut. Acesta a fost și singurul bărbat pe care îl primeau și care putea vorbi cu ele.
Cele două cuvioase au ridicat o construcție de piatră în care au lăsat doar o deschizătură prin care să primească hrană. Casa nu avea niciun fel de protecție contra frigului, căldurii sau precipitațiilor, iar femeile erau înveșmântate în haine largi și lungi. Purtau lanțuri de fier în jurul gâtului, mijlocului și încheieturilor, astfel că, Sfânta Chira, care era mai slăbită, de abia putea sta în picioare.
Singurele dăți când au părăsit locul lor de asceză au fost atunci când au mers în pelerinaje la Ierusalim și la mormântul Sfintei Tecla din Isauria. Fericitul Teodoret notează că cele două sfinte au postit aspru, nemâncând nimic în timpul călătoriilor, cu excepția perioadei petrecute în Ierusalim.
Cele două surori sfinte au trecut la Domnul în anul 450.
