Flux de știri
11:47basilica.ro
Vizită pastorală în Filile Brădet și Celnic din orașul Anina
În Duminica a IV-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Filiei Brădet din cadrul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Anina, Protopopiatul Reșița. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”, după cum ne-au…
basilica.ro
11:28basilica.ro
Sărbătoare duhovnicească la Parohia gorjeană Urechești
În Duminica a 4-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Urechești, Protoieria Tg. Jiu-Sud, județul Gorj, în prezența a câteva sute de credincioși veniți aici cu prilejul sărbătoririi celor 100…
basilica.ro
11:06basilica.ro
Așezământul de la Hârja și-a cinstit ocrotitorul
Beneficiarii, angajații și binefăcătorii Așezământului de bătrâni de la Hârja, județul Bacău, l-au cinstit miercuri, 2 iulie 2014, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, informează mmb.ro. De dimineață, s-au oficiat Sfânta Liturghie, slujba Acatistului și Te Deumul pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra beneficiarilor și ostenitorilor din centru. „După rânduielile liturgice, au urmat o…
basilica.ro
10:47basilica.ro
„Ctitorii ștefaniene din județul Neamț și din împrejurimi”
Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a fost evocat miercuri, 2 iulie, la Piatra Neamț în cadrul unui simpozion organizat alături de Consiliul Județean Neamț. În cadrul evenimentului au fost pregătite comunicări dedicate Sfântului de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc anul acesta 510 ani, potrivit mmb.ro. Ziua de 2 iulie este pentru locuitorii…
basilica.ro
10:30basilica.ro
Sărbătoarea Sf. Cuvios Atanasie Atonitul, la Pocrov
Pelerinii, alături de soborul preoților, s-au rugat și în acest an la Schitul Pocrov al Mănăstirii Neamț Sfântului Cuvios Atanasie Atonitul, pomenit de Biserica Ortodoxă pe 5 iulie. Acest sfânt ocrotește, alături de Maica Domnului, așezarea monahală din apropierea Lavrei Neamțului. Vineri seara (n.r. 4 iulie) a fost oficiată slujba Privegherii, iar sâmbătă, în ziua…
basilica.ro
10:15basilica.ro
Gala Festivalului „Gavriil Musicescu”
După o săptămână în care s-au aflat la Iași peste 35 de coruri de tineri din România, Guineea Ecuatorială, Ucraina, Republica Moldova și Bulgaria, Festivalul-Concurs Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”- ediția a II-a a ajuns la final, după cum aflăm de la mmb.ro. Ieri-seară, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, a avut loc, în…
basilica.ro
10:00basilica.ro
Curs festiv de absolvire al studenților teologi ieșeni
Cursul festiv de absolvire al studenților teologi ieșeni a debutat cu slujba Sfintei Liturghii arhierești, oficiată în Catedrala Mitropolitană din Iași de IPS Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, răspunsurile liturgice fiind date de absolvenți, informează mmb.ro. Din soborul slujitor au făcut parte pr.…
basilica.ro
09:45basilica.ro
Un atlas istoric al mănăstirilor din România
De aproximativ doi ani pe piața cărții religioase din România a apărut o lucrare pe care prin conținut o considerăm inedită și fundamentală pentru cunoașterea și înțelegerea evoluției monahismului românesc. Facem referire la lucrarea „Mănăstirile și schiturile ortodoxe din România de la începuturi până astăzi. Atlas istoric”, apărută la Editura Bibliotecii Naționale a României în…
basilica.ro
09:00basilica.ro
A fost sfințită biserica Parohiei Roșu II din Ilfov
Biserica Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul” – Roșu II, Protoieria Ilfov Sud, a fost sfințită ieri, 6 iulie 2014, de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, informează Ziarul Lumina. Noua biserică a mai primit, cu acest prilej, hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. În continuare, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, în…
basilica.ro
08:46basilica.ro
Festivalul portului popular românesc în Italia
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a organizat ieri, 6 iulie, cea de-a V-a ediție a Festivalului „Ziua portului popular românesc”, informează Ziarul Lumina. Acest eveniment s-a desfășurat concomitent în 203 parohii ortodoxe românești din cadrul eparhiei. Cu acest prilej, în parohii a fost proiectat filmul „Satul de demult”. Peste 20.000 de români din întreaga Italie…
basilica.ro
08:16basilica.ro
O zi de Pateric cu maica Luciana de la Buciumeni
Exemplul unei maici nonagenare, care se nevoiește de mai bine de șapte decenii în aceeași mănăstire și care vine în continuarea unei filiații de schimnice care au asigurat, dincolo de cele văzute, o înaltă trăire ascetică în vremuri în care trupul viu al monahismului românesc a fost amputat de comunism, este pentru noi, cei de…
basilica.ro
00:00basilica.ro
7 iulie 1938 – S-a născut în Satu Nou de Sus, județul Maramureș, arhiepiscopul Vasile Costin
7 iulie 1938 – S-a născut în Satu Nou de Sus, județul Maramureș, arhiepiscopul Vasile Costin. Studii la Seminarul Teologic din Cluj (1954-1959), la Institutul Teologic din Sibiu (1959-1963), cursuri de doctorat – disciplina Liturgică – la Institutul Teologic din București (1963-1966); studii de specializare la Facultatea de Teologie a Universității din Atena și la…
basilica.ro
00:00basilica.ro
7 iulie 1581 – A trecut la cele veșnice Episcopul Isaia
7 iulie 1581 – A trecut la cele veșnice Episcopul Isaia. Călugărit la Agapia, Episcop de Rădăuți (c. 1564 – a doua jumătate a anului 1577), retras din scaun, înainte de 1561, a alcătuit la Slatina prima colecție de cronici moldovenești cunoscută, formată din Letopisețul Putna I, Cronica lui Macarie – în versiunea scurtă -,…
basilica.ro
21:01basilica.ro
Vizită arhierească în Filia Brădet, Anina
Credincioșii Filiei Brădet a Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Anina l-au avut în mijlocul lor, în Duminica a IV-a după Rusalii, pe Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, informează TRINITAS TV. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”. „O filie cu o biserică paraclis foarte izolată, cu credincioși atașați de…
basilica.ro
20:10basilica.ro
Sărbătoarea Mănăstirii Capidava
Cu câteva zile înainte de prăznuirea Sfinților Mucenici Epictet și Astion, Mănăstirea „Capidava”, din apropierea localității Dunăvățul de Jos, și-a sărbătorit duminica aceasta hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, informează TRINITAS TV. „Este un moment de bucurie în care v-am chemat aici, aproape de cetatea în care a existat…
basilica.ro
19:44basilica.ro
Duminica a IV-a după Rusalii, la Sibiu
Credincioși din toate parohiile Sibiului au participat duminica aceasta la sfințirea picturii Bisericii „Nașterea Domnului” aflată în apropierea centrului istoric al orașului. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. Înaltpreasfinția Sa a oficiat și Sfânta Liturghie, informează TRINITAS TV. „În cartierul acesta, în apropierea gării, biserica închinată sărbătorii Nașterii Domnului a fost…
basilica.ro
19:10basilica.ro
Un nou așezământ în județul Bacău
În duminica a IV-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Leontinești, satul Dianca, județul Bacău. Ierarhul a sfințit Așezământul social-filantropic „Sfinții Martiri Brâncoveni”, informează TRINITAS TV. Așezământul a fost ridicat în curtea bisericii. Lucrările au început în anul 2010 și au fost…
basilica.ro
18:40basilica.ro
Sărbătoarea Parohiei Mănăstirea Humorului
Duminica a IV-a după Rusalii a fost zi de sărbătoare pentru credincioșii din Comuna suceveană Mănăstirea Humorului. Aflat în mijlocul credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a sfințit paraclisul „Duminica Sfinților Români” al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”. Ierarhul a oficiat și Sfânta Liturghie și a ținut cuvânt de învățătură. „Este mare lucru să…
basilica.ro
18:05basilica.ro
Slujire arhierească în Parohia Sălcioara din Protopopiatul Babadag
În Duminica a IV-a după Rusalii, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Sălcioara – fostă 6 Martie – din Protopopiatul Babadag. În biserica cu hramul „Sf. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la sfârșitul acesteia ierarhul…
basilica.ro
17:27basilica.ro
Resfințirea bisericii din Valea Hranei – Episcopia Sălajului
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a făcut duminică, 6 iulie 2014, un popas duhovnicesc în localitatea Valea Hranei, filie a parohiei Ceaca din Protopopiatul Jibou. După întâmpinarea ierarhului de către părinții împreună slujirori și credincioșii satului, dar și de cei veniți din localitățile vecine, Preasfințitul Părinte Petroniu a resfințit biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail…
basilica.ro