Ziua de prăznuire a „Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul”, așezată la finele anului bisericesc, este așteptată cu bucurie în bisericile și mănăstirile din Oltenia și nu numai. Anul acesta, în Episcopia Severinului și Strehaiei, sărbătoarea va fi însoțită de un eveniment cu totul aparte, slujba de resfințire a vechii biserici de zid a Mănăstirii Topolnița. Cu acest prilej, cinstitul așezământ monahal, ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana, își va deschide porțile pentru sutele de pelerini, dornici să ia parte la istoricul eveniment și la slujba euharistică. Potrivit mitropolia-olteniei.ro, sfânta și dumnezeiasca Liturghie va fi săvârșită de un ales sobor de arhierei, preoți și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei,.
Mănăstirea Topolnița, file de istorie
Situată la aproximativ 4 km. spre răsărit de municipiul Drobeta Turnu Severin, pe râul cu același nume, Mănăstirea Topolnița este unul dintre locurile de tradiție din istoria monahismului mehedințean. Istoria leagă acest frumos loc de isihie românească de Mănăstirea Tismana, al cărei metoc a fost dintru începuturi. Din tradiție i se mai spune și „Schitul de jos”, fiind așezată oarecum la poalele dealurilor de pe valea Topolniței.
Cercetările istorice au scos la lumină în parte frumoasa tradiție a mănăstirii, înfiripată pas cu pas în decursul vremii. Unii îi leagă pe bună dreptate existența de binecuvântata prezență a Sfântului Nicodim de la Tismana pe aceste meleaguri. Se pare că sfântul a așezat aici prima piatră de temelie și odată cu ea rânduiala monastică cu care se deprinsese de la Sfântul Munte. Mai mult decât atât, cercetările istoricilor au determinat foarte clar contextul de formare a cinstitei mănăstiri. Preotul Dumitru Bălașa așează temeluirea ei pe seama neamului Basarabilor (vezi: Pr. Dumitru Bălașa, Contribuție la istoria Schitului Topolnița, în revista Mitropolia Olteniei nr. 11-12/1957, pp. 826-827).
În decursul timpului mănăstirea a trecut prin mai multe momente grele ajungând chiar în pragul paraginei. Legat de acest aspect, pr. Bălașa consemnează o întâmplare din timpul domniei lui Mihai Viteazul, atunci când, datorită birurilor prea mari, sătenii din localitățile învecinate mănăstirii în frunte cu călugării de aici au trecut Dunărea în Serbia. Sfântul locaș a rămas fără viețuitori până în timpul domnitorului Alexandru Iliași, atunci când „trei vălugări sârbi s-au întors aici, apucându-se să dreagă mănăstirea” (Ibidem, p. 827).
Revoluția lui Tudor Vladimirescu a rămas și ea îtipărită în istoria mănăstirii. La cinci ani după încetarea ostilităților, 40 de panduri din ceata lui Tudor s-au baricadat în mănăstire de teama noii stăpâniri. Asediul a durat săptămâni bune, fugarii rezistând eroic în spatele zidurilor groase. Înconjurați de poteră, pandurii au reușit să scape noaptea „printr-o portiță dosnică”. (Radu Crețeanu, Întregiri la istoricul Schitului Topolnița, în MO nr. 3-4/1957, p. 218).
