Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu a lansat prima aplicaţie mobilă cu ghid audio, ASTRA Museum App. Aplicaţia poate fi descărcată gratuit din Google Play şi Apple Store, anunţă instituţia printr-un comunicat de presă. Prin intermediul ghidului audio, „oamenii care vin să exploreze muzeul și să se relaxeze pot afla informații utile, interesante despre gospodăriile…
Se împlinesc 91 de ani de la naşterea părintelui Ioanichie Bălan, unul dintre cei mai apreciaţi duhovnici ai României. A fost un monah de vocaţie, un adevărat mărturisitor al credinţei într-o perioadă marcată de abuzurile regimului comunist. Fundamentat pe scrierile patristice, părintele Ioanichie avea câteva sfaturi pe care le acorda constant ucenicilor săi, un adevărat…
Părintele Dan Damaschin din Iași, cunoscut pentru inițiativele sale filantropice, a oferit recent un interviu pentru Radio Europa Liberă România. El a adus în atenție faptul că pandemia i-a afectat mult pe cei care aveau deja posibilități materiale reduse, dar și pe cei cu venituri medii. Întrebat ce curiozități legate de pandemie au copiii de…
Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) aduce clarificări privind afirmațiile dintr-un articol de presă care preciza că „preoții care predau în învățământul preuniversitar primesc un spor de până la 80% dacă provin din biserici cu venituri reduse, în timp ce cadrele didactice care lucrează în localități izolate beneficiază de un spor de 20%”. Redăm comunicatul…
La inițiativa Mitropolitului Ioan, Arhiepiscopia Timișoarei a început o campanie destinată strângerii de fonduri pentru Asociația „Salvați copiii”, filiala Timișoara. Prima acțiune concretă din cadrul acestei campanii umanitare, sprijinită de Arhiepiscopia Timișoarei, s-a derulat duminică, 07 februarie 2021, la catedrala mitropolitană și s-a finalizat cu colectarea unei sume apreciabile, care va fi virată de către…
Episcopia Maramureșului și Sătmarului demarează proiectul „Nici o comunitate parohială fără capelă mortuară (de cimitir)” . Obiectivul este în concordanță cu tematica anului 2021, declarat Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul în Patriarhia Română. Proiectul a fost propus de Preasfințitul Părinte Iustin și validat în ședința de lucru a Adunării Eparhiale de sâmbătă, 06 februarie…
Datele oficiale relevă că în Războiul Afgano-Sovietic (27 decembrie 1979 – 15 februarie 1989) au participat circa 12.500 moldoveni, dintre care 300 și-au pierdut viața, iar alții 257 au rămas invalizi. Trei dintre victime erau din satul Filipeni, raionul Leova, unde a slujit duminică Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud. După Sfânta Liturghie, ierarhul a…
Pictorul Daniel Codrescu și echipa sa vor termina lucrul la mozaicul din registrele inferioare ale absidei altarului Catedralei Naționale în preajma Sfintelor Paști. Ei au oferit pentru Basilica.ro imagini cu etapele de lucru la acestea. Registrele inferioare ale absidei altarului sunt trei la număr. Primul de sus este dedicat Scenei Cortului Mărturiei ca prefigurare a…
Renumitul duhovnic de la Mănăstirea Petru Vodă, Părintele Iustin Pârvu s-a născut în data de 10 februarie 1919. Pentru convingerile sale religioase, părintele Iustin a efectuat 17 ani de detenţie în timpul regimului comunist. Părintele Justin Pârvu a îndurat, cu multă credință în Dumnezeu și speranță de viață mai liniștită, încercările temnițelor comuniste de la…
Canalul Televiziunii Române din Republica Moldova a iniţiat o serie de reportaje reunite sub denumirea „Monumentele Basarabiei Furate”. Materialele difuzate în fiecare sâmbătă în cadrul Telejurnalului de la ora 18:00 sunt dedicate campaniei de restabilire a monumentelor românești din Basarabia. “Restabilirea acestor monumente reprezintă un reviriment al culturii naţionale din spaţiul românesc, în general, şi…
Diaspora românească este una dintre cele mai numeroase din lume, se află pe locul cinci, conform ultimelor statistici. În contextul anului omagial 2021, am stat de vorbă cu mai mult compatrioţi care trăiesc în afara graniţelor României. Toţi cei cu care am discutat au ceva în comun, sunt tineri și membri NEPSIS. „NEPSIS reprezintă o…
Ziua Internaţională a siguranţei pe internet este sărbătorită anual din 2004. Scopul acestei zile este acela de a conștientiza nevoia de un internet mai bun și mai sigur, în care tehnologia este folosită nu doar în condiții de siguranță, ci și într-un mod responsabil, constructiv, creativ. „Întrucât bazele educației se pun în familie, este esențial…
Sărbătoarea Sfântului Haralambie a început la Biserica Oțetari din Capitală printr-o procesiune cu moaștele mucenicului, condusă de Părintele Mihai Popescu, Protopopul Sectorului 2 al Capitalei, și de Parohul Cătălin Ciocan. Moaștele sfântului, considerat protector în vreme de molimă, au fost dăruite în 1866 de Mitropolitul Primat Nifon, care a fost botezat la Biserica Oțetari. La…
S-au împlinit 80 de ani de la un moment dureros din istoria românilor: masacrul din Lunca Prutului. În noaptea de 06 spre 07 februarie 1941, un grup compact de 400 de români din nordul Bucovinei, din satele Coteni, Buda, Boian, Ostrița Herței, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala au încercat să treacă…
În predica sa de duminică, referitoare la Pilda Talanților, Episcopul Ignatie al Hușilor a adus un elogiu lucrării lui Dumnezeu care a împărțit oamenilor în mod inegal și diferit darurile Sale. „Dumnezeu ne spune că a fi inegal în ceea ce privește darurile nu este un indiciu de nedreptate sau de distribuție greșită a acestora,…
„Chinuitul text anticlerical afișat pe un panou la așa-numita expoziție a «Muzeului Kitsch-ului» dintr-un mall bucureștean nu păcătuiește, desigur, prin denunțarea kitsch-ului religios (ivit relativ recent în orice spațiu confesional), ceea ce face cu mâhnire și bună intenție orice bun cunoscător al curatei tradiții culturale creștine și al tezaurului artistic inestimabil al Ortodoxiei, ci prin…
Ziua Limbii Elene a început să fie serbată în România începând cu 9 februarie 2019. Iniţiativa legislativă i-a aparţinut lui Dragoş Gabriel Zisopol, preşedinte şi deputat al Uniunii Elene din România. A fost aleasă data de 9 februarie pentru că marchează comemorarea poetului naţional grec Dionysios Solomos. 9 februarie a fost declarată Ziua mondială a…
Arhiepiscopia Clujului a cheltuit 16 milioane de lei pentru sprijin filantropic în 2020, conform raportului Adunării Eparhiale, întrunită sâmbătă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. De măsurile de sprijin au beneficiat 16.000 de persoane. Ședința a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul. În deschidere, Părintele Mitropolit…
Comisia de Pictură Bisericească (CPB) are o structură complexă, cu specialiști din mai multe domenii, care au rolul să supravegheze și să controleze păstrarea unității dogmatice, artistice și de execuție a lucrărilor de artă bisericească în Biserica Ortodoxă Română. Basilica.ro îi prezintă pe membrii din actualul mandat. Noii membri ai comisiei vor avea ca principale…
PS Sofronie, Episcopul Oradiei, a prezentat duminică Pilda Talanților drept parabola care se înscrie în seria învățăturilor fundamentale ce-l „descoperă pe Dumnezeu așa cum este, total diferit și radical deosebit de judecățile oamenilor”. Ierarhul a observat că atât în vremea Domnului Hristos, cât mai ales acum, oamenii și-au creat propria viziune despre Dumnezeu, clișeică, o…