Crăciun în comuniune: Mitropolitul Basarabiei a slujit la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, a oficiat Sfânta Liturghie de Crăciun, în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău, comunitate care urmează rânduiala calendarului iulian revizuit.

Părintele Andrei Bucliș a citit Pastorala de Crăciun a Mitropolitului Petru, în care au fost evidențiate valorile familiei creștine, rolul mamei și al femeii în viața Bisericii și a societății, precum și importanța comuniunii și a solidarității, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, când suntem chemați să fim mai apropiați unii de alții.

De asemenea, a fost subliniată grija constantă a Mitropoliei Basarabiei față de activitatea social-filantropică, desfășurată prin Misiunea Socială „Diaconia”, prin instituțiile sociale aflate în subordine, dar și prin implicarea directă a parohiilor din întreaga țară.

În acest cadru, clericii și credincioșii se află alături de cei aflați în dificultate: copii, mame singure, persoane vârstnice și familii încercate.

Colinde și colindători

În cuvântul pastoral a fost amintită și Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași, basarabeană de origine, precum și faptul că anul 2026 a fost declarat Anul omagial „Mitropolitul Antonie Plămădeală” în Arhiepiscopia Chișinăului, ca semn de cinstire și aducere aminte a uneia dintre marile personalități ale vieții bisericești și culturale românești.

Corala „Gavriil Musicescu”, care a oferit răspunsurile liturgice, a susținut un mic recital de colinde tradiționale românești.

Același lucru l-au făcut și mai multe grupuri de copii, care au fost răsplătite cu daruri din partea IPS Petru.

Foto credit: Mitropolia Basarabiei


Știri recente