Cel de-al 86-lea Congres al Arhiepiscopiei SUA a avut loc la Philadelphia: Conferințe, slujbe și momente festive

Cel de-al 86-lea Congres al Arhiepiscopiei Statelor Unite ale Americii a avut loc la Philadelphia, Pennsylvania. Manifestarea a fost găzduită de Parohia „Sfânta Treime” din oraș.

Evenimentul a reunit de vineri până duminică clerici și delegați ai comunităților ortodoxe românești din cele două Americi în cadrul unui program care a inclus conferințe, slujbe și momente festive.

Conferințe dedicate provocărilor contemporane

Cel de-al 86-lea Congres al Arhiepiscopiei Statelor Unite ale Americii s-a deschis vineri, 10 iunie 2026, cu Sfânta Liturghie în Parohia „Sfânta Treime” din oraș. Foto credit: Mitropolia celor două Americi

Prima zi a congresului a debutat vineri cu oficierea Liturghii, urmată de deschiderea oficială a lucrărilor.

Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul al celor două Americi, a evocat aniversarea a 250 de ani de la întemeierea Statelor Unite ale Americii și a evidențiat însemnătatea sfințirii picturii bisericii gazdă, lucrare care încununează eforturile de înfrumusețare a lăcașului de cult.

În cadrul congresului au fost susținute conferințe pe teme de actualitate pentru misiunea Bisericii în societatea contemporană.

Părintele Oliviu Petru Botoi de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia a vorbit despre provocările morale și pastorale din societatea secularizată. Totodată, părintele Ionuț Vlădescu, cadru didactic al Universității „Petre Andrei” din Iași a abordat tema relației dintre inteligența artificială, tehnologie și discernământul creștin în slujirea pastorală.

Prima zi s-a încheiat cu tradiționala conferință pastorală, în cadrul căreia au fost discutate provocările și perspectivele misiunii ortodoxe românești din cele două Americi.

Sfințirea picturii bisericii din Philadelphia

Clerici, delegați ai comunităților ortodoxe românești din cele două Americi și invitați străini, s-au alăturat evenimentului organizat de Arhiepiscopia Statelor Unite ale Americii. Foto credit: Mitropolia celor două Americi

Ultima zi a congresului a fost marcată duminică prin oficierea Sfintei Liturghii și sfințirea picturii bisericii „Sfânta Treime”, la care a participat Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Canadei.

Ierarhul a subliniat înțelesurile duhovnicești ale vindecării slăbănogului din Capernaum, subliniind că „Hristos este Cel care iartă și vindecă. El este Cel care lucrează totul în Biserică prin harul Duhului Sfânt”, iar credința comunității îi ajută pe cei aflați în suferință să se apropie de Mântuitorul.

Referindu-se la sfințirea picturii, Preasfinția Sa a explicat că aceasta „reprezintă o prefigurare a vieții de sfințenie, o nostalgie a raiului pierdut”, iar biserica împodobită cu icoane devine „o anticipare a ceea ce noi vom trăi deplin în Împărăția lui Dumnezeu”.

„Pictura reprezintă o prefigurarea a vieții de sfințenie, o nostalgie a raiului pierdut, al spațiului în care Adam și Eva contemplau creația lui Dumnezeu și pe Dumnezeu Însuși și în care Îi vorbeau. Era spațiul propriu și firesc al omului destinat vieții de sfințenie”.

„Viața de sfințenie începe încă de aici din Biserică. Aceasta din urmă devine un spațiu al pregustării și prefigurării vieții veșnice”, a mai spus Preasfințitul Părinte Ioan Casian.

Distincții și momente festive

IPS Nicolae a slujit duminică, 12 iulie 2026, împreună cu Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Canadei, în Parohia „Sfânta Treime”, unde au sfințit pictura lăcașului de cult. Foto credit: Facebook / Episcopia Canadei

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae l-a hirotonit diacon pe Ioan Vaida, membru al parohiei gazdă.

La final, Mitropolitul celor două Americi a vorbit despre importanța Congresului eparhial și despre participarea delegaților noilor parohii de limbă spaniolă din America de Sud, evidențiind unitatea și spiritul misionar al comunităților ortodoxe românești.

Totodată, au fost acordate mai multe distincții clericilor și binefăcătorilor care au sprijinit lucrările la pictura lăcașului de cult, iar Preasfințitul Părinte Ioan Casian a primit un engolpion, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de arhierie.

Manifestările s-au încheiat cu o agapă festivă și un program artistic, marcând finalul celei de-a 86-a ediții a Congresului Arhiepiscopiei Statelor Unite ale Americii.

Foto credit: Mitropolia celor două Americi


Știri recente