Eparhii

Sărbătoarea Sf. Mc. Tatiana la Craiova

Catedrala mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova și-a prăznuit sâmbătă, 12 ianuarie 2012, ocrotitoarea, Sfânta Muceniță Tatiana, diaconița. Manifestările liturgice au început încă de aseară, la ora 17.00, când un sobor de preoți și diaconi a…

Tabăra „Floare de colț”

În tabăra „Floare de colț” de la Durău, care s-a desfășurat în aceste zile, participanții au trăit intens ultimele clipe ale vacanței, cu zburdălnicia specifică vârstei minunate a copilăriei. Atelierele de comunicare, orientare turistică sau…

Slujire arhierească la parohia clujeană Feldru

Mitropolitul Clujului se va afla duminică, 13 ianuarie 2013, în mijlocul credincioșilor parohiei Feldru, din protopopiatul Năsăud. Înaltpreasfintitul Parinte Andrei va oficia de la ora 10:00 în biserica <i>Sfinții Trei Ierarhi</i>, Sfânta Liturghie Arhierească. Ierarhul…

Realizările culturale ale Arhiepiscopiei Timișoarei

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, și cu implicarea directă a Preasfințitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, ținându-se seama de hotărârea Sfântului Sinod nr. 935/2012 privind „Anul omagial al Sfântului Maslu și al…

Prima ședință din an în Protopopiatul Cluj I

Preoții din protopopiatul Cluj I s-au întâlnit joi, 10 ianuarie, în prima ședință lunară din acest an. Ședința a avut loc la sediul protopopiatului situat pe str. Bisericii Ortodoxe și a început la ora 10.30…

Simpozionul național „Proiect PENTRU VIAȚĂ”

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit, în perioada 9-11 , simpozionul național „Proiect PENTRU VIAȚĂ”. Întâlnirea s-a adresat profesorilor și liceenilor și a avut ca subiecte teme diverse legate de tentațiile în care…

DVD cu viața și minunile Sfântului Dimitrie cel Nou

Timp de sute de ani, cetatea Bucureștilor a fost apărată și păzită de grele încercări, de boli și incendii de prezența Sfântului Dimitrie cel Nou, sfântul ocrotitor al capitalei României. Minunile săvârșite prin sfintele sale…

Praznicul Sfintei Tatiana la Craiova

Sfânta Muceniță Tatiana Diaconița este cinstită astăzi, 12 ianuarie 2013, în Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, unde sunt adăpostite moaștele sale. Praznicul sfintei a început de ieri seară prin slujba Vecerniei unită…