Eparhii

Nouă apariție editorială

Sunt puțini cei care n-au auzit de faimoasa vorbă a Sfântului Ciprian al Cartaginei, „În afara Bisericii nu există mântuire”, sau de cea la fel de cunoscută – „Nimeni nu-L poate avea pe Dumnezeu drept…

Slujba Pavecerniței Mari

Una dintre slujbele specifice acestui Post este Pavecernița Mare. Aceasta face parte din cele 7 laude bisericești și e una dintre cele mai vechi slujbe de seară, specifică programului de rugăciune din mănăstiri. Pavecernița are…

Cum se socotește data prăznuirii Paștilor?

Praznicul Învierii Domnului va fi sărbătorit anul acesta, duminică, 5 mai. Paștele a fost prăznuit de la început în toată lumea creștină, însă, au existat mereu deosebiri regionale în ceea ce privește data și felul…

Săptămâna canonului la Catedrala Episcopală din Caransebeș

Luni, 18 martie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Carabsebeșului a săvârșit Slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit și Canonul Sfântului Andrei Criteanul la catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.…

Slujba Canonului cel Mare la Galați

În primele 4 zile din Postul Mare, în toate lăcașurile de cult din Arhiepiscopia Dunării de Jos, va fi săvârșită slujba Canonului celui Mare al Sf. Andrei Criteanul. La ceas de seară, într-o atmosferă de…

Rânduielile Postului Mare

Postul Sfintelor Paști este o perioadă a pocăinței. În tot acest timp întreg spațiul eclezial se schimbă, de la rânduiala slujbelor și până la culoarea veșmintelor liturgice. Astfel, doar în Postul Mare acoperămintele cu care…

Slujba Canonului cel Mare la Baia Mare

În prima zi a Postului Mare, luni 18 Martie 2013, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a savarsit Slujba Canonului Cel Mare la Catedrala Episcopală din Baia Mare, potrivit episcopiammsm.ro. De…