Luni, 18 martie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Carabsebeșului a săvârșit Slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit și Canonul Sfântului Andrei Criteanul la catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. Potrivit tradiției bisericii noastre, această primă săptămâna a Postului Mare este dedicată Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Canonul se citește pe fragmente în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Slujbei Pavecerniței Mari, iar la Denia de joi seara, din săptămâna a V-a a Postului Mare, se citește în întregime, informează episcopiacaransebesului.ro
La slujbă au participat elevi și studenți, însoțiți de cadre didactice, ai celor două instituții de învățământ teologic din Caransebeș: Seminarul Teologic „Ioan Popasu” și Facultatea de Teologie din cadrul Universiății „Eftimie Murgu” din Reșița, precum numeroși credincioși și credinciose. Răspunsurile liturgice au fost date de către grupul psaltic „Katharsis” al Episcopiei Caransebeșului condus de Alin Buliga.
La orele serii, într-o atmosferă pioasă de pocăință Preasfințitul Părinte Lucian, Întâistătătorul Eparhiei Caransebeșului, înconjurat de slujitori ai Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeș, a oficiat Slujba Miezonopticii și a Utreniei.
Acest program liturgic se va menține pe parcursul zilelor de marți, miercuri și joi. Vineri, la orele după-amiezii, Ierarhul va oficia Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, sâmbătă dimineața Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur și slujba parastasului, iar duminică va oficia Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.