Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) invită românii din afara granițelor la București, pentru o serie de manifestări dedicate lor și desfășurate în perioada 24-26 mai 2024. „Îi așteptăm acasă pe toți cei care își asumă cu mândrie identitatea românească și pot fi alături de noi, într-o incursiune în cultura și tradițiile care ne unesc”,…
Tinerii din Parohia „Sfânta Maria” și elevii Liceului Tehnologic „Ștefan Manciulea” din Blaj au pictat icoane pe sticlă, pe care le-au donat bolnavilor și instituțiilor medicale din comunitate. Lucrările au fost realizate în cadrul a trei ateliere de creație coordonate de Ioana Aruști. Proiectul, intitulat „Dumnezeu ne vrea ca El, buni și iubitori de oameni”,…
Credincioșii parohiilor ortodoxe române din Rennes și Tours au mers în pelerinaj luni, 1 aprilie, cu destinația Baugé en Anjou, în Ținutul Loirei. În bisericuța comunității monahale din localitate, denumită Chapelle de la Girouardière, se păstrează un fragment din Sfânta Cruce, astfel că pelerinajul a fost organizat având în vedere că Biserica Ortodoxă cinstește Sfânta…
Colegii de seminar ai monahului Gherasim Mariș, mutat la Domnul în 2021, au donat recent o troiță maramureșeană în memoria lui. Lucrarea a fost instalată la o mănăstire din Grecia coordonată de o maică de origine română. Absolvenții din 1998 ai Seminarului Teologic „Sf. Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare au donat troița Schitului românesc „Minunea…
Tot mai mulți tineri cu vârste între 18 și 30 de ani se convertesc la Ortodoxie în Finlanda, a relatat tânărul stareț al Mănăstirii Noul Valaam, Arhim. Mikael Nummela, citat de televiziunea finlandeză Yle. Starețul vorbește săptămânal cu tineri interesați să se convertească la Ortodoxie și chiar să intre în monahism. Obștea mănăstirii este cea…
Un grup de preoți din Arhiepiscopia Aradului a vizitat sediul Parlamentului European și Reprezentanța Patriarhiei Române de la Bruxelles în perioada 3-4 aprilie. Din delegație au făcut parte reprezentanți ai Centrului eparhial din Arad, ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu”, protopopi și preoți de la parohiile arădene. Miercuri, delegația a…
Postul Mare și evenimentele din istoria mântuirii pe care le reactualizăm în această perioadă au inspirat opere de artă realizate într-o diversitate de stiluri și de concepții despre lume și viață. Vă prezentăm mai jos câteva lucrări din domeniul artei plastice mai vechi și mai noi. Unele, în arta universală, și-au câștigat celebritatea mai degrabă…
Primarii comunelor Dumbrăveni din județul Suceava și Voloca din regiunea Cernăuți au semnat luni un acord de cooperare transfrontalieră. Primarii Ioan Pavăl și Valentin Glopina au convenit să stabilească un parteneriat prin care să beneficieze de sprijin bilateral în domenii de interes reciproc. Cele două comune vor promova în comun proiecte de dezvoltare economică și…
Marșul pentru viață nu înseamnă doar o paradă a pancartelor cu mesaje pozitive, ci crearea unei mentalități care permite salvarea de vieți de copii și suflete de mamă. Drept dovadă, sâmbătă, la Marșul pentru viață de la Craiova, a fost făcut cel mai încurajator anunț: specialiștii Centrului de consiliere și informare „Sfânta Ana” al Arhiepiscopiei…
Mitropolitul Petru al Basarabiei l-a distins marți pe Ciprian Olinici, Secretar de Stat pentru Culte în Guvernul României, cu Ordinul „Ștefan cel Mare și Sfânt” – gradul I, acordat pentru contribuția deosebită la consolidarea credinței și coeziunii spirituale din Biserica lui Hristos. Distincția a fost acordată cu prilejul vizitei oficialului la reședința mitropolitană din Chișinău,…
O activitate deosebită din Luna pentru viață 2024 în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a fost inițiată de Parohia Giurgești: o membră a comunității a fost omagiată pentru eroismul cu care a născut și crescut toți cei 19 copii pe care Dumnezeu i-a dăruit familiei. Doamna Aneta Artemie, soția cantorului bisericesc din parohie, a fost distinsă…