Lavinia Drăgan

Moaștele Sf. Antonie cel Mare vor fi duse spre cinstire la hramul Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Ploiești

Lavinia Drăgan

Pelerinaje pedestre organizate în Arhiepiscopia Iașilor: O oportunitate de a redescoperi vechile tradiții

Lavinia Drăgan

Inginerul și ctitorul Constantin Orghidan, comemorat la 150 de ani de la naștere și 80 de ani de la moarte

Lavinia Drăgan

Corala „Doina Banatului” a vizitat câteva comunități de români din Germania la început de an bisericesc

Lavinia Drăgan

IPS Ioachim a sfințit biserica Mănăstirii Calapodești, care „a trecut de mai multe ori prin cruce”

Lavinia Drăgan

Sprijin pentru 74 de copii din familii vulnerabile acordat de Asociația „Suroti Mănăstirea Cașin” și Consiliul Județean Bacău

Lavinia Drăgan

Peste 500 de participanți la Întâlnirea Tinerilor din Banatul de Munte: Au fost zile de comuniune și rugăciune

Lavinia Drăgan

Ziua Limbii Române, încă o sărbătoare a românilor de pretutindeni, este celebrată anual în 31 august

Lavinia Drăgan

Existența unui paraclis într-un centru de îngrijire este o binecuvântare, explică pr. Alin Nica

Lavinia Drăgan

PS Veniamin: Sfântul Ioan Botezătorul este un model de viețuire creștină atât pentru monahi, cât și pentru mireni

Lavinia Drăgan