În Anul omagial 2016 al educației religioase a tineretului creștin ortodox, în Episcopia Caransebeșului s-au desfășurat numeroase evenimente în plan educativ, cultural și artistic dedicate copiilor și tinerilor din Caraș-Severin. Educarea și formarea tinerei generații este considerată și în acest an o prioritate pentru Eparhia Banatului Montan, după cum ne-a precizat Pr. Mihai Ciucur. Prin…
La editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut recent a doua ediție a lucrării Biserica Domnească din Buşteni – 125 de ani de istorie (autor: Preot Gheorghe Virgil Grigore), informează Sectorul Cultural și Comunicații Media al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În Cuvântul înainte al lucrării, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel menţionează: În anul 2014, pe…
La Parohia Mărcuța din Bucureşti va avea loc joi, 19 ianuarie 2017, de la ora 17:00, seara cultural-duhovnicească Eminescu ne unește, informează site-ul oficial al Parohiei. În cadrul întâlnirii, vor fi interpretate poezii scrise de marii poeți ai neamului nostru începând cu Mihai Eminescu, dar și poezii din temnița comunistă. La eveniment, organizat de Pr. Mirică Ion…
După Sfânta Liturghie oficiată marţi, 17 ianuarie 2017, de hramul Bisericii Domneşti Sf. Anton – Curtea Veche, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a sfinţit lucrările efectuate la noul magazin bisericesc amenajat în apropierea lăcaşului de cult. La final, Patriarhul Daniel a evidenţiat rolul misionar al spaţiului inaugurat. Această lucrare care s-a făcut aici, în partea dreaptă…
Biserica Sf. Anton – Curtea Veche din Capitală a devenit neîncăpătoare, marţi, 17 ianuarie 2017, de credincioşii care au dorit să se roage la protectorul lăcaşului de cult: Sfântul Antonie cel Mare sărbătorit astăzi. Slujba Sfintei Liturghii la acest moment deosebit din viaţa parohiei a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al…
În Duminica a XXIX-a după Rusalii, 15 ianuarie 2017, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei a slujit Sfânta Liturghie în Parohia Sfântul Ierarh Nichifor Mărturisitorul din Teruel, după cum ne-a precizat Pr. Vasile Pop, Director eparhial Departamentul mass-media și relații media al Eparhiei. Înainte de a începe Sfânta Liturghie,…
Credincioșii parohiei Nașterea Domnului din München s-au bucurat de vizita pastorală a Preasfințitului Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, după cum ne-a precizat Pr. Alexandru Nan. Ziua a început cu Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Sofian Brașoveanul. Răspunsurile la slujbă au fost date…
Credincioșii Parohiei cu hramul Sfântul Arhangheli Mihail și Gavriil din satul Deleni, comuna Helegiu, judeţul Bacău, situată în partea de nord-est a râului Tazlău s-au întâlnit cu IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, informează site-ul oficial al Eparhiei. Imediat după primirea Sa, Ierarhul a sfințit crucea și locul unde se va înălța noua capelă închinată Sfântului Apostol…
În fața bisericii ortodoxe din Simmeringer Hauptstrasse, Viena, a avut loc duminică, 15 ianuarie 2017, un eveniment religios şi cultural, dedicat împlinirii a 167 ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu. După Sfânta Liturghie săvârşită în Biserica Sfântul Apostol Andrei din Viena, slujba de pomenire a fost oficiată în faţa statuii lui Mihai Eminescu…
În Duminica a XI-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a binecuvântat biserica Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir din Parohia Caraorman, Protopopiatul Tulcea, în urma lucrărilor de renovare executate în ultimul timp, după cum informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a săvârşit şi Sfânta Liturghie, vorbindu-le…
Biserica paraclis mitropolitan Sfânta Treime din Craiova, ctitorie a familiei domnitorului Barbu Ştirbei din secolul XVIII, a primit vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, în Duminica a 29 – a după Rusalii. Părintele Mitropolit a săvârşit Sfânta Liturghie la altarul sfântului locaş, împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi, după cum ne-a precizat…