„Eminescu ne unește” –  Seară duhovnicească la Parohia Mărcuța din Capitală

La Parohia Mărcuța din Bucureşti va avea loc joi, 19 ianuarie 2017, de la ora 17:00, seara cultural-duhovnicească Eminescu ne unește, informează site-ul oficial al Parohiei.

În cadrul întâlnirii, vor fi interpretate poezii scrise de marii poeți ai neamului nostru începând cu Mihai Eminescu, dar și poezii din temnița comunistă.

La eveniment, organizat de Pr. Mirică Ion Adrian, vor participa actorii Ovidiu Cuncea, Ana Calciu, Brândușa Mircea.

Tot în cadrul manifestării, Grupul psaltic coordonat de Diacon Vlad Roșu de la Catedrala Mitropolitană Sf. Spiridon Nou va susţine un concert.

Foto: arhivă

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

PF Anastasie premiat pentru contribuţia la conviețuirea pașnică a comunităților cu tradiţii culturale şi religioase diferite

Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Albaniei, a primit săptămâna trecută premiul internaţional Klaus Hemmerle pentru contribuția la apropierea și conviețuirea pașnică a comunităților cu tradiţii culturale şi religioase diferite.   Ceremonia a avut loc în Catedrala…