Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Excelenţa Sa doamna Kathleen Kavalec, a vizitat luni, pentru prima dată, Curtea de Argeș. Între obiectivele vizitate, s-au numărat Mănăstirea Curtea de Argeș și Biserica Domnească „Sfântul Nicolae”. „Mi-a plăcut prima mea vizită la Curtea de Argeș, multă istorie și arhitectură interesante. Atât de multe de văzut și…
Preasfinţitul Părinte Macarie a împlinit marţi 15 ani de la hirotonia în arhiereu. Patru zile mai târziu devenea cel dintâi episcop al românilor ortodocşi din Europa de Nord. Cu ocazia aniversării, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare. Detalii biografice PS Macarie s-a născut în data de 9 mai 1977…
S-au împlinit marţi 141 de ani de la naşterea protopopului martir Aurel Munteanu. El s-a născut în data de 2 mai 1882, la Merghindeal, Sibiu. „Voi fi model al virtuților creștinești, iubitor de popor și de dreptate și voi sluji Biserica și Patria iubită cu devotament și abnegație, până la ultima răsuflare”, a afirmat clericul…
Turla mare a Catedralei Naţionale, numită şi turla „Pantocrator”, se află în faza pregătirii pentru pictare. „În prima jumătate a lunii mai se va finaliza montajul schelei interioare la turla mare, care va permite începerea tencuielilor şi picturii în tehnica mozaic”, a declarat pentru Basilica.ro inginerul Petre Chiuţă, consilier patriarhal la Sectorul Monumente şi construcţii…
Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania a împlinit cinci ani de la hirotonia în slujirea de Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în ziua de luni, 1 mai. Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania s-a născut în 17 ianuarie 1982, la Chișinău, Republica Moldova, fiind primul din cei doi fii ai lui Eugen și Ala…
La Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău a avut loc joi vernisajul expoziției „Sfântul Pahomie, Episcop al Romanului. Calea spre Sfințenie”. Expoziţia cuprinde mai multe obiecte care i-au aparţinut Sf. Ier. Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, şi a adus în prim plan momente importante din viața sfântului, activitatea în cadrul Eparhiei Romanului și contribuția…
Un doctor şi un teolog vor susţine o conferinţă în Capitală pe tema „Omul iconic: întâlnire între medicină şi spiritualitatea filocalică”. Este vorba despre Prof. Miron Alexandru Bogdan, medic primar de medicină internă și pneumologie și profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, și Conf. Nicolae Adrian Lemeni, directorul Școlii Doctorale…
Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române va susţine un concert pascal la Catedrala Patriarhală din Capitală, duminică, 30 aprilie. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00 şi se va desfăşura cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Corala Patriarhiei Române este dirijată de Pr. prof. Stelian Ionaşcu şi oferă răspunsurile liturgice în duminici şi sărbători…
Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a oficiat miercuri o slujbă de Te Deum la Catedrala Reîntregirii, în deschiderea Olimpiadei interdisciplinare „Cultură şi spiritualitate românească”, etapa națională. În cuvântul rostit, Arhiepiscopul Irineu a subliniat că „în societatea noastră postmodernă, marcată de tendințe secularizante și de indiferentism religios, ne confruntăm cu o cultură a nonvalorilor și cu…
Zeci de femei din localitatea Podu Văleni, comuna Poienarii Burchii, au beneficiat de consultaţii medicale gratuite datorită voluntarilor Catedralei Naţionale. Acţiunea a fost înscrisă în campania „Sănătate pentru sate”. Aproximativ 30 de femei au beneficiat de testul Babeș Papanicolau efectuat de personalul medical voluntar. Depistarea cazurilor noi de cancer de col uterin este cu atât…
Elevii de la profilul umanist care vor susţine examenul de Bacalaureat pot alege Religia ca disciplină opţională. Decizia a fost adoptată miercuri de deputaţii din Comisia de învăţământ. Potrivit amendamentului adoptat, examenul naţional de bacalaureat constă în susţinerea probelor scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării şi sunt desfăşurate după cum urmează: pentru profilul umanist, specializarea…