La Catedrala Națională se desfășoară ultimele lucrări înainte de sfințirea din 26 octombrie, când Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va fi la București alături de Părintele Patriarh Daniel. Practic, s-a intrat în linie dreaptă cu pregătirile înainte de eveniment.
Pr. Nicolae Crîngașu, Consilier Patriarhal coordonator la Sectorul Monumente și construcții bisericești al Administrației Patriarhale și coordonatorul lucrărilor de la Catedrala Națională, a trecut în revistă stadiul lucrărilor.
În acest moment, toate schelele din interior au fost demontate. „O lună de zile a fost preconizată pentru demontarea celor aproximativ 45.000 de metri cubi de schelă, dar am demontat-o în trei săptămâni, pentru că muncitorii s-au mobilizat la rugămintea noastră”, relatează Părintele Nicolae Crîngașu.
Mai este de pictat o suprafață mare

Echipa de pictură a realizat ceea ce și-a asumat, inclusiv Proscomidiarul și Diaconiconul, micile încăperi din Sfântul Altar.
Părintele Nicolae Crîngașu reamintește că, în cele 60 de luni dinainte de ianuarie 2024, echipa a realizat 6.400 de metri pătrați de pictură în mozaic. Iar din ianuarie 2024 și până în prezent, a pictat peste 9.000 de metri pătrați.
„Ca să vă dați seama ce efort uriaș s-a făcut în perioada aceasta. Însă mai este încă o suprafață mult mai mare de pictat în pronaos, în cafasul catedralei și în navele laterale.”
Icoanele noilor sfinți români

„În prezent, pe stâlpii de pe latura sudică a pronaosului sunt montate icoanele celor 22 de sfinți români recent canonizați, ale Sfinților Centenarului, cum îi numește Părintele Patriarh Daniel”, explică părintele consilier patriarhal.
„Stâlpii de pe latura nordică a pronaosului, de la cota zero până la cota +9, vor fi împodobiți cu reprezentări ale celor 16 femei sfinte canonizate în acest an.”
Icoanele sfintelor nu vor fi gata pentru slujba de sfințire, dar pentru ceremonie urmează să fie realizate niște meshuri în mărime naturală care reproduc icoanele lor.

Se lucrează în continuare la instalațiile electrice, termice, sanitare, de ventilație și climatizare.
O parte din sistemele de încălzire vor fi funcționale
O parte importantă a instalației de încălzire, încălzirea în pardoseală, nu este încă realizată.
Dar la ceremonie vor fi funcționale centralele de tratare a aerului, care suflă aer cald pe grile din tavanul catedralei. „Nu credem că o să fie aportul de căldură la fel de confortabil ca la încălzirea prin pardoseală, dar căldură va fi”, asigură Părintele Nicolae Crîngașu.
Până cel târziu pe 4 octombrie, va fi complet finalizată și automatizarea celor 27 de uși din bronz ale catedralei, care trebuie să asigure funcționarea scenariului la foc, adică în caz de panică să se deschidă automat. Ușile de câte patru tone sunt dotate cu senzori de prezență, ca să nu lovească pe cineva.
Amenajările exterioare

La exterior sunt aproape gata (85-90%) placarea soclului și a catedralei cu piatră de Vrața, precum și placarea cu marmură românească, de Rușchița, a piațetei circulabile din jurul catedralei (la nivelul –2), care are 12 metri lățime.
„La placarea piațetei se lucrează în condiții foarte dificile, pentru că ne coordonăm cu alte lucrări. Întâi aplicăm hidroizolație pe placa de beton, după aceea alte tratamente și abia apoi facem placările. Dacă hidroizolația are probleme și nu se încadrează în termenul în care am stabilit, întârziem placarea cu marmură a piațetei”, relatează coordonatorul lucrărilor de la Catedrala Națională.
„Mai lucrăm la turnurile de la poarta principală de vest, dinspre Hotel Marriott, unde încă montăm tâmplăria: ferestre și uși. L-am finalizat pe cel de sud, iar acum lucrăm la acoperișul turnului de nord”, spune Părintele Nicolae Crîngașu.
„Totodată, ne-am apucat să facem și alveola de la intrarea principală. Avem acolo o zonă de vreo 30 de metri liniari în care facem două porți mari și acces auto, ca să intre autocarele în curtea catedralei.”

În paralel, este curățat terenul de reziduuri de șantier și sunt amenajate căile de acces pentru utilajele de pompieri și mașinile de salvare.
„Cisternele mari, de 51 de tone, trebuie să aibă la dispoziție, pe cel puțin două laturi ale catedralei, platforme unde să caleze, adică să se fixeze și să se pună în funcțiune la nevoie”, relatează coordonatorul Sectorului Monumente și construcții bisericești al Administrației Patriarhale.
O lucrare aparte este amenajarea studioului unde va fi regia de emisie Trinitas TV pentru ceremonia de inaugurare.
„86 de camere video au fost deja instalate în catedrală și se lucrează la iluminarea specială pentru transmisiuni TV, care au nevoie de lumină specială”, explică părintele consilier patriarhal.
„Intră în istorie cum le facem acum”

„Încercăm să facem cât mai mult din ce se poate, pentru că sfințim catedrala, după cum știți, nu pentru că am terminat-o, ci pentru că este un moment special pe care îl marcăm”, concluzionează Părintele Nicolae Crîngașu.
„Eu toate bisericile pe care le-am construit le-am sfințit când le-am terminat, nu în timpul șantierului. Dar la Catedrala Națională este altfel.”
„În 2018 ne-a rugat autoritatea de stat să facem o sfințire pentru Centenarul Marii Uniri, considerând că această catedrală este cel mai reprezentativ monument al eroilor. Și am făcut, deși era șantier, ploua în biserică și era frig, după cum vă amintiți”, își amintește coordonatorul lucrărilor de la Catedrala Națională.
„Marea Unire, deși nu este sărbătoare bisericească, este un eveniment național important. Iar Biserica totdeauna a fost alături de națiune în momentele importante.”

„Nici acum nu e gata catedrala, dar avem Centenarul Patriarhiei Române și încercăm cu toții să facem o pregătire cât mai avansată, pentru că așa intră în istorie, cum le facem acum. De aceea, am lucrat cât de bine s-a putut și ne-am străduit să avansăm cât mai mult, chiar dacă lucrările sunt încă departe de a fi finalizate”, a mai spus Părintele Consilier Patriarhal Nicolae Crîngașu.
Părintele Consilier Patriarhal Nicolae Crîngașu este implicat de 25 de ani în tot ceea ce ține de proiectarea și construcția Catedralei Mântuirii Neamului.
Donează

- Online, direct pe site-ul pictamcatedrala.ro, selectând unul dintre cele două butoane, care vă vor direcționa spre secțiunea de plată cu cardul în moneda aleasă de dumneavoastră, LEI sau EURO.
- Direct la orice unitate de cult din cadrul Bisericii Ortodoxe Române urmând a primi chitanță personalizată cu mențiunea „Pentru pictura Catedralei Naționale”.
- Prin SMS la 8822 cu mesajul Pictura în valoare de 2 EUR (nu se aplică TVA) valabil în: Vodafone, Orange și Telekom.
- Prin depunere de numerar sau virament bancar în următoarele conturi BCR ale Patriarhiei Române:
Cont pictura în lei: RO91RNCB0075004895030395
Cont pictura în euro: RO64RNCB0075004895030396
Cont pictură în dolari: RO26RNCB0075004895030110
- Prin redirecționarea a până la 3,5% din impozitul pe venit, completând formularul 230.
Alte informații despre pictură
Tel.: 0799.887.955
Email: [email protected]
Vezi și:
- 100 de zile până la sfințire: Dumnezeu face minuni mari la Catedrala Mântuirii Neamului
- Pr. Nicolae Crîngașu: Constructorii Catedralei Naționale simt zilnic mâna lui Dumnezeu, Care Își construiește casa
- A fost montată crucea pe turla mare a Catedralei Naționale: Un moment ingineresc de top, sublimat de slujba de sfințire
- Cât cântărește crucea mare care va fi montată pe Catedrala Națională și ce provocări implică instalarea ei
- Care este tehnica din secolele XIV–XVI folosită la vitraliile Catedralei Mântuirii Neamului și cât rezistă în timp?
- În imagini: La Catedrala Națională a început montarea candelabrelor
- Patriarhul Daniel a primit un nou dar pentru Catedrala Națională: Moaștele Sf. Andrei, aduse de la Amalfi
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu




























