9 monumente din București dedicate femeilor: Fotoreportaj

Bucureștiul păstrează în spațiile sale publice mărturii tăcute ale istoriei și contribuțiilor femeilor la societate. De la figuri eroice ca Ecaterina Teodoroiu, la filantroape și educatoare precum Elena Pherekyde sau simboluri universale ale maternității, aceste monumente și ansambluri sculpturale redau curajul, devotamentul și impactul feminin în comunitate.

Fotoreportajul de față vă invită să descoperiți prin imagini aceste simboluri, fiecare cu povestea sa unică, ce conferă Bucureștiului un aer de memorie vie și inspirație.

Biserica Ortodoxă Română a dedicat 2026 familiei creștine și sfintelor femei din calendar, care „aduce în prim-plan adevărul potrivit căruia, în Biserica Ortodoxă, femeia creștină este cinstită și respectată pentru rolul ei important atât în familie, cât și în comunitatea eclesială”.

De-a lungul istoriei creștine, femeile au fost exemple de credință, iubire și sacrificiu, iar Biserica le recunoaște ca modele demne de urmat.

Anul 2026 este Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame) în Patriarhia Română.

Ecaterina Teodoroiu (1894-1917)

Ecaterina Teodoroiu, supranumită „Eroina de la Jiu”, s-a înrolat voluntar și a luptat eroic pe front în Primul Război Mondial, devenind simbol al patriotismului și sacrificiului. A căzut eroic în fruntea plutonului pe care îl comanda, pe 22 august 1917 în bătălia de la Mărășești.

Monumentul, amplasat în sectorul 5, pe Șoseaua Panduri nr. 16-18, a fost inagurat pe 18 octombrie 2023. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Monumentul a fost realizat și amplasat la inițiativa Asociației Naționale a Cadrelor Militare Femei în Rezervă și în Retragere „Sublocotenent Ecaterina Teodoroiu”, de către Primăria Municipiului București. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Imediat ce România a intrat în Primul Război Mondial (1916), Ecaterina a participat pe front ca soră medicală. După moartea fratelui ei, Nicolae, căzut pe front, Ecaterina a decis că trebuie să slujească țara în locul lui. A fost răsplătită pentru curaj cu diferite distincții militare și ridicată la gradul de sublocotenent, primind comanda unui pluton de infanterie. Împușcată în piept, ultimele ei cuvinte au fost: „Înainte băieți, sunteți cu mine!”

Pentru a-i cinsti memoria și faptele eroice, Banca Națională a României a decis, în data de 1 decembrie 2021, emiterea unei bancnote cu chipul Ecaterinei Teodoroiu.

Eroina este prima femeie care apare pe o bancnotă cu putere circulatorie în țara noastră, bancnota are valoarea nominală de 20 de lei.

Regina Maria (1875-1930)

Regina Maria a României s-a implicat activ în politică și diplomație, a acordat sprijin răniților și soldaților în timpul Primului Război Mondial și a depus eforturi de promovare a imaginii și unității României.

Statuia Reginei Maria este amplasată lângă Parcul Izvor, în apropierea Palatului Parlamentului, în zona rondului dinspre Splaiul Independenței. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Monumentul este realizat din bronz, are o înălțime de 2 metri și este opera sculptorului Anton Rațiu. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Statuia Reginei Maria a fost dezvelită chiar de Ziua Națională în anul 2018, la 100 de ani de la Marea Unire. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Monumentul Anei Davila (1834-1874)

Ana Davila, soția medicului și generalului Carol Davila, a fost o personalitate importantă a societății românești din secolul XIX–XX, cunoscută pentru implicarea sa în educație și activități culturale. Ana Davila s-a remarcat prin sprijinirea accesului femeilor la educație și prin promovarea valorilor morale și civice.

Monumentul este opera sculptorului român Karl Storck și a fiului său sculptorul Carol Storck și a fost dezvelită în anul 1890.

Monumentul este amplasat în Șoseaua Panduri din București în incinta Institutului Pedagogic. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Detaliu din monumentul amplasat în incinta Institutului Pedagogic. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Statuia o reprezintă pe Ana Davila în costum popular. Alături de ea stă o fetiță orfană și desculță reprezentând generațiile de fete crescute în Azilul de Orfane „Elena Doamna” condus de Ana Davila. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Elena Pherekyde (1851 – 1919)

Elena Pherekyde, născută în 1851, era fiica lui Ion Marghiloman și sora politicianului Alexandru Marghiloman. A condus societatea de binefacere „Obolul”, susținută financiar de soțul său, Charles Pherekyde, administrator al Domeniilor Regale și primul președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Monumentul Elena Pherekyde este opera sculptorului român Oscar Späthe și a fost realizat în 1914 dar inagurat în anul 1921. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Izvorul Sissi

Monumentul din Parcul Cișmigiu reprezintă o mamă îndurerată de moartea fiicei sale, turnând apă dintr-un ulcior. A fost ridicat la dorința familiei Stefanidi, în memoria fiicei lor, Sissi, moartă la doar 21 de ani. Deși este înmormântată în Cimitirul Bellu, monumentul rămâne un emoționant omagiu care păstrează farmecul unei epoci trecute.

Monumentul amplasat în Cișmigiu 1927 a fost realizat de Ioan C. Dimitriu. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Din păcate monumentul se află într-o stare de degradare, are brațele rupte iar ulciorul din care turna apă a dispărut. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Maica Smara (1857-1944)

Smaranda Gheorghiu a fost o scriitoare, profesoară, publicistă și una dintre primele feministe din România, activă la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.

Supranumele „Maica Smara” i-a fost dată de Mihai Eminescu și Veronica Micle, deoarece purta adesea haine negre, cu aspect monahal, și avea un aer auster și spiritual. Cunoscută pentru promovarea educației moderne, cu bogată activitate literară și pedagogică. Este autoarea versurilor știute de fiecare copil „Vine, vine primăvara”.

Monumentul este opera sculptorului român Mihai Onofrei și a fost inagurat în 1945. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Monumentul este situat în Grădina Cișmigiu, pe Bulevardul Schitu Măgureanu nr. 37, sector 1. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Grupul „Maternitate”

Ideea de maternitate este reprezentată de sculptorul Ion Vlasiu sub forma unei femei tinere, stând în picioare şi purtând în braţe doi copii. Ansamblul sculptural a fost amplasat în 1957 în Parcul Gradina Icoanei.

Grupul „Maternitate” este un monument/ansamblu sculptural dedicat maternității și importanței vieții familiale, situat în zona Grădina Icoanei din București. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Lucrarea redă figura unei mame alături de copilul său, simbolizând dragostea, protecția și legătura dintre generații. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Domnița Bălașa (1693-1752) 

Domnița Bălașa a fost a șasea fiică a Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, cunoscută pentru viața ei tragică marcată de executarea familiei de către turci, suferințe fizice și actele de caritate.

Statuia Domniței Bălașa este opera muncii comune a lui Karl Storck și a fiului său cel mare, Carol Storck, începerea lucrării fiind anul 1881. Monumentul este amplasat în curtea Bisericii Domnița Bălașa.

Statuia este realizată din marmură de Carrara. Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene
Fiica Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu a înființat un așezământ care includea o biserică, o școală și un azil de bătrâni, dedicându-și averea ctitoriei sale. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Fântâna Modura din Parcul Herăstrău

Monumentul comemorează povestea fetei din Vadu Crișului care, în 1930, i-a oferit apă viitorului rege Carol al II-lea al României după aterizarea forțată a avionului său, iar statuia din centrul fântânii o reprezintă pe aceasta cu ulciorul de lut, devenind un simbol al recunoștinței și al legăturii dintre monarhie și oamenii simpli. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Inițial Fântâna Modura a fost un monument realizat de sculptorul Constantin Baraschi și inaugurat în 1939. A fost dărâmat în 1951 pentru a face loc statuii lui Stalin. Monumentul actual este o reconstituire realizată de sculptorul Ionel Stoicescu în anul 2005, pe baza fragmentelor păstrate și a fotografiilor de epocă inaugurat în 2006.

Monumentul realizat de sculptorul Ionel Stoicescu în anul 2005. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Aleea care ducea spre fântână, a fost flancată de 20 statui din piatră artificială, amplasate câte 10 pe fiecare parte a aleii. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Cariatidele de pe aleea ce duce spre fântână reprezintă țărănci din Muscel și Mehedinți, cu ulcioare pe cap, diferențiate după poziția mâinilor. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Știri recente