Concursul de desen pentru preșcolarii din Slobozia, dedicat sărbătorii Înălțării Domnului, s-a încheiat marți prin premierea câștigătorilor de către Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.
Evenimentul s-a desfășurat la Centrul Cultural „Ionel Perlea” din municipiu, în cadrul celei de-a 18-a ediții a Expoziției–Concurs de Artă Plastică pentru Preșcolari „Înălțarea lui Hristos”.
Vernisajul a reunit reprezentanți ai administrației locale, ai mediului educațional și bisericesc, precum și numeroși copii, părinți și cadre didactice. Programul a debutat cu un moment artistic susținut de Corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, care a oferit participanților un cadru festiv și o atmosferă de sărbătoare.
În mesajul adresat participanților, Episcopul Vincențiu a apreciat implicarea copiilor și a celor care i-au îndrumat, subliniind importanța cultivării credinței și a educației artistice încă din primii ani de viață.
În cadrul vernisajului au fost prezentate lucrările înscrise în concurs, fiind evidențiat și rolul colaborării dintre familie, școală și Biserică în formarea celor mici.
Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit „Piticot” și alte instituții locale din domeniul educației și culturii.
Foto credit: Facebook / Episcopia Sloboziei și Călărașilor





