Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oferit duminică flori femeilor care au participat la slujbă, cu prilejul zilei de 8 Martie.
Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.
Arhimandritul Andrei Ioniță, cadru didactic la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman, a explicat în predica sa că imaginea slăbănogului din Capernaum poate deveni o icoană a omului contemporan: „Descrie drama unei persoane incapabile să se miște și să își depășească singură limitele, dar care este ridicată prin credință, prin solidaritatea comunității și prin intervenția harului divin”.
„În mod paradoxal, generația actuală este probabil cea mai conectată din punct de vedere tehnologic din întreaga istorie a umanității, însă în același timp se confruntă adesea cu o formă de izolare interioară și de singurătate existențială”, a mai spus părintele Andrei Ioniță.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a îndemnat la rugăciune pentru cei aflați în suferință și la împlinirea poruncii iubirii aproapelui.
Ziua Internațională a Femeii
Ziua Internațională a Femeii a fost sărbătorită pentru prima dată în 19 martie 1911, în Austria, Elveția, Danemarca și Germania.
Cu ocazia declarării anului 1975 drept Anul Internațional al Femeii, Organizația Națiunilor Unite a celebrat pentru prima dată Ziua Internațională a Femeii în data de 8 martie.
În România, Ziua Internațională a Femeii a fost stabilită prin Legea nr. 22/2016.
Anul 2026 a fost declarat de Sfântul Sinod ca „Anul omagial al pastorației familiei creștine” și „Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar” în Patriarhia Română.
Foto credit: Arhiepisopia Romanului și Bacăului





