De Ziua Femeii, PS Veniamin a oferit flori mamelor și cadrelor medicale la Maternitatea din Cahul

Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a vizitat duminică Maternitatea din municipiul Cahul, Republica Moldova, unde a oferit flori tinerelor mame, medicilor și personalului medical, cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii.

În cadrul întâlnirii cu tinerele mame, Preasfințitul Părinte Veniamin le-a felicitat pentru darul vieții primit de la Dumnezeu și le-a oferit binecuvântare, dorindu-le sănătate, putere și bucuria de a-și crește copiii în credință și în dragoste.

„Nașterea unui copil este una dintre cele mai mari binecuvântări pe care Dumnezeu le dăruiește unei familii, iar părinții au responsabilitatea de a-i crește pe copii în spiritul valorilor creștine”, a subliniat ierarhul.

Totodată, Preasfinția Sa a adresat cuvinte de apreciere personalului medical al maternității, evidențiind devotamentul și profesionalismul celor care își dedică activitatea ocrotirii vieții.

Episcopul Basarabiei de Sud le-a mulțumit medicilor și cadrelor medicale pentru grija și atenția oferite mamelor și nou-născuților, exprimându-și recunoștința pentru contribuția lor la ocrotirea și prețuirea vieții încă din primele clipe ale acesteia.

Vezi și:

Foto credit: Facebook / Episcopia Basarabiei de Sud


Știri recente