Comunitatea românească din Seghedin, Ungaria, s-a adunat duminică, la parohia cu hramul „Buna Vestire și Sfântul Siluan Athonitul” pentru a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ungariei.
Cu acest prilej, PS Siluan a vorbit despre cinstirea Sfintei Cruci în a treia duminică a Postului Mare.
Episcopul Ungariei a subliniat că Sfânta Cruce nu este doar un semn de apărare și de întărire, ci și un mod de viață, așa cum ne-a învățat Mântuitorul Hristos.
De asemenea, Preasfinția Sa a evidențiat ajutorul pe care ni-l oferă Maica Domnului, atât în Postul Mare, cât și în viața de zi cu zi, în contextul agitat al timpurilor noastre.
„Se săvârșește Sfânta Liturghie din nou aici pentru românii ortodocși din Seghedin și acesta, cred, este un lucru bun și o mare binecuvântare pentru ei înșiși, pentru că au posibilitatea din nou să se adune, să crească împreună, ca și comunitate. Pe de altă parte, rugăciunile săvârșite aici ajută, la pacea întregii lumi și la mântuirea neamului omenesc”, a spus PS Siluan, la Trinitas TV.
Moment aniversar pentru românii din Seghedin
În mijlocul credincioșilor s-a aflat și Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Seghedin.
Diplomatul a explicat că una dintre prioritățile activității sale este identificarea unui spațiu pentru parohia românească, deoarece, în acest moment, funcționează într-un spațiu pus la dispoziție de un alt cult din oraș.
„Încă de la începutul activității mele la Seghedin, una dintre prioritățile mandatului meu a fost redeschiderea parohiei ortodoxe românești de aici și identificarea unui spațiu pentru ca românii care sunt de credință ortodoxă să se poată regăsi într-un lăcaș de cult propriu pentru oficierea Sfintei Liturghii și pentru practicarea religiei strămoșești”, a transmis Florin Trandafir Vasiloni la Trinitas TV.
Anul acesta s-au împlinit 30 de ani de la săvârșirea primei Sfinte Liturghii în limba română la Seghedin, de către părintele Aurel Becan, Paroh la Cenadul Unguresc și Protopop de Seghedin.
În prezent, paroh este părintele protosinghel Visarion Tuderici, Secretar Eparhial al Episcopiei Ungariei.






