Toate știrile

Liturghie arhierească în comuna Bilca

Înalpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, s-a aflat duminică, 24 mai 2015, în mijlocul credincioșilor parohiei sucevene ,,Bilca I”. Aici, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi, informează…

Ziua Internațională a Parcurilor în Protoieria Mioveni

Ziua internațională a parcurilor a fost sărbătorită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic în Protoieria Mioveni. La inițiativa Sectorului Administrativ Bisericesc prin Biroul de Catehizare și Activități cu Tineretul, Centrul Catehetic Sfinții Apostoli Petru și…

Pelerinaj social pentru persoane nevăzătoare din Argeş

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, prin Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a organizat un pelerinaj la mănăstirile: Aninoasa, Corbii de Piatră, Curtea de…

Hramul Mănăstirii Jiana

Când Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul, miercuri, 27 mai, Mănăstirea mehedințeană Jiana îmbracă straie de sărbătoare, serbându-și hramul. Așezământul monahal din Câmpia Blahniței va deveni în aceste zile o oază de pelerinaj…

Ziua Eroilor Neamului în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Sectorul Administrativ Bisericesc și Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, prin Biroul de Catehizare şi Activităţi cu Tineretul, au organizat, de sărbătoarea Înălţării Domnului, la 21…

Slujire arhierească în Parohia Gârbovăț

În Duminica a 7-a după Paşti, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Gârbovăţ, Protopopiatul Băile-Herculane. Cu acest prilej ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit…

Festival de Muzică Sacră la Alba Iulia

În zilele de 23 şi 24 mai 2015, la Alba Iulia s-a desfăşurat cea de-a patra ediţie a Festivalului de Muzică Sacră „Cântaţi lui Dumnezeu cu bucurie!”. Au fost două zile frumoase, consistente, în care…

Cateheze în Protoieria Curtea de Argeș

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Sectorul Administrativ Bisericesc prin Biroul de Cateheză și Activități cu Tineretul, a organizat cateheze în parohiile Brădetu și Robaia, informează eparhiaargesului.ro. Părintele paroh Sorescu Ilie de la parohia Brădetu,…

Conferinţă preoţească la Timişoara

Vineri, 22 mai, au debutat conferinţele pastoral-misionare de primăvară din Arhiepiscopia Timişoarei. La acest eveniment a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, care a binecuvântat lucrările acestei prime conferinţe preoţeşti,…

Acord pentru activităţi misionare în penitenciare

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna“ şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor au semnat vineri, 22 mai, un protocol de colaborare. Studenţii de la Teologie Ortodoxă vor desfăşura diferite activităţi în penitenciare. De asemenea,…

O nouă filială APOR la Calafat

Reprezentanţii Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie (APOR), filiala Dolj, au fost prezenţi săptămâna trecută la Liceul „Independenţa“ din Calafat pentru înfiinţarea subfilialei „Părinţi pentru copii“ – Calafat. Întâlnirea a avut loc în sala de…

Eroii neamului cinstiţi pe „Meteora“ Bacăului

Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“ – Valea Budului din judeţul Bacău a găzduit joi, 21 mai 2015, un eveniment cultural-duhovnicesc. Acesta a fost prilejuit de sărbătoarea Înălţării Domnului şi de Ziua Eroilor şi a debutat cu…