Toate știrile

Examen de capacitate preoţească la Craiova

Arhiepiscopia Craiovei organizează în perioada 22-23 septembrie o nouă sesiune pentru examenul de capacitate preoţească, după cum aflăm de la Arhid. Ioniţă Apostolache. Evaluarea se adresează fiilor duhovniceşti ai Mitropoliei Olteniei, absolvenţi de studii universitate…

Ajutor pentru cei aflaţi în nevoie

Duminică 23 august 2015, în parohia „Sfântul Gheorghe–Prozanic” din cadrul Protopopiatului Olteniţa, a avut loc sub egida „DĂRUIEȘTE, AJUTĂ, RESPECTĂ”, o acțiune cu caracter social-filantropic organizată de parohie, la inițiativa și cu sprijinul doamnelor din…

Sărbătoarea orașului Moldova Nouă

Nouă Zilele trecute, oraşul Moldova Nouă a îmbrăcat haine de săr­bătoare cu ocazia hramului Ca­tedralei „Adormirea Maicii Dom­nului”, informează „Ziarul Lumina”. Credincioşi din toate părțile au venit în ora­şul de pe Dunăre să se bucure…

Liturghie arhierească în Parohia Arad-Subcetate

În Duminica a 12-a după Rusalii, credincioşii Parohiei Arad-Subcetate din municipiul Arad au avut bucuria de a-l avea oaspete pe Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat de către preotul paroh Radomir…

Liturghie arhierească în Cetatea Băniei

În Duminica a 12-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a poposit în mijlocul credincioşilor de la biserica paraclis mitropolitan „Sfântul Gheorghe-Vechi” din Craiova, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de…

Sfinţire de paraclis la Daia Nouă, judeţul Sibiu

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit sâmbătă, 22 august, paraclisul de vară din Daia Nouă, judeţul Sibiu, informează „Ziarul Lumina”. Ierarhul i-a binecuvântat pe credincioşii din localitate, pe preotul paroh şi autorităţile…

Festivalul coral „Ambasadorii culturii buzoiene”

Sala Mare a Consiliului Judeţean Buzău a găzduit sâmbătă, 22 august, prima ediţie a Festivalului coral „Ambasadorii culturii buzoiene”, informează „Ziarul Lumina”. Au concertat formaţii corale de prestigiu naţional şi internaţional, dintre care amintim: Corul…

Straja bucovineană de la porțile cerului

Revenit în orașul natal la sfârșitul acestei veri fierbinți, am făcut un popas duhovnicesc sub bolțile de răcoare, pline de sfințenie ale catedralei cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Câmpulung Moldovenesc. Un locaș de închinare…