Duminica a XII-a după Rusalii la Catedrala din Sighişoara

Biserica Ortodoxă s-a aflat la 23 august 2015 în Duminica a XII-a după Rusalii.

În această Duminică, la Sfânta Liturghie Biserica a rânduit a se citi pericopa Evanghelică de la Matei (cap. 19, vs. 16‑26) care ne prezintă întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu un tânăr bogat.

Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a săvârşit, cu binecuvântarea IPS Irineu al Alba Iuliei, Sfânta Liturghie în Catedrala Sf. Treime din Sighisoara, înconjurat fiind de un sobor de preoţi şi diaconi.

***

„În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui şi zicându‑I: Bunule Învăţător, ce bine să fac ca să am viaţa veşnică? Iar El a zis: De ce‑Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. El I‑a zis: Care? Iar Iisus i‑a răspuns: Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Zis‑a Lui tânărul: Toate acestea le‑am păzit din copilăria mea. Ce‑mi mai lipseşte? Atunci Iisus i‑a spus: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du‑te, vinde averile tale, dă‑le săracilor şi vei avea comoară în cer, după aceea, vino şi urmează‑Mi. Însă, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii s‑au uimit foarte mult, zicând: Atunci, cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le‑a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă” (Matei cap. 19, vs. 16‑26)

Comentarii Facebook


Știri recente