Toate știrile

Hramul Paraclisului Episcopal din Bichiș − Ungaria

În Duminica a XIV-a după Rusalii (06 septembrie 2016), biserica românească din Bichiș (Békés), care are și statut de Paraclis Episcopal și este închinată Nașterii Maicii Domnului, și-a sărbătorit cu anticipație hramul, după cum informează…

Examen de capacitate preoţească în Arhiepiscopia Bucureştilor

În Arhiepiscopia Bucureştilor are loc examenul de capacitate preoţească, sesiunea septembrie 2015, pentru licenţiaţii în teologie, specializarea Teologie Pastorală, fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Bucureştilor, în vederea candidării pentru ocuparea prin concurs a unui post clerical…

Sfințirea bisericii din satul nemțean Ghidion

Duminică, 06 septembrie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de un numeros sobor de preoți coordonați de părintele Munteanu Dragoș, protopop de Roman, a săvârșit slujba de resfințire a bisericii Sfântul Gheorghe…

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Secrieş, jud. Suceava

În Duminica a XIV-a după Rusalii, obștea Mănăstirii Secrieş, din Protopopiatul Câmpulung l-a primit în mijlocul său pe Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților. Măicuțele, împreună cu numeroși credincioși şi un sobor de preoți…

Vizită arhierească în Parohia Cruceni, Protopopiatul Arad

În Duminica a XIV-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Cruceni, Protopopiatul Arad, la invitația preotului paroh Silviu-Raul Pele, după cum ne-a precizat Protos. Iustin Popovici. La…

Procesiunea Tineretului European la Cluj-Napoca

În după-amiaza zilei de duminică, 06 septembrie 2015, miile de tineri ortodocși din Europa întruniţi la Cluj-Napoca au străbătut municipiul într-o Procesiune a Tinereții. Însoțiți de soborul de ierarhi și preoți, tinerii au pornit la…

Sfințirea Bisericii Parohiei Rudeni

Biserica Sfinții 40 de Mucenici din satul Rudeni, judeţul Ilfov, a îmbrăcat haine de sărbătoare în duminica aceasta, 06 septembrie 2015. Sfântul lăcaș a fost sfințit de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, informează…

Alegerile noastre şi alegerea Domnului

În timpurile moderne, oamenii îşi administrează libertatea printr‑un intens exerciţiu al trierii opţiunilor, într‑un sisific și sobru joc al acceptării sau respingerii, nu întotdeauna îndelung chibzuit. Se pare că fericirea (sau nefericirea) generaţiilor de azi…

HAINA DE NUNTĂ CEREASCĂ – LUMINA SUFLETULUI CURAT

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit în Duminica a XIV-a după Rusalii la Cluj-Napoca, 06 septembrie 2015, în cadrul Liturghiei solemne oficiate pe o scenă amenajată lângă Catedrala Mitropolitană, cu prilejul Evenimentului…