Cu toată politica sa rigidă în raporturile cu statul, patriarhul nu putea să ducă această luptă la nesfârşit cu un adversar hotărât să obţină ceea ce voia. Astfel, au fost multe cazuri de scoateri ale vieţuitorilor din mediul monahal, situaţii care au implicat o serie de probleme legate de noul domiciliu, locul de muncă şi comportamentul într‑o societate agresată de ateism, după cum aflăm din referatul împuternicitului de culte al regiunii Ploieşti, din 20 ianuarie 1960: „Până în primăvara anului 1959 au existat în regiunea Ploieşti un număr de 13 mănăstiri şi 4 schituri, toate aparţinând cultului ortodox. Dintre acestea, 6 mănăstiri au aparţinut de eparhia Buzăului, iar restul de 7 mănăstiri şi 4 schituri au aparţinut de Arhiepiscopia Bucureştilor. În urma măsurilor luate de conducerea cultului ortodox, au fost desfiinţate în cursul anului 1959: mănăstirea Podu Bulgarului, din raionul R. Sărat, eparhia Buzăului; mănăstirea Viforâta şi schitul Bunea din ambele din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor. În prezent, în regiune mai sunt 11 mănăstiri şi 3 schituri.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
