Toate știrile

Concert de colinde la Târgovişte

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte MitropolitNifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, joi, 17 decembrie 2015, începând cuora 17:00, va avea loc la Clubul Studenţilor al Universităţii Valahia din Târgovişte concertul de colinde al şcolilor de teologie din Eparhie, informează…

Zi de sărbătoare în Parohia Valeadeni

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în duminica a 28-a după Rusalii, 13 decembrie 2015, în mijlocul credincioşilor Parohiei Valeadeni din Protopopiatul Caransebeș. La orele dimineții ierarhul a sfințit două troițe și a binecuvântat…

Concert de colinde la Bruxelles

În data de 13 decembrie 2015 românii din Belgia s-au bucurat de un concert de colinde organizat de Biserica Sfânta Parascheva din Bruxelles. Membri ai Grupului coral bizantin Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ au…

„Bucuria Crăciunului”, spectacol caritabil la Arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc, duminică 13 decembrie 2015, spectacolul caritabil Bucuria Crăciunului, după cum ne-a precizat Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonator de proiect. Din cadrul manifestărilor cultural-artistice și…

Concert de colinde al şcolilor teologice din Eparhia Oradiei

Ca în fiecare an, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei organizează o serie de concerte de colinde tradiţionale româneşti, specifice acestei perioade premergătoare Naşterii Mântuitorului Iisus…

Recital vocal-instrumental la Buzău

Sala de spectacole a Consiliului Judeţean Buzău a găzduit, duminică seară, 13 decembrie 2015, recitalul vocal-instrumental Vechi cântece de stea valahe, după cum ne-a mărturisit Domnul Dragoş Olteanu, Consilier mass-media şi purtătorul de cuvânt al…

Concert de colinde cu Ștefan Hrușcă la Getafe

Ca urmare a Hotărârii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, a organizat Concertul Extraordinar de Colinde cu…