Preoteasa Cristina Pop din Zeebrugge, originară din Maramureș, a realizat pentru Basilica.ro un interviu cu altă preoteasă din această regiune frumoasă și binecuvântată de Dumnezeu: cu Gabriela Ioana Găurean, preoteasă văduvă, mamă și profesoară.
Motto:
Slavă Ție, pentru fiecare suspinare a încercărilor mele,
Slavă Ție, pentru fiecare pas al vieții, pentru fiecare clipă de bucurie,
Slavă Ție, Dumnezeule, în veci!
Când inima soțului a încetat să bată, a auzit prima dată inima copilului din pântece
Cristina Pop: Cine este omul Gabriela Găurean pentru cei apropiați și cine este omul Gabriela Găurean pentru sinele său, departe de lumea dezlănțuită a materialității invadatoare, în fața altarului de rugăciune către Dumnezeu?
Gabriela Ioana Găurean: Gabriela este fiica mamei Felicia, sora mai mare a Afimiei și mămică de fete: Mihaela Gabriela și Daniela Teodora. Sunt un om simplu.
Părintele Cleopa spunea că «Inima este cămara întâlnirii cu Dumnezeu.» În cazul dumneavoastră, inima este cu adevărat locul întâlnirii lui Dumnezeu, dar și locul de întâlnire cu soțul: Părintele Dan Găurean, trecut la Domnul prea devreme. Erați însărcinată cu fetița cea mică atunci când tragedia s-a abătut asupra tinerei dumneavoastră familii, iar sufletul dumneavoastră era împărțit între doliu și sărbătoarea noii vieți din pântece.
Gabriela Ioana Găurean: Atunci când s-a întâmplat tragedia eram însărcinată. Părintele știa că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu cel de-al doilea copilaș. În ziua când el a plecat la Domnul, a aflat toată lumea că aștept un bebeluș.
A doua zi după ce s-a întâmplat, l-am visat și mi-a spus să nu plâng, pentru că fac rău bebelușului. În acele zile mă gândeam la tot felul de lucruri, am intrat și în deznădejde. Îmi doream să mă trezesc și să cred că este doar un vis. Realitatea era alta. Am realizat că părintele meu drag nu va mai veni niciodată acasă.
Cel ce mă încuraja mereu era medicul care îmi monitoriza sarcina: „A plecat un suflet, nu îl putem pierde și pe acesta”. Pot să spun că, în ziua când inima părintelui meu a încetat să bată, o alta am simțit că bate. În ziua de 18 noiembrie am auzit pentru prima dată inima fiicei mele, Daniela Teodora, și eu spun că inima lui Tati nu a încetat să bată, pentru că bate în continuare în pieptul ei.
A fost o perioadă destul de grea, mă gândeam mereu cât rău fac bebelușului, pentru că plângeam mereu, eram agitată, nu îmi găseam locul. Au fost momente grele, dar Dumnezeu a fost singurul care m-a ajutat. Am văzut minunea în seara dinainte de a pleca Tati, când am intrat la el, la ATI.
Am pus mâna pe el și îi curgeau lacrimile… Nu pot descrie ce am simțit.
Botezul a fost atipic, multe persoane au fost surprinse, dar toate lacrimile de tristețe au devenit binecuvântări. Nu am îndeajuns cuvinte de mulțumire Măicuței Domnului și lui Dumnezeu cât au putut să mă întărească prin puținele rugăciuni pe care le rosteam.
Încearcă să le fie și mamă, și tată fiicelor ei
Cristina Pop: Azi, în societatea contemporană, starea individului, de la tânăr la proaspăt căsătorit, de la tânăr părinte la părinte al mai multor copii sau de copii mai mari, de la căsătorit la văduv/-ă, de la tânăr la bătrân sau de la novice la înțelept, nu este observată ca parte din fluxul vieții rânduite, ci mai degrabă această stare a omului e pusă în plan secund, după grijile lumești și trendurile para-sociale. Cum ați trăit trecerea de la starea de tineri căsătoriți cu un copil și în așteptarea celui de-al doilea la momentul când ați fost confruntată cu trecerea la Domnul a părintelui și la văduvia fulgerătoare pe plan personal, social, psihologic?
Gabriela Ioana Găurean: Pot să spun că eu încă consider că suntem o familie deși soțul meu nu mai este fizic, nu îl pot atinge sau nu poate să ne îmbrățișeze. Deși Daniela are foarte multe seri când îl dorește pe tatăl său prin gesturi și anume acelea de a strânge poza sa în brațe pentru a-l pupa și a-i arăta iubirea sa de fiică.
Deși eu nu sunt o persoană foarte sociabilă, am încercat să mă adaptez, dar cu timpul m-am retras. Am încercat să am grijă de fete pentru ca ele sunt universul meu, să las lumea în pace pentru ca nu mă regăseam în vorbele vrute și nevrute. Persoanele care au fost dintotdeauna aproape de noi, chiar și înainte, sunt și acum. Sunt puține, dar sunt.
Cel mai mult mă bucur atunci când colegi de ai părintelui din liceu ne caută și depănăm tot felul de amintiri.
Cum spuneam, doar Dumnezeu are puterea să schimbe un om, dar doar dacă omul are bunăvoința să se schimbe. El nu obligă pe nimeni așa că am decis să încerc să fac ceva pentru a continua să socializez și astfel m-am înscris la o a doua facultate, la Pedagogie. Pot să spun că au fost câțiva profesori care și au pus amprenta asupra mea și m-au făcut să înțeleg și să aprofundez lucruri noi.
Am început să citesc cărți de psihologie, psihanaliză la recomandarea acestora. M-au ajutat foarte mult și țin să le mulțumesc din suflet. La fel și colegilor mei, deși au fost câțiva ani diferență, am început să ies din rutina zilnică și să socializez mai mult. Momentan sunt studentă la masterat. Îmi doresc să profesez ca învățătoare, dar aș vrea să mă îndrept spre învățământul special.
Cristina Pop: Au trecut de atunci ani în care ați zidit, cărămidă cu cărămidă, copilăria și educația fetițelor dumneavoastră în spiritul credinței, blândeții și dăruirii materne desăvârșite, menite să țină aprins și viu duhul tatălui precum o candelă pe altarul familiei, și aceasta nu trecând peste trauma personală, ci înnobilând această trăire a despărțirii trupești prin credință atoateizbăvitoare.
Gabriela Ioana Găurean: În 18 noiembrie 2022 au fost 7 ani de la plecarea fizică dintre noi, pentru mine e ca și cum ar fi fost ieri. Nu s-a schimbat nimic. E în sufletul meu, în inima mea. E tot ce am avut eu pe lume: mamă, tată, frate, iubit, soț, confident. Am avut o relație mai altfel. Eu așa am considerat. L-am iubit enorm, îl iubesc și îl voi iubi mereu.
Am încercat să fac tot posibilul să nu se simtă absența lui Tati. Am devenit tată în muncile gospodărești, în luarea deciziilor, mă sfătuiam și mă sfătuiesc și acum, să iasă bine, deși uneori eșuăm. Am încercat și încerc să cresc fetele în legile morale ale Ortodoxiei, în dragoste pentru Dumnezeu, pentru Biserică, am încercat să le insuflu dragostea pentru copiii aflați în situații mai delicate, deși uneori nu îmi iese, dar mă străduiesc. Poate mereu eșuez, dar nu cedez.
A simțit că a crescut împreună cu copilele
Cristina Pop: Privind în retrospectivă, cum vedeți această devenire a familiei dumneavoastră ?
Gabriela Ioana Găurean: Întotdeauna am visat la o familie perfectă, să am un soț în care să creștem împreună atât duhovnicește, cât și fizic, să devenim familia bine-plăcută înaintea lui Dumnezeu, să ne creștem copiii în frică de Dumnezeu.
Dumnezeu mi la dăruit pe părintele Dan, l-am iubit cum am știut eu mai bine, ne-am iubit frumos, și Dumnezeu ne-a dăruit daruri neprețuite: două fetițe sănătoase. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Dar, eu sau cei din jurul părintelui poate nu am știut să-l iubim cum ar fi meritat părintele și Dumnezeu l-a luat la El. Familia noastră, cât am putut, am încercat să o țin în strânsă legătură cu Dumnezeu, cu Sfânta Biserică, am încercat să nu pierdem valorile morale din familie. După plecarea fizică a părintelui, pot să spun că am crescut împreună. Nici eu, nici fetele mele nu am știut cum, totul a fost necunoscut pentru noi, dar împreună am descoperit și ne-am adaptat.
Voi încerca cât voi putea și bunul Dumnezeu îmi va da putere să creștem împreună, eu și fetele mele cu credință, în frică de Dumnezeu, să fim acea familie bine-plăcută și iubită de Bunul Dumnezeu.
Cristina Pop: În inima mamei și soției este familia, iar credința femeii alimentează această existență. «Credință este puterea de a iubi», spune Pr. Iustin Pârvu. Care sunt sfaturile dumneavoastră pentru femeia creștină de azi și cum poate ea menține iubirea, dincolo de barierele fizice, pentru întreg neamul său ?
Gabriela Ioana Găurean: Nu știu cât sunt eu în măsură să dau sfaturi, dar pot să spun cu tărie că familia perfectă există atâta timp cât există respect, apreciere, susținere, înțelegere, comunicare – și e cea mai importantă –, dragoste și nu în ultimul rând credință.
Pentru mine, părintele Dan a fost tot și asta a contat foarte mult. Consider că, atâta timp cât amândoi, soțul și soția, își doresc să fie împreună până la sfârșitul vieții, totul este posibil. În viață avem foarte multe încercări și acum, în zilele noastre sunt tot mai mari: „Toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate-mi sunt de folos (1 Corinteni 6, 12-20)”.
Cristina Pop: Ce nu vede omul și cum să ni-l apropiem pe Dumnezeu în fiecare zi prin gândurile, faptele, nevoile, succesele și eșecurile noastre?
Gabriela Ioana Găurean: Prin încercările pe care ni le trimite, Dumnezeu vrea să facă din noi oameni bine-plăcuți Lui, vrea să vadă dacă ne întoarcem, vrea să vadă în noi un Iov. Fiecare dintre noi avem ispite și sunt tot mai dese în zilele noastre, dar, dacă ne îndreptăm gândul și Îi mulțumim Lui, cu siguranță eșecurile vor fi mai rare. «Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Lui, binecuvântat».
Scopul nostru: să fim în rai cu Dumnezeu și cu cei dragi
Cristina Pop: Cum să sădim lucrarea mântuitoare în ființa noastră pentru a ne face unelte ale lui Dumnezeu?
Gabriela Ioana Găurean: Domnul a spus că nimeni niciodată nu a sărăcit dacă o oferit din puținul său. Iar, dacă facem un bine, să îl facem fără să știe nimeni, pentru că atunci ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Eu așa văd apropierea de Dumnezeu: a face fapte bune, a ajuta aproapele, dar fără să știe lumea.
La fel și rugăciunea ne apropie de Dumnezeu, nu trebuie să citim pagini, trebuie să ne rugăm cu folos, cu dragoste. Iar un «Doamne Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!» sau «Mulțumesc, Doamne, pentru această zi!» sau «Mulțumesc, Doamne, că ești cu mine!» și alte rugăciuni scurte spuse din inimă și sincer ne întăresc și ne ajută. Bunul Dumnezeu vrea smerenie și sinceritate din partea noastră.
Cristina Pop: Care este scopul existenței noastre dincolo de programele pe care societatea ni le impune pentru a exista?
Gabriela Ioana Găurean: Scopul suprem al fiecărui credincios este să ajungă în Rai, alături de Dumnezeu, alături de cei dragi omului. Dar, pentru a ajunge acolo, noi suntem trimiși în lume cu diferite misiuni. Fiecare dintre noi vine în lume cu o anumită misiune, fiecare dintre noi are încercări și eșecuri, dar tot ce primim în viață este pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu, pentru că doar prin credință poți să te ridici.
O gândire pozitivă te poate slava din multe încercări. În ziua de azi dacă spui că te rogi la Dumnezeu ești luat în derâdere, deși toată lumea își dorește să fim mai buni, nu întotdeauna ne și iese. Cu multă răbdare și credință în Bunul Dumnezeu, El le așază și le orânduiește. Cum ne e viața aici, pe pământ, așa va fi și cea veșnică. Omul continuă ce a început aici, pe pământ! Deci să încercăm ca viața aici pe pământ să fie Rai.
Părintele Dan Dorin Găureanu slujea de numai patru ani la Parohia Brebeni din județul Maramureș (Protopopiatul Lăpuș) când a trecut la cele veșnice după o scurtă și grea suferință.
Foto credit: Facebook / Dan Găurean (deschidere)
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
