Au sau nu au suflet animalele? Care este diferența între sufletul omului și cel al animalului? Poate păcatul să corupă sufletul încât să-l așeze pe aceeași treaptă cu sufletul animalelor? Sunt câteva dintre întrebările la care pr. lector dr. Radu Petre Mureșan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut amabilitatea să ne răspundă.
Părintele lector dr. Radu Petre Mureșan spune că animalele fac parte din creația lui Dumnezeu, creație care a fost destinată omului, iar „Cartea Facerii arată acest lucru în capitolul al doilea, unde vedem că Adam dăruiește nume viețuitoarelor pentru ca acestea să-i slujească și să fie sub stăpânirea lui”.
În Omilia a VIII-a la Hexaimeron, Sfântul Vasile cel Mare vorbește de sufletul animalului care este muritor, spre deosebire de cel al oamenilor, primit prin suflare dumnezeiască. Sufletul necuvântătoarelor a luat ființă odată cu trupul lor la porunca lui Dumnezeu: „Să nu socotești că sufletul animalelor este mai vechi decât ipostaza trupurilor lor și nici că rămâne mai departe după descompunerea trupului! Fugi de vorbăria prostească a falnicilor filosofi care nu se rușinează să spună că sufletele lor și sufletele câinilor sunt la fel unele cu altele, care spun că ei au fost cândva femei, arbuști, pești de mare. Dacă filosofii aceia au fost vreodată pești, n-aș putea-o spune; dar, pentru că au scris acestea, sunt mai fără de minte decât peștii”. La rândul său, Sfântul Maxim Mărturisitorul arată: „Sufletul are trei puteri: prima este prin care se hrănește și crește. A doua, aceea a imaginației și a instinctelor, a treia a inteligenței și rațiunii. Plantele se împărtășesc numai de prima din aceste puteri, animalele din primele două, iar oamenii din toate trei” (Filocalia, vol. II).
„Animalele nu Îl pot cunoaște pe Dumnezeu”
Pr. lector dr. Radu Petre Mureșan aduce lămuriri cu privire la diferența între sufletul uman și cel al necuvântătoarelor. Astfel, animalele nu au chipul lui Dumnezeu și, prin urmare, nu au nici rațiune. În ordinea creației, rațiunea este o facultate proprie omului. Mai mult, „în Psalmul 48 se arată că omul nesăbuit «alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor», iar Sfântul Apostol Petru vorbește de «dobitoacele cele fără de minte» care sunt destinate să fie prinse și nimicite (II Petru 2, 12). Cu toate acestea, animalele sunt înzestrate de Dumnezeu cu o anumită «cunoaștere» și cu simțuri superioare (simțul viitorului, prevestesc schimbarea vremii, anticipează cutremure, naufragii etc.). Animalele nu Îl pot cunoaște pe Dumnezeu, dar pot comunica cu El, așa cum par să sugereze anumite pasaje din Vechiul Testament («Puii leilor mugesc ca să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor» – Psalmul 103)”.
Părintele Radu Petre Mureșan evidențiază faptul că Biserica are, în cadrul cultului ei, slujbe speciale, numite ierurgii, pentru binecuvântarea casei și a întregii gospodării, inclusiv a animalelor. Ierurgiile Bisericii au rolul de a binecuvânta toate aceste elemente care țin de microcosmosul personal al omului, ca parte a macrocosmosului. De asemenea, „în legătură cu destinul eshatologic al animalelor, este de remarcat faptul că Apocalipsa nu enumeră animalele printre elementele specifice ale cerului nou și pământului nou. Imaginea lupului care va trăi laolaltă cu mielul (Isaia 11, 6-9) poate avea conotații eshatologice, deși, în general, Sfinții Părinți ezită să plaseze animalele în eshatologie”.
„Omul stăpânit de patimi se poartă ca animalele necuvântătoare”
„Am să mă refer la un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur care spunea: «Unde sunt cei care se întreabă de ce animalele sunt atât de sălbatice? De ce scorpiile mușcă atât de veninos? De ce viperele au atâta otravă? Luați seama că omul întrece în răutate animalele, și n-o face din fire, precum acestea, ci din voință!» Pe oamenii lipsiți de demnitate îi numea «câini», pe iubitorii de plăceri «cai bine hrăniți», pe cei neghiobi îi numea «măgari». Omul stăpânit de patimi se poartă ca animalele necuvântătoare, care sunt lipsite de rațiune și prin acest lucru se coboară la nivelul animalelor. Sufletul rămâne însă nemuritor”, este răspunsul părintelui lector dr. Radu Mureșan la întrebarea: poate păcatul să corupă statura sufletului încât să-l așeze pe aceeași treaptă cu sufletul animalelor?
„Sfinții Părinți din pustie nu se temeau de sălbăticiuni”
„Nu vă temeți mai mult de fiarele sălbatice decât de propria voastră lipsă de credință” – este îndemnul Sfântului Vasile cel Mare. Ce învățăminte putem extrage de aici? „Sfinții Părinți din pustie nu se temeau de sălbăticiuni, care nu le făceau nici un rău, ba chiar le ascultau poruncile. Sfântul Gherasim de la Iordan se împrietenise cu un leu după ce îi scosese un spin din picior și îi legase rana. Vindecat, leul nu a mai vrut să-l părăsească. Acest lucru ne arată că, pe măsură ce omul se îndumnezeiește, fiarele se îmblânzesc. Animalele nu pot fi înțelese decât în relația lor cu omul, așa cum omul nu poate fi înțeles decât în relația cu Dumnezeu. Dacă omul își găsește împlinirea în Dumnezeu, așa și animalele își găsesc în om starea de la început, cea lipsită de sălbăticie”, conchide pr. lector dr. Radu Petre Mureșan.
