Stareții și starețele din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au reunit joi, în Sinaxă monahală, la Palatul Patriarhiei, unde au discutat despre vindecare din perspectiva exegezei patristice și despre pastorația pelerinilor.

Ședința de lucru a avut loc în Sala Conventus de la Palatul Patriarhiei și a fost prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Primul referat, intitulat „Vindecările Mântuitorului în exegeza Părinților Bisericii”, a fost susținut de pr. Bogdan Tătaru-Cazaban, iar al doilea, intitulat „Sfântul Nectarie ca taumaturg”, a fost susținut de arhim. Nectarie Șofelea.

„Aceste două referate scot în evidență, în primul rând, mărturiile Noului Testament, în exegeza Părinților Bisericii, privind vindecările săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos, numit în tradiția Bisericii noastre: Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre”.

„De aceea, am cerut să fie și o prezentare a acestei teme din punct de vedere pastoral, practic. Și anume, unul dintre Sfinții tămăduitori, aproape de timpul nostru, a fost Sfântul Nectarie de la Eghina”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

De asemenea, Preafericirea Sa a atenționat asupra pronunției numelui Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, subliniind faptul că titulatura „de la Eghina” face referire la locul în care se află cinstitele sale moaște și nu la locul său de origine.

Alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a aflat și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Vindecările Mântuitorului în exegeza Părinților Bisericii

Pr. Bogdan Tătaru-Cazaban, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române și preot la Biserica Bucur Ciobanul din Capitală, a vorbit despre modul în care minunile Mântuitorului au fost interpretate de Părinții Bisericii, accentuând faptul că „prin actul taumaturgic este dăruită viața, iar prin viața astfel redobândită, făptura umană reintră în orizontul incoruptibilității”.

„Hristos este de cele mai multe ori reprezentat fie în brațele Maicii Sale, ca Prunc, căruia magii îi oferă darurile, fie ca săvârșitor al minunilor. În iconografia primară, o astfel de alegere exprimă foarte probabil ponderea acestei dimensiuni a lucrării mântuitoare a lui Hristos în Biserica primelor secole”.

„Evangheliile vorbesc adesea despre semne și minuni, trimițând, prin această asociere semantică, la sensul revelator al miracolelor Domnului și distingându-le de alte fapte inexplicabile și practice întâlnite în religiile lumii în care creștinismul avea să se răspândească”, a adăugat clericul.

„Faptele Apostolilor confirmă caracterul de semn al minunilor, care sunt săvârșite de puterea lui Dumnezeu prin Apostoli, ca mărturie pentru cuvântul harului Său, așa cum întâlnim în capitolul al 14-lea. Sfântul Apostol Pavel întărește, în a doua epistolă către Corinteni, faptul că semnele, minunile și puterile au rolul de a garanta adevărul mărturiei apostolice, autenticitatea ei”, a adăugat clericul.

Pornind de la aceste repere esențiale din Noul Testament, a continuat pr. Bogdan Tătaru-Cazaban, „putem înțelege coordonatele principale ale exegezei patristice privitoare la vindecările relatate în Evanghelie. Întâi de toate, Părinții Bisericii doresc să pună în lumină sensul hristologic al tămăduirilor miraculoase, ca de altfel, al tuturor minunilor”.

„Legătura dintre ceea ce anunțaseră profeții despre timpurile mesianice și faptele lui Hristos era astfel aprofundată, continuând exegeza pe care însuși Cuvântul întrupat o făcuse cuvântului profetic din Scripturi, în sinagoga din Nazaret”.

„Vindecările nu reprezintă doar remedierea unei disfuncții și înlăturarea suferinței, ci instalarea adevăratei vieți în umanitatea desfigurată de păcat. Prin actul taumaturgic este dăruită viața, iar prin viața astfel redobândită, făptura umană reintră în orizontul incoruptibilității. Miza ultimă a miracolelor, în concretețea lor istorică, este semnificarea realităților veșnice prin cele temporale și a credinței în Învierea lui Hristos, precum și în învierea de la sfârșitul veacurilor”.

„Hristos este chipul iubirii milostive absolute, care devine proximitate vindecătoare. Însă nu doar atunci, în timpul vieții Sale pe pământ, ci și de-a lungul veacurilor, în Trupul Său mistic, care este Biserica”, a spus la final pr. Bogdan Tătaru-Cazaban.

Sfântul Nectarie ca taumaturg

În continuare, arhim. Nectarie Șofelea, starețul Mănăstirii Radu Vodă, a vorbit despre modul în care aducerea moaștelor Sfântului Nectarie de la Eghina a transformat viața comunității de la Mănăstirea Radu Vodă din București și a explorat dimensiunile profunde ale pastorației pelerinilor care caută vindecarea prin mijlocirea marelui taumaturg.

„În contextul contemporan, marcat de o accentuată căutare spirituală și de multiple provocări în planul sănătății sufletești și trupești, fenomenul pelerinajului la moaște sau la locurile sfinte asociate cu Sfântul Nectarie sau cu alți sfinți tămăduitori reprezintă o realitate pastoral-bisericească ce merită o atenție deosebită din partea teologiei academice”.

„Aducerea unui fragment din moaștele Sfântului Nectarie la Mănăstirea Radu Vodă, pe 5 mai 2002, reprezintă un moment providențial în istoria acestui așezământ monahal. Primirea acestuia a transformat radical viața liturgică și pastorală a mănăstirii, care a devenit rapid unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj din București”.

Părintele arhimandrit a menționat faptul că primele minuni ale Sfântului Nectarie de la Eghina la Mănăstirea Radu Vodă au început să apară imediat după aducerea moaștelor, subliniind că mărturiile au fost certificate medical, prin investigații clinice anterioare și ulterioare momentului vindecării.

De asemenea, arhim. Nectarie Șofelea a întocmit o clasificare a minunilor săvârșite de Sfântul Nectarie în trei categorii: fizice, sufletești și de altă natură.

• Vindecări fizice: „Predomină vindecările de cancer, continuând astfel o specializare taumaturgică manifestată încă din perioada vieții sfântului. Sunt documentate numeroase cazuri de vindecare a unor afecțiuni neurologice, endocrine sau autoimune și altele. Un element recurent în mărturii este rapiditatea cu care se produc vindecările după rugăciunea la moaște și ungerea cu ulei sfințit”.
• Vindecări sufletești: „O categorie distinctă o constituie vindecările de natură spirituală și psihică. Sunt consemnate cazuri de vindecare a depresiei, a dependențelor și a unor tulburări anxioase. Specific acestor situații este că vindecarea fizică este însoțită de o transformare spirituală profundă, cei în cauză devenind membri activi ai comunității bisericești”.
• Alte intervenții miraculoase: „Nu pot fi ignorate nici intervențiile care depășesc sfera medicală, cum ar fi rezolvări neașteptate ale unor situații critice, îndrumări prin apariții, împăcări familiale sau profesionale”.

„O caracteristică distinctă a minunilor săvârșite prin mijlocirea Sfântului Nectarie este contextul lor pastoral. Vindecarea fizică este invariabil însoțită de o transformare spirituală, de o apropiere de Biserică și de o schimbare a modului de viață. Această dimensiune pastorală a lucrării sale vindecătoare justifică pe deplin necesitatea unui cadru pastoral adecvat pentru însoțirea pelerinilor, a credincioșilor care îi caută ajutorul”, a adăugat părintele arhimandrit.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene