Sfânta Liturghie de Crăciun la Timișoara. Mitropolitul Ioan: Bucurați-vă astăzi, fraților, că S-a născut Învierea noastră!

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a săvârșit Sfânta Liturghie de Crăciun la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, în prezența a mii de credincioși.

În cuvântul său, IPS Ioan a îndemnat la bucurie, deoarece în această zi sărbătorim „Nașterea Învierii noastre”.

„Bucurați-vă astăzi, fraților, că S-a născut Învierea noastră! De azi, timpul nu ne mai poartă pe aripile sale până la mormânt, ci până la porțile veșniciei”.

„Gândurile omului mor odată cu timpul, însă omul nu moare niciodată. Până azi, timpul era muritor. Hristos, prin venirea Sa în lume, i-a dat viață și timpului. Fiul lui Dumnezeu intră în istorie și binecuvântează întreaga Sa creație, chiar și timpul. Acesta nu mai curge, ci se oprește în noi și fiecare avem timpul nostru hărăzit de Dumnezeu”, a menționat ierarhul.

Câți frați de-ai noștri nu trăiesc în peșterile sărăciei?

Totuși, bucuria praznicului Nașterii Domnului nu trebuie să ne facă egoiști, astfel încât să uităm că printre noi sunt foarte mulți oameni care au nevoie de mângâiere, de sprijin și de ajutor.

„Oare numai la Betleem sunt peșteri?! Și la noi sunt multe peșteri, în care vedem mame cu prunci, la care nu vin nici păstori și nici magi. Să venim noi, aducând dar din darurile lui Dumnezeu. O, câți frați de-ai noștri nu trăiesc și azi în peșterile sărăciei, ale marginalizării și ale uitării?!”

„Doamne, ajută-ne în lupta împotriva uitării și a iubirii și a iertării!”

„Mângâiați, iubiți, iertați că acestea sunt plăcute lui Dumnezeu. Fapta bună nu piere ca roua dimineții, ea rămâne în lumina soarelui și în bucuria lui Dumnezeu. Împlinind mereu faptele mângâierii creștine, aducem bucurie lui Dumnezeu și celor aflați în necaz: Milă voiesc, iar nu jertfă (Matei 9:13), ne spune Hristos”, a mai transmis IPS Ioan.

Rugăciune și iertare

Înaltpreasfinția Sa a avut un cuvânt special pentru clericii din Arhiepiscopia Timișoarei.

„Iubiți slujitori ai Altarelor bănățene, stați cu cinste lângă poporul pe care vi l-a încredințat Hristos spre păstorire. Iertați și mângâiați!”

„Fiți oameni ai faptelor bune. Iertați-vă unii pe alții și-i iertați pe bunii credincioși care stau lângă voi. Rugați-vă pentru ei și pentru țară. Rugați-vă și pentru mine. Dumnezeu să vă binecuvânteze cu harul iubirii Sale!”, a conchis IPS Ioan.

Foto credit: Mitropolia Banatului


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…