Comunitatea românească din Heidelberg, Germania, va avea propriul lăcaș de cult, după ce membrii Consiliului Parohial al comunității romano-catolice au aprobat marți predarea Bisericii „Sfântul Iosif” din Eppelheim către Parohia „Sfânta Treime”.
Părintele Marius-Adrian Călin, slujitor al parohiei românești, a subliniat importanța momentului pentru comunitate: „Nu am primit doar o clădire, ci șansa de a oferi o casă spirituală generațiilor viitoare”.
„La 11 ani de la înființarea parohiei, perspectiva dobândirii unei biserici reprezintă o binecuvântare pe care am așteptat-o și pentru care ne-am rugat ani la rând. Nu este doar împlinirea unui proiect administrativ, ci răspunsul unei speranțe pe care au purtat-o sute de credincioși”, a declarat clericul pentru Basilica.ro.
O casă spirituală pentru cei din regiune

Potrivit părintelui, negocierile cu parohia romano-catolică au durat peste cinci ani și jumătate, „într-un context deloc simplu, în care au existat și alte proiecte interesate de acest spațiu”.
Clericul a evidențiat și dezvoltarea comunității din Heidelberg în ultimii ani, precizând că aceasta reunește nu doar români, ci și credincioși ortodocși din alte țări, precum Grecia, Georgia și Ucraina, precum și tot mai mulți germani convertiți la Ortodoxie.
„Ne dorim ca această biserică să fie mai mult decât un spațiu de cult. Ea va deveni o casă spirituală pentru toți ortodocșii din regiune și, în același timp, un loc al întâlnirii, al dialogului, al culturii și al promovării valorilor românești. Va fi un spațiu în care credința, tradiția și identitatea noastră vor putea fi transmise generațiilor viitoare”, a afirmat pr. Marius-Adrian Călin.
Dumnezeu nu întârzie niciodată

În prezent, comunitatea se pregătește pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare și speră ca până la sărbătoarea Nașterii Domnului să devină proprietara lăcașului de cult. Ulterior vor începe lucrările de adaptare și amenajare a bisericii pentru nevoile liturgice ale parohiei.
Părintele Marius-Adrian Călin a transmis că această realizare este rodul răbdării, al dialogului și al rugăciunii: „Atunci când există răbdare, dialog, respect reciproc și multă rugăciune, Dumnezeu deschide uși care, omenește vorbind, păreau imposibil de deschis. Pentru noi, această biserică este dovada că Dumnezeu nu întârzie niciodată, ci lucrează la vremea potrivită”.
Parohia „Sfânta Treime” din Heidelberg a fost înființată în vara anului 2015. Din anul 2017, comunitatea își desfășoară activitatea liturgică în Biserica „Sfântul Iosif” din Eppelheim.
Vezi și:
Foto credit: Parohia Ortodoxă Heidelberg / Serafim Armanca





