Sala Mare a Teatrului „Ion Creangă” din Piața Amzei nr. 13 va fi redeschisă pentru prima dată după 15 ani, de Ziua Națională a Culturii. În timpul în care a fost închisă, administrația instituției, dedicate punerii în scenă a pieselor de teatru pentru copii, a închiriat diferite spații în București. Locația a fost reabilitată, devenind…
Colecția de cărți rare despre Mihai Eminescu ale generalului Lazăr Cârjan, fost șef de poliție din Bihor, va fi expusă săptămâna viitoare în Muzeul Iosif Vulcan din municipiul Oradea. Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Culturii Naționale şi a împlinirii a 174 de ani de la naşterea poetului naţional. Expoziția va fi deschisă în perioada…
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a înmânat marți o parte din diplomele pe care Părintele Patriarh Daniel le-a acordat cântăreților bisericești – angajați sau voluntari – din Arhiepiscopia Bucureștilor, precum și cântăreților bisericești pensionari care au activat, ca angajați sau voluntari, cel puțin 20 de ani la unitățile de cult din eparhie. În cadrul ceremoniei, care…
Cu ocazia Anului omagial 2024 al pastorației și îngrijirii bolnavilor, Basilica.ro propune o selecție de 25 de citate despre suferință și vindecare, ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. „ Dumnezeu dorește să vindece omul în integralitatea ființei sale, primirea învățăturii fiind ea însăși condiție pentru vindecare, iar din Sfânta Scriptură înțelegem limpede că vindecarea trupului este…
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a anunțat lista cu temele catehetice pentru anului 2024. Agenda catehetică vine în ajutorul parohiilor și a fost întocmită în acord cu Anul omagial și comemorativ 2024. Lista temelor a fost alcătuită în cadrul ședinței coordonatorilor activităților catehetice și de tineret din Eparhie. Parohiile care vor implementa agenda eparhială vor fi…
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) din București organizează, în perioada următoare, două evenimente omagiale dedicate poetului Mihai Eminescu. Primul eveniment va debuta sâmbătă, începând cu ora 11:30, cu slujba de parastas la mormântul poetului, din Cimitirul Bellu. Manifestarea va continua duminică, începând cu ora 18:00, printr-un eveniment comemorativ dedicat poetului, la Protoieria Sectorului 3 al…
Cele mai semnificative descoperiri ale arheologiei biblice din 2023, potrivit publicațiilor de specialitate internaționale. Inscripție referitoare la Psalmul 85 descoperită în Hycrania Inscripția „Iisuse Hristoase apară-mă, că sărac şi necăjit sunt eu” a fost descoperită în ruinele fortăreței din Hyrcania, folosită drept închisoare de Irod cel Mare și transformată ulterior în mănăstire ortodoxă. Conform cercetărilor…
Biserica Domnița Bălașa din Capitală își cinstește miercuri unul dintre ocrotiorii spirituali, Sfântul Ierarh Grigorie de Nyssa. Sărbătoarea va debuta marți seară cu slujba vecerniei urmată de un eveniment editorial. În cadrul evenimentului, de la ora 17:00, vor avea loc două prezentări de carte. Vor avea alocuțiuni pr. Alexandru Barna, profesor la Facultatea de Teologie…
Agheasma Mare, obținută la Bobotează prin dubla invocare a Sfintei Treimi, este „o mare binecuvântare pentru Biserică”, conform Patriarhului Daniel. Când și cum se ia Agheasma Mare Potrivit Anuarului liturgic și tipiconal 2024, Agheasma Mare poate fi consumată în perioada 5-14 ianuarie, cât durează de fapt praznicul Botezului Domnului. Anul acesta se ia până duminică…
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat sâmbătă slujba Sfintei Liturghii, cu ocazia hramului Bisericii „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, din municipiul Caransebeș. Ierarhul a săvârșit o slujbă de pomenire pentru episcopii Caransebeșului trecuți la Domnul, cât și ctitorii și preoții bisericii, înmomântați în Biserica „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”. Preasfinția Sa a spus că „ne-am gândit…
În a doua zi de Crăciun, conform calendarului nerevizuit, clericii și voluntarii Episcopiei Hușilor le-au oferit daruri copiilor de la Parohia Batîr din Basarabia de Sud. Oferite în cadrul programului Caravana „Dar de Crăciun”, darurile au constat în articole vestimentare și încălțăminte. Programul, organizat de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși va continua și marți. În total,…
În data de 9 ianuarie 1985 s-a luat hotârârea demolării Ansamblului mănăstiresc Văcăreşti. Arhitectul G.M. Cantacuzino afirma despre Mănăstirea Văcăreşti că este cea mai izbutită ctitorie ortodoxă din părţile de răsărit ale Europei, reprezentând o adevărată chintesenţă a spiritualităţii medievale româneşti. Autorităţile comuniste au considerat că nu este altceva decât un impediment în dezvoltarea oraşului,…
Comunitatea grecilor ortodocși și membri ai comunității românești și Edinburgh, Scoția, se pregătesc să deschidă anul acesta o școală creștin-ortodoxă în oraș. Pentru început, vor fi organizate doar clase pentru copii cu vârste de 5-12 ani. „Va fi o școală recunoscută oficial de statul scoțian, cu predare în limba engleză, cu materii ca la orice…
Episcopul Macarie al Europei de Nord a acordat un interviu cotidianului „Răsunetul” în care a explicat cum petrecea perioada Nașterii Domnului în copilărie: „Am avut, avem şi vom avea o copilărie frumoasă”. Interviul a fost realizat în casa donată de Episcopul Macarie al Europei de Nord comunității sale natale de pe Valea Țipleșului. „Suntem la…
Mitropolitul Petru a serbat Crăciunul pe stil vechi la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Durlești, raionul Chișinău, Republica Moldova. Părintele Mitropolit a fost întâmpinat cu tradiționalele daruri simbolice – pâine, sare, și flori – care exprimă ospitalitatea românească. În cadrul slujbei, a fost citită Pastorala Înaltpreasfinției Sale la Nașterea Domnului, adresată clerului și credincioșilor din Basarabia, în…
Tinerii din ASCOR Brașov au sărbătorit Nașterea Domnului și anul nou la Mănăstirea Petru Vodă. Cei aproape 90 de tineri au petrecut 2 săptămâni la mănăstirea din județul Neamț unde au participat la programul liturgic și au ajutat la treburile așezământului monahal. „Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să ne implicăm și în ascultările mănăstirești…
Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei ortodoxe române a Spaniei și Portugaliei, a oficiat sâmbătă slujba Sfintei Liturghii, în Parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe”, din Barcelona. Ierarhul a vorbit în predică despre trei lucruri esențiale pentru o viață duhovnicească. Din soborul slujitor a făcut parte și pr. Aurel Bundă, protoiereu și paroh al…
Cetele de colindători din Țara Făgărașului au încheiat duminică, la Catedrala din Făgăraș, colindul acestui Crăciun. Evenimentul a avut loc în prezența Mitropolitului Ardealului, care a oficiat Liturghia de hramul sfântului lăcaș. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu i-a avut alături în slujire pe părintele Iulian David, protopop de Făgăraș, pe preotul paroh Ioan Lucian Ciocan și pe…
În ședința de lucru din 9 februarie 2023, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca 2024 să fie An omagial al pastoraţiei și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți. Conform programului-cadru redactat de Cancelaria Sfântului Sinod, în primul semestru al anului 2024 va fi tratată tema: „Anul…
„Printr-o autentică trăire, Sfântul Ioan Botezătorul și-a călăuzit viața după poruncile dumnezeiești, iar prin smerenie a devenit candelă aprinsă de lumina harului lui Dumnezeu”, a evidențiat IPS Varsanufie în predica rostită la hramul unei biserici din Râmnicu-Vâlcea. Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Râmnicu-Vâlcea. „Viața…