Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova are un nou decan

Pr. Conf. Univ. dr. Adrian Ivan este noul decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, urmare a avizului pozitiv primit, săptămâna trecută, din partea Senatului Universității din Craiova.

Cu această ocazie, Consiliul de administrație al Facultății de Teologie a aprobat propunerea de numire a pr. lect. univ. dr. Mihai Ciurea și a conf. univ. dr. Alexandrina Bădescu în cele două funcțiile vacante de prodecan.

Părintele conf. univ. dr. Adrian Ivan este absolvent al Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova (1990-1995) şi al Facultății de Teologie din Craiova (1995-1999). În perioada 2002-2010, a urmat studiile de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, pe care le-a absolvit cu tema „Metoda rugăciunii în educația creștină”, scrisă sub coordonarea prof. Vasile Gordon.

Începând cu 2001 activează în colectivul didactic al Facultății de Teologie din Craiova, îndeplinind mai multe responsabilități administrative. Prima funcție didactică ocupată a fost de preparator universitar.

Pr. Adrian Ivan este paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae” din localitatea craioveană Ungureni, loc în care a desfășurat ample lucrări de restaurare, consolidare și reabilitare a lăcașului de cult.

Pr. Conf. Univ. dr. Adrian Ivan. Foto credit: Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova

Foto credit: Mitropolia Olteniei


Știri recente