Luna pentru viață la București: Studenții Facultății de Teologie au vizionat un film despre adopție

Asociația Studenți pentru viață București a organizat miercuri o proiecție de film la care au participat peste 60 de studenți ai Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București. Evenimentul a făcut parte din Luna pentru viață și a avut drept scop promovarea adopției.

Tinerii au vizionat filmul Lifemark, bazat pe o poveste reală, despre două aspecte ale problematicii pro-viață: criza de sarcină și adopția.

„După film, am dezbătut și ne-am exprimat preocupările despre familie, adopție, criză de sarcină și avort – întrebări, probleme, soluții”, a transmis Teodora Diana Paul, Președinta Studenți pentru viață București.

„Mulțumim prietenilor noștri de la Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) și Organizația Tinerilor București (OTB), care ne-au ajutat să organizăm această super-proiecție de film!”

Proiecția de film a fost urmată de o dezbatere despre problematica pro-viață miercuri, 6 martie 2024, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Foto: Studenți pentru viață București

Țări ca Australia sau SUA au o lege care permite începerea demersului de încredințare spre adopție încă din timpul sarcinii. Aceasta poate salva mulți copii nenăscuți de la avort, oferind mamei un confort psihologic și copilului siguranța unui cămin iubitor.

Legea din aceste țări permite alegerea familiei în care vrei să dai copilul, dacă vrei sau nu să ții legătura cu ei, precum și o perioadă de răzgândire după naștere, când unele mame preferă să păstreze copilul.

Studenți pentru viață este organizația studenților pro-viață din centre universitare ale României. În prezent, asociația are filiale la București și Iași.

Luna pentru viață este o serie de manifestări care promovează frumusețea maternității și a copiilor și crearea de politici de sprijin mai susținute pentru femei însărcinate. Se desfășoară anual între 1 și 30 martie, în numeroase orașe din România și Republica Moldova și culminează cu Marșul pentru viață, organizat anual în sâmbăta cea mai apropiată de sărbătoarea Bunei Vestiri, când Mântuitorul Iisus Hristos se zămislește în pântecele Maici Domnului.

Una dintre propunerile mișcării Marșul pentru viață este legiferarea posibilității de a începe procedura de adopție din timpul sarcinii, pentru confortul mamei și pentru al copilului, care poate ajunge astfel la familia adoptivă imediat după naștere, evitând trauma instituționalizării.

Foto credit: Studenți pentru viață București / Mădălina Marcu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews2024

Comentarii Facebook


Știri recente