Copiii din așezămintele sociale ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei se vor implica în activitățile Lunii pentru viață

Copiii din așezămintele sociale ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei se vor implica în activitățile Lunii pentru viață. Vor fi organizate diferite ateliere în cadrul cărora tinerii își vor putea exprima afecțiunea și recunoștința față de cei dragi.

Copiii vor  participa la ateliere educative, în care vor învăța despre importanța exprimării emoționale și despre cum pot identifica valorile autentice ale credinței și ale vieții în comunitate.

O altă parte programului constă în participarea la activități de creație: pictură, desen, colaje cu tema „Viața prin ochi de copil”. Lucrările realizate vor fi expuse în biserici la sărbătoarea Bunei Vestiri. Această activitate își propune să promoveze înțelegerea semnificației spirituale a sărbătorii și importanța aplicării valorilor creștine în viața de zi cu zi.

Activitățile se vor încheia cu o acțiune de plantare de pomi fructiferi sau flori, în tematica intitulată „Ce am ajutat să crească mare”, cu scopul de a promova grija și responsabilitatea față de natură și cooperare în comunitatea.

Obiectivul activităților din Luna pentru viață este, pe lângă oferirea unor momente de distracție și creativitate, îndrumarea copiilor către valorile credinței creștine în ceea ce privește viața.

Foto credit: Facebook / Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei

Comentarii Facebook


Știri recente