În Philadelphia a avut loc, în perioada 30-31 octombrie 2015, sub preşedinţia Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi, întrunirea Protopopiatului pentru Estul Statelor Unite ale Americii, informează Alexandru Popovici. La lucrări au participat: Preasfinţitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, Pr. Protopop…
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a oficiat marţi, 03 noiembrie 2015, slujba de înmormântare pentru tânărul muscelean, Fieraru Ionuț Valentin, care și-a pierdut viața în tragicul incendiu din ziua de 30 octombrie la Clubul Colectiv din Capitală, informează site-ul oficial al Eparhiei. Înaltpreasfinţia Sa a mers la casa tânăruluiFieraru Ionuț Valentin unde a…
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat marţi, 03 noiembrie 2015, la Galaţi, slujba înmormântării tinerei Valentina Florea şi a participat, în oraşul Brăila, la slujba înmormântării tânărului Andrei Petre Bucă. Aceştia au trecut la Domnul în urma incendiului de vineri noaptea, 30 octombrie, din clubul bucureștean Colectiv. Să ne unim în solidaritate…
Claudiu Petre, eroul de la Clubul „Colectiv”, a fost înmormântat marți, 03 noiembrie 2015. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la Biserica Sfântul Dumitru – Parc Rahova 1 din Capitală. La funeralii a fost prezent și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care, la final, a vorbit…
La Chişinău a fost organizat, în perioada 31 octombrie – 01 noiembrie 2015, evenimentul intitulat Maratonul copiilor, după cum aflăm dintr-un comunicat de presă emis de Misiunea Socială DIACONIA a Mitropoliei Basarabiei. O sută de copii, împreună cu părinții lor, s-au mobilizat într-o acţiune de solidarizare cu familiile de refugiaţi interni din Ucraina. Suma adunată…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat marţi, 03 noiembrie 2015, la biserica parohieiDelea Veche,unde a oficiatun Trisaghion pentru Maria Ion, trecutăla cele veşnice în urma incendiului de la ClubulColectivdin Capitală. La finalul slujbei, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt familiei îndoliate în care a îndemnat la rugăciune şi ajutorare reciprocă. „Cel mai…
La îndemnul și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, preoții din Cercul Pastoral Nr. 1 al Protoieriei Topoloveni au oficiat o slujbă de pomenire pentru victimele incendiului de la clubul Colectiv din București și au înălțat rugăciuni de însănătoșire pentru cei care sunt în suferință pe paturile de spital, informează site-ul oficial…
La Clubul Colectiv din Capitală a fost oficiată, în această dimineață (03 noiembrie 2015), o slujbă de pomenire pentru cei trecuți la Domnul în tragicul accident de vineri seara. Slujba a fost săvârşită de preoţii: Viorel Petcu, Augustin Moţoc şi Dobre Emil. „Am săvârşit o slujbă de pomenire pentru victimele incendiului de la clubul Colectiv…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 03 noiembrie 2015, în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, o slujbă de pomenire pentru victimele accidentului de la Clubul Colectiv din Capitală, fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La acest moment, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de compasiune şi mângâiere pentru victimele…
01 noiembrie 2015 Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României Preafericirea Voastră, Iubit frate şi coliturghisitor înaintea Tronului Domnului! Din partea întregii Biserici Ortodoxe Sârbe şi din partea noastră personal, vă rugăm să ne acceptaţi expresia condoleanţelor noastre frăţeşti, însoţite de rugăciuni, în urma incendiului care a avut loc în Bucureşti, în data de 31…
Astăzi 3 noiembrie 2015, de la ora 11.00, în Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat o slujbă de pomenire a celor trecuţi la Domnul în urma incendiului de la Clubul Colectiv din seara de 30 octombrie 2015 în ziua înmormântării acestora. La slujba de pomenire au participat preoţi din Administraţia patriarhală şi de…
Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României Preafericirea Voastră, Iubite frate în Hristos şi coliturghisitor În acest moment dureros în care am fost profund întristaţi să aflăm despre tragedia incendiului de la un club de noapte din Bucureşti, incendiu care a dus la sfârşitul timpuriu a zeci de tineri şi a cufundat în durere poporul-frate…
Humuleştiul lui Creangă a îmbrăcat haine de sărbătoare duminică, 01 noiembrie 2015. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi, diaconi şi stareţi ai mănăstirilor din zonă, a oficiat slujba de resfinţire a bisericii cu hramul Sfântul Nicolae. Peste o mie de credincioşi, dar şi membri ai autorităţilor locale şi…
În Parohia Ciceu-Mihăiești, Protopopiatul Beclean, a avut loc marți 27 octombrie 2015, Cercul Preoțesc din Zona Cetății Ciceului, în cadrul căruia s-a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, prăznuit în această zi, după cum informează radiorenasterea.ro Sfânta Liturghie a fost oficiată de cei 9 preoți din cadrul cercului, împreună…
Duminică, 08 noiembrie 2015, începând cu ora 13:00, va avea loc lansarea volumului foto-documentar „Istorie în documente: Mavrocordaţii (1711-1786)”,având autor pe Claudiu Victor Turcitu, și apărut la Editura DAR DEVELOPMENT Publishing. Evenimentul urmează să fie găzduit de Parohia Ortodoxă Română din Istanbul la biserica Sf. Mc. Paraschevi din Hasköy, ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin…
Parohia Albacete, Cruz Roja Espana și Fundacion Banco de Alimentos Albacete vor împărți în aceste enoriașilor Parohiei Albacete din Spania 1.310 kg de alimente de strictă necesitate, după cum ne-a precizat Pr.paroh Sebastian Cătălin Hogea. Acțiunea face parte din Proiectul social Nouă ne pasă, inițiat de către Parohia Albacete în luna mai 2013. În cadrul…
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian şi întregul cler din Eparhia Dunării de Jos îşi exprimă creştineştile condoleanţe şi compasiunea faţă de familiile îndoliate ale tinerilor care au căzut victime ale incendiului din Bucureşti, printre care se numără Valentina Florea (Galaţi) şi Andrei Petre Bucă (Brăila), transmiţând, totodată, şi duhovniceşti încurajări, solidaritate umană şi socială cu familiile…
Patriarhia Ecumenică 01.11.2015 Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României Auzind de accidentul tragic care s-a petrecut în Bucureşti, soldat cu multe victime şi mulţi răniţi, ne exprimăm profunda compasiune a Patriarhiei Ecumenice şi a noastră personal faţă de Preafericirea Voastră cea iubită şi faţă de întregul popor român binecredincios şi ne rugăm pentru odihna…
La Catedrala Mitropolitană din Timişoara, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat luni, 02 noiembrie 2015, de la ora 17:00, o slujbă de pomenire pentru tinerii trecuţi la Domnul în urma incendiului din clubul Colectiv. „Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Slujba Parastasului înconjurat de un numeros sobor de…
Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, în cadrul conferințe pastoral-misionară a preoților din Protoieria Curtea de Argeș, luni, 02 noiembrie 2015, a fost rostită o rugăciune pentru victimele incendiului din București, informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. În cadrul întrunirii de la sediul protoieriei, preoții au fost…