Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat sâmbătă, 25 februarie 2017, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, informează Radio Trinitas. În cuvântul rostit după citirea textului evanghelic, ierarhul a îndemnat pe cei prezenți să facă fapte de milostenie și să se roage, nu pentru a fi apreciați și răsplătiți…
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, a fost prezent vineri în Parohia românească Sfântul Gheorghe din Stockholm. Cu acest prilej, ierarhul a participat la o întâlnire cu membrii Centrului pentru tineret Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. În cadrul întâlnirii din 24 februarie 2017, Preasfinția Sa a oficiat slujba Acatistului Mântuitorului, apoi…
Mitropolitul Visarion Puiu este omagiat în aceste zile la Paşcani, Neamţ şi Roman. Manifestările marchează 75 de ani de la numirea şi instalarea ierarhului ca Şef al Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria şi Mitropolit al Odessei, notează doxologia.ro. Zilele Mitropolit Visarion Puiu, ediţia a XXI-a, se desfășoară în perioada 24-26 februarie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului…
Şcoala Gimnazială Sfântul Antim Ivireanul din Timişoara a organizat joi, 23 februarie 2017, Ziua porţilor deschise. Elevii au participat la mai multe ateliere de creație, iar cei interesați au fost așteptați să cunoască profesorii și activitățile instituției. Cu acest prilej, pe parcursul zilei au fost organizate următoarele ateliere: Povestea unei semințe, coordonat de Prof. Alina…
Treizeci și patru de absolvenți ai Facultății de Teologie Justinian Patriarhul din București au depus astăzi jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă. Ceremonia a avut loc în 24 feb. 2017 la Paraclisul universitar Sfânta Ecaterina, în prezența Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, decanul instituției de învățământ teologic și a părinților slujitori la acest locaș…
Preafericitul Părinte Neofit aniversează în 24 februarie 2017 patru ani de la întronizarea ca Primat al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei. Patriarhul Neofit s-a născut la 15 octombrie 1945 în Sofia. La 3 august 1975 a intrat în monahism, iar pe 8 decembrie 1985 a fost hirotonit Episcop vicar de Sofia. În anul 1994 a fost ridicat…
La Seminarul Episcop Ioan Popasu din Caransebeș s-a desfăşurat joi, 23 februarie 2017, o manifestare culturală, după cum ne-au transmis Diac. Pavel Canea şi Darius Herea. Evenimentul a avut loc în contextul Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Episcopul martir Veniamin Nistor şi alţi apărători ai Ortodoxiei din Banat în…
În Catedrala din Urziceni Pr. paroh Bogdan-Ionuț Stancu şi Diac. Marian Petre au susținut joi o cateheză demonstrativă pentru copiii de la Grupul de cateheză Vlăstare Ortodoxe, ne-a transmis Pr. slujitor Lucian Scărlătescu. La acest eveniment din 23 februarie 2017 au participat toți preoții din cercul pastoral Urziceni, Pr. Daniel Mirel Minea, reprezentantul biroului de…
Copiii de la Colegiul Tehnic Energetic Dragomir Hurmuzescu din Deva au vizitat joi, 23 februarie 2017, persoanele vârstnice din cadrul Centrului social al Episcopiei Devei și Hunedoarei, notează site-ul oficial al Eparhiei. Actul filantropic a avut loc cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, fiind organizat de Sectorul Social al Eparhiei. Copii au…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a acordat vineri, 24 februarie 2017, Ordinul „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” Domnului regizor Marian Ciripan, reprezentantul Companiei de Teatru „Civic Art CvM” – Bucureşti. Acest Ordin a fost acordat artistului Marian Ciripan în cadrul unei întâlniri, care a avut loc la Reședința patriarhală, ca semn de apreciere…
Clubul Fotografilor Iaşi şi Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva – Padova II din Italia organizează duminică, 26 februarie 2017, de la ora 12:00, vernisajul expoziţiei de fotografie Târnosire, semnată de Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi. Evenimentul va avea loc în galeria de artă a Bisericii Sfânta Parascheva – Padova II, Via Tunisi 27B, Protopopiatul Tri-Veneto…
La centrul Social Iustin Patriarhul din Capitală a avut loc o întâlnire dedicată bunei desfăşurări a Marşului pentru viaţă. Evenimentul s-a desfăşurat miercuri, 22 februarie 2017. La întâlnire au participat membrii Asociaţiei Studenţi pentru viaţă, reprezentanţii Patriarhiei Române şi Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi voluntarii implicați în acest eveniment de amploare din București. Moto-ul comun al…
Printre mărturisitorii Ortodoxiei în temniţele comuniste se numără şi preotul Marin Diaconescu din Cocu, judeţul Argeş. A fost întemniţat la Piteşti (august 1958), Ocnele Mari (martie 1959), Jilava (mai 1959, în tranzit), Galaţi (iunie 1959) şi Botoşani. Mai multe informaţii aflăm din articolul semnat de Adrian Nicolae Petcu, publicat în Ziarul Lumina din 24 februarie 2017: S-a născut la…
Mitropolia Basarabiei organizează prin Sectorul de Misiune, Pastorație și Asistență Socială, la Chișinău, conferința Femeia mamă – ființă unică. Ce ne spune Biblia? Evenimentul va avea loc marți, 7 martie 2017, informează site-ul oficial al Mitropoliei. Invitat special este Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Conferința va fi susținută în…
La Catedrala Arhiepiscopală din Roman a fost oficiată în dimineața zilei de 23 februarie 2017 Sfânta Liturghie de IPS Ioachim. În timpul slujbei arhiereul l-a hirotonit în diacon pe tânărul teolog Răzvan Țuglea. De asemenea, 11 preoți hirotoniți la începutul anului au fost hirotesiți în duhovnic. Cu această ocazie, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului le-a oferit…
La Centrul Eparhial din Baia Mare a avut loc joi, 23 februarie 2017, ședința anuală cu protopopii din eparhie. Lucrările au fost prezidate de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. În cadrul şedinţei, fiecare protoiereu a prezentat darea de seamă pentru anul trecut, pe domenii de activitate: administrativ, cultural, economic, social-filantropic, teologic și educaţional.…
Episcopul Macarie al Europei de Nord a efectuat zilele acestea o vizită pastorală la românii din Norvegia de dincolo de Cercul Polar. Ierarhul a cercetat familiile de români din nordul Norvegiei, precum și pe cei bolnavi și însingurați, informează site-ul oficial al Eparhiei. În comunitatea românească din Insula Skjervøy PS Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie sâmbăta…
În cadrul parteneriatului dintre Biserică și Școală, încheiat în Arhiepiscopia Târgoviștei, la Colegiul Național Constantin Cantacuzino din Târgoviște a avut loc miercuri un atelier de creație și meșteșuguri tradiționale românești, intitulat Tradiție și continuitate. Evenimentul din 22 februarie 2017 a avut loc sub coordonarea doamnei Floricica Ștefan, profesor de Religie, a doamnei Roxana Tănase, profesor…
Parohia Veneția de Jos, județul Brașov, va găzdui duminică, 26 februarie 2017, evenimentul cultural Chipuri de lumină în temnițele comuniste, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului. Manifestarea este organizată de preotul Costin Butnar, responsabil al Departamentului de tineret pentru județul Brașov. Evenimentul va avea loc în Căminul Cultural din Veneția de Jos, de la ora…
În comuna Stănești din județul Vâlcea – locul natal al Patriarhului Justinian – a avut loc marți 21 februarie 2017, o manifestare culturală prilejuită de ziua de naștere a ierarhului: 22 februarie, informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Râmnicului. Evenimentul Patriarhul Justinian Marina şi locurile natale a avut binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și a…