Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte s-a întâlnit cu Patriarhul Ierusalimului la sfârșit de an

Arhim. Ioan Meiu, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și Superiorul Așezămintelor românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan, s-a întâlnit la finele anului trecut cu Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.

Părintele arhimandrit i-a înmânat din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o distincție care marchează Centenarul Patriarhiei Române.

„Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului s-a simțit onorat și i-a mulțumit Patriarhului României. De asemenea, l-a felicitat pentru ridicarea Catedralei de la București, simbol al integrității naționale”, transmite Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

Sfințirea picturii în mozaic a Catedralei Naționale și proclamarea generală a canonizării a 16 sfinți cuvioși și mărturisitori din secolul XX au fost principalele evenimente prin care Biserica Ortodoxă Română a marcat anul trecut Centenarul ridicării ei la rang de Patriarhie.

Foto credit: Patriarhia Ierusalimului


Știri recente