Prima pastorală de Crăciun a primului Patriarh al României. Cele trei principii sociale generate de Naşterea Domnului

În 1926 a fost transmisă prima pastorală de Crăciun a Primului Patriarh al României, Patriarhul Miron Cristea.

În mesajul său, Patriarhul Miron oferă o serie de sfaturi practice şi duhovniceşti, toate având ca reper fundamental Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos.

El vorbeşte despre bogăţie şi sărăcie ca posibile piedici în îndeplinirea misiunii noastre în calitate de creştini; despre adevărata putere de stăpânire; despre jertfă, dar şi despre condiţiile în care se poate ajunge la bunăstarea socială.

Sfaturile au fost integrate în „trei principii sociale… pe care tot creştinul credincios e dator să le cerceteze cu luare aminte,… printr’o alipire cât mai strânsă a fiinţei lui de îndrumările pline de lumină ce răsar din faptul Naşterii Domnului”.

Textul integral:


 M I R O N
Din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Patriarh al României.

Celorce vor asculta și ceti aceste povețe părintești: Har și Pace dela Părintele cel ceresc; iar dela Noi binecuvântare și salutare arhiepăstorească.

Iubiţi fii sufleteşti!

„Hristos pe pământ… ÎNĂLŢAŢI-VĂ”.

Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos e  sărbătoarea  păcii  şi  a unei noui întocmiri a vieţii omeneşti; -întocmire, în care puterea spirituală  stăpâneşte şi conduce, ca cea dintâiu, viaţa omenească în toate manifestările ei. Câte îndrumări luminoase se desprind din îmbrăţişarea cu credinţă şi smerenie a faptului Naşterii Domnului! Vieaţa individuală, vieaţa familiară, ca şi vieaţa  socială, în întregimea ei, îşi poate găsi întărire şi sprijin puternic numai folosindu-se de îndrumările date omenirii odată cu venirea  Domnului.

Astăzi toată lumea doreşte bogăţia şi dispreţueşte sărăcia; totuşi pentru Mântuitorul sărăcia nu a fost nici decum o piedică în împlinirea misiunii Lui.

Astăzi toată lumea doreşte să ajungă cât mai sus şi să aibă fiecare în  mâna sa o parte cât mai mare din puterea stăpânirii şi a măririi pământeşti; totuşi Naşterea Domnului ne învaţă, că stăpânirea şi mărirea întemeiată pe interese mici şi patimi de ambiţiune e şubredă şi se dărâmă repede şi dureros.

Astăzi toată lumea fuge de împlinirea conştientă a datoriei şi nu pune niciun preţ pe jertfa, pe care e dator fiecare s’o aducă pentru înaintarea binelui public; -şi totuşi Naşterea Domnului ne arată că numai prin jertfă şi devotament se poate îmblânzi furia valurilor de răutate, ce în chip firesc trebuiesc să se abată asupra  societăţii.

lată trei principii sociale, sugerate de faptul Naşterii Domnului, pe care tot creştinul credincios e dator să le cerceteze cu luare aminte, însufleţit de dorinţa neclintită de a le împuternici, întru cât le găseşte slăbite în vieaţa socială actuală, printr’o alipire cât mai strânsă a fiinţei lui de îndrumările pline de lumină ce răsar din faptul Naşterii Domnului.

1. Mântuitorul s’a născut într’un staul, în lipsă de ceeace e socotit ca strict necesar chiar şi de cei mai săraci oameni. «Şi a născut pe Fiul său, şi L-a înfăşat pre Dânsul şi L-a culcat în iesle, pentrucă nu aveau loc la gazdă (Luca II 7)».

Astfel ne descrie sfântul evanghelist condiţiunile materiale, în care s’a născut Domnul şi Mântuitorul nostru. N’ar fi putut Dumnezeu să aducă în lume pe Cel, despre care El însuşi zice la botez: «Acesta este Fiul  Meu cel iubit, întru Carele am bine voit» (Mat. III 17), în condiţiuni materiale de traiu mai uşor, mai îmbelşugat? Fără  îndoială că da.

Dar în faţa  lui  Dumnezeu ori sărac ori bogat înseamnă acelaş lucru, adecă nimic, dacă sob haina din afară a sărăciei sau a bopţiei nu se găseşte suflet conştient de omenirea omului, inimă deschisă pentru adevărurile veşnice şi râvnă plină de căldura pentru înfăptuirea voinţii Lui. Numai aceste bunuri lăuntrice au valoare în faţa lui Dumnezeu. Sărăcia de averi pământeşti poate uşor şi cu prisosinţă să fie împlinită de bogăţia şi puterea bunurilor sufleteşti; dar niciodată mulţimea averilor pământeşti nu va putea să înlocuiască lipsa comorii din lăuntru a omului.

Mântuitorul ar fi putut fi bogat, dar a vrut să fie sărac pentru  a arăta, că sărăcia nu este niciodată piedică în împlinirea datoriilor date de Dumnezeu.

O societate, în care acest adevăr e nesocotit, se găseşte pusă deseori în grele încercări. Vor înţelege cei săraci, că sărăcia nu e o piedică pentru a ne face datoria pe deplin şi cei bogaţi, că au datoria a da dovadă de bogăţie sufletească prin  ajutorarea celor în lipsă şi neputincioşi?

2. Al doilea rău social este dorinţa de a ajunge cât mai repede la cât mai mare putere şi mărire pământească. Naşterea Mântuitorului încă a fost întâmpinată de acest rău. Îndată ce Irod lmparatul a aflat dela magi, că s’a născut un împărat nou al Iudeilor, s’a turburat.

Pentru el, ivirea unui împărat nou însemna lipsirea lui de tronul împărătesc, şi deci desbrăcarea de haina slavei şi a stăpânirii. Aceasta pentrucă dorinţa lui de a stăpâna avea ca temelie patima ambiţiunii şi a trufiei; şi în ea nu urmăria altceva decât interesele mărunte şi meschine legate totdeauna de-o fiinţă omenească, ce nu cunoaşte pe Dumnezeu.

Adevărata putere de stăpânire se sprijină pe credinţa în Dumnezeu şi e însufleţită totdeauna de dorinţa de a împlini voia lui Dumnezeu. Peste turburarea lui Irod, Mântuitorul avea să câştige toată puterea în cer şi pe pământ, nu însă râvnind la tronul de aur şi la coroana de pietre preţioase a lui Irod, ci la tronul crucii şi la coroana de spini. Stăpânirea Mântuitorului a însemnat mântuirea şi înălţarea prin el a omenirii, pe când stăpânirea silnică a lui Irod a însemnat cea mai urâtă şi mai înfiorătoare pagină în istoria  omenirii.

Deaceea, tot creştinul să prăznuiască Naşterea Domnului, luând seama la acest învăţământ preţios şi de mare însemnătate pentru viaţa socială: adevărata putere de stăpânire se sprijină pe credinţa în Dumnezeu şi împlinirea voiei Lui. La o bună stare socială nu se poate ajunge decât atunci când orice slujbaş, dela cel mai mic până la cel mai mare, va avea conştiinţa că exercită dreptul de putere, pe care-l  are, nu din interese mici şi patimi ambiţioase, ci pentru înfăptuirea binelui obştesc, pentru slăvirea lui Dumnezeu.

3. În sfârşit, vieaţa zilelor ce trăim e izbită, ca şi o corabie în mijlocul valurilor furioase, de multe şi diferite curente purtătoare de germeni ucigători. Şi în această împrejurare faptul Naşterii Domnului cuprinde în sine un învăţământ, ce nu trebuie trecut cu vederea de niciun creştin doritor de binele obştesc.

«Irod, văzând că s’a batjocorit de Magi, s a mâniat foarte; şi trimiţând  a  omorît pe toţi pruncii, cari erau în Vitleem şi întru toate hotarele lui de doi ani şi mai mici, după vremea care cercase dela Magi» (Mat. II, 16).

Nici nu poate fi rău social mai groaznic ca acesta, deslănţuit de furia lui Irod asupra poporului Iudeu. Furia lui Irod se continuă însă şi astăzi, sub diferite forme, încercând să nimicească tot ce-i mai bun.

Şi societatea de astăzi încearcă să se apere de pornirile ucigaşe ale Irozilor actuali, prin fel de fel de mijloace. Naşterea Mântuitorului ne învaţă un mijloc, care va rămâne de-a pururi stavila cea mai puternică şi mai sigură. Furia lui Irod a fost potolită numai prin vărsarea de sânge nevinovat. Prin aceasta a fost şi stăvilită mai înainte de a-şi fi atins scopul: uciderea Pruncului dumnezeesc.

Ce învăţământ puternic şi pentru zilele noastre! Relele din societate nu pot fi tămăduite sau reduse la neputinţă decât prin jertfă. Neamul nostru nu poate să se înalţe şi să se cureţe de relele porniri, decât prin jertfa curată, nevinovată şi devotamentul neprecupeţit al celor mai buni fii ai lui.

Iubiţi Credincioşi! Dacă din prilegiul sfintelor Sărbători ale Crăciunului veţi urma poveţile Noastre: de-a vă împodobi sufletele voastre, comori sufleteşti şi virtuţi alese, – dacă nu veţi umbla după măriri deşarte, şi poziţia socială, la care aţi ajuns, o veţi întrebuinţa spre a face cât mai mult bine tuturor, -şi dacă la caz de lipsă veţi şti aduce jertfe mici şi mari pentru binele obştesc şi pentru interesele superioare ale familiei, oraşului, satului, judeţului, neamului, bisericii şi patriei; – cu un cuvânt, dacă venirea după trup a Mântuitorului pe pământ va fi pentru toţi un îndemn creştinesc de a vă înălţa sufleteşte: – atunci Naşterea lui Hristos are să vă fie de folos, ceea ce vă doreşte din inimă al vostru de binevoitor.

M I R O N
Patriarh

Bucureşti 14 Decembrie 1926.


În urmă cu 95 de ani, în data de 01 noiembrie 1925, Mitropolitul primat Miron Cristea devenea cel dintâi patriarh al României. Mai multe date biografice sunt disponibile aici.

Agenţia de ştiri Basilica aduce mulţumiri Bibliotecii Sfântului Sinod pentru punerea la dispoziţie a primei Pastorale de Crăciun a primului Patriarh al României. Pastorala a fost publicată în „Apostolul. Curierul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Bucureşti”, nr. 22-24, decembrie 1926.

Foto credit: Fototeca Ortodoxiei Româneşti


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente

În imagini: Ziua Colegiului Național Sfântul Sava

Elevii și profesorii prestigioasei instituții de învățământ, Colegiul Național Sfântul Sava, au serbat ziua liceului, vineri, 3 decembrie 2021, în contextul apropierii sărbătorii Sfântului Cuvios Sava cel Sfințit (5 decembrie). Sărbătoarea a debutat cu o…