Preoții de caritate din Sectorul 2 al Capitalei s-au reunit la Biserica Institutului Oncologic București

Biserica Institutului Oncologic București, recent binecuvântată după finalizarea lucrărilor de construcție, a găzduit joi ultimul cerc pastoral din acest an al preoților de caritate din Sectorul 2 al Capitalei.

„Am oficiat cu toții Taina Sfântului Maslu și ne-am rugat pentru ajutorarea tuturor celor internați în acest spital și a celor care se află în suferință fie pe patul de spital, fie acasă”, a relatat pentru Basilica.ro, Părintele Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor.

Reuniunea a inclus un moment evocativ dedicatul Anului comemorativ 2025, al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși din secolul XX: Părintele George Plătică, preot de caritate la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, a prezentat referatul „Sfântul Sofian, pictor de biserici și pictor de suflete”.

Etapele construirii unei biserici

Preoții de caritate din Sectorul 2 al Capitalei au oficiat Sf. Maslu și au audiat un referat cu tematică referitoare la Anul comemorativ 2025 în Patriarhia Română. Sursa foto: Pr. Alin Nica

De asemenea, Părintele Gheorghe Subțirică, preot de caritate la Institutul Oncologic din București, a prezentat etapele proiectului de construire a noii biserici a instituției medicale.

„A făcut aceasta pentru a le explica celorlalți preoți care slujesc în spitale și încă nu au construit un paraclis care este dinamica unui astfel de proiect, de la început până la final”, a transmis Părintele Alin Nica.

„Constituie un model bun de urmat și pentru alți preoți care doresc să construiască un paraclis, edificiu de o importanță crucială în plan pastoral-misionar.”

Colinde în spitale

Întâlnirea a mai inclus aspecte administrative referitoare la transferurile și înaintările în rang ale preoților de caritate din Sectorul 2 al Capitalei, precum și aspecte legate de recitalurile de colinde organizate în spitalele bucureștene cu sprijinul voluntarilor „Tineri în acțiune” ai Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Avem această activitate misionară, de a duce vestea Nașterii Domnului bolnavilor și personalului medical din diverse spitale”, a precizat coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor.

Gazda întâlnirii, Pr. Gheorghe Subțirică, a prezentat etapele proiectului de construire a Bisericii Institutului Oncologic București. Sursa foto: Pr. Alin Nica

Colindele cântate de tineri au început deja să se audă în spitalele bucureștene, urmând să continue în această perioadă.

Parastas și sfințire de troiță la un spital bucureștean

Sâmbătă, 13 decembrie 2025, la Biserica Spitalului Cantacuzino vor fi oficiate Liturghia, Parastasul în memoria fostului slujitor al sfântului lăcaș, precum și Sfințirea unei troițe în memoria tuturor pacienților și a cadrelor medicale din spital care s-au mutat la cele veșnice.


Biserica Institutului Oncologic București este pusă sub ocrotirea Maicii Domnului (prin hramul „Izvorul Tămăduirii”) și a Sfântului Ierarh Nectarie, izbăvitorul de cancer.

Vezi și:

Sursa foto: Pr. Alin Nica


Știri recente