Peste 350 de tineri au participat, în perioada 30-31 august, la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Arhiepiscopia Sibiului, eveniment găzduit de Parohia Vama Buzăului, judeţul Braşov.
Potrivit Mitropoliei Ardealului, programul a început sâmbătă, 30 august, cu Sfânta Liturghie săvârşită în apropierea Bisericii „Înălţarea Domnului” din Vama Buzăului, de un sobor condus de pr. Vasile Mihoc, vicar cultural onorific al Arhiepiscopiei Sibiului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Cvintetul vocal „Anatoly” al Operei Braşov.
În cuvântul de învăţătură, părintele Vasile Mihoc le-a vorbit tinerilor despre importanţa credinţei ortodoxe.
„A fi ortodox înseamnă a fi în Hristos şi în Biserica Sa cea una. Când Îl cunoşti pe Hristos, doreşti să-L cunoşti tot mai mult. Duhul Sfânt este acea apă din care, cu cât bei mai mult, cu atât mai mult însetezi”, a subliniat părintele.
Sămânţa Bisericii şi a neamului
Protopopul de Prejmer-Săcele, pr. Gelu Porumb, i-a încurajat pe tineri să profite de această întâlnire pentru a se cunoaşte şi a se întări în credinţă.
„Este minunat că tineretul ortodox este împreună. Sunteţi sămânţa Bisericii şi a neamului nostru”, a spus pr. Gelu Porumb.
Primarul comunei Vama-Buzăului, Tiberiu Chirilaş, le-a adresat participanţilor un mesaj în care și-a exprimat speranța că aceștia vor mai reveni în aceste locuri, după încheierea Întâlnirii.
„Sper să petreceţi clipe minunate la Vama Buzăului şi să descoperiţi frumuseţea locurilor noastre. Sunt convins că veţi reveni ca turişti să vizitaţi atracţiile zonei”, a menționat Chirilaș.

Natura nu poate fi înlocuită de digital
La rândul său, pr. Nicu Lazăr, parohul din Vama Buzăului, le-a transmis tinerilor să se bucure de darurile naturii, pentru că acestea nu au niciun fel de echivalent în lumea artificială, creată de om.
„Gândiţi-vă că sunteţi acasă şi că niciun telefon sau reţea socială nu poate înlocui frumuseţea de aici.”
Pe parcursul întâlnirii, tinerii au vizitat Cascada Urlătoarea şi Rezervaţia de zimbri, au participat la ateliere de olărit, dansuri tradiţionale, muzică, gastronomie şi dezvoltare personală. Ziua s-a încheiat cu un foc de tabără şi muzică folk.
Duminică, 31 august, programul s-a încheiat cu Sfânta Liturghie oficiată de părintele Iulian David, protopopul de Făgăraș. Tinerii au primit diplome de merit și de participare.
Foto credit: Mitropolia Ardealului






