Parohia românească „Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana” din Pescara a aniversat duminică împlinirea a 15 ani de la înființare. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie cu ocazia evenimentului aniversar din comunitatea românească.
Episcopul Italiei a arătat că cei 15 ani de activitate reprezintă o lucrare a harului lui Dumnezeu, rod al jertfei părintelui paroh și al credincioșilor, îndemnând comunitatea să rămână statornică în rugăciune, în viața liturgică și în responsabilitatea față de generațiile tinere.
Preotul paroh Alin Iarca a subliniat, într-un clip video postat pe pagina de Facebook a parohiei, continuitatea vieții liturgice și rodnicia pastorală a comunității ortodoxe românești de la malul Mării Adriatice: „În cei 15 ani de activitate liturgică neîncetată, 490 de copii au primit Taina Botezului iar 70 de familii au fost binecuvântate prin Taina Cununiei”.
Potrivit site-ului parohiei, comunitatea are ca dată oficială de înființare 20 ianuarie 2011, dar celebrarea celor 15 ani de activitate a fost stabilită pentru duminică, cu scopul de a fi cât mai aproape de sărbătoarea ocrotitorilor: Dreptul Simeon și Prorocița Ana, care sunt pomeniți în ziua de 3 februarie.
Parohia din Pescara s-a afirmat printr-o bogată viață liturgică și misionară, precum și prin activități catehetice și filantropice.
Tinerii din Frăția Nepsis Pescara au un rol important în viața parohiei. Aceștia au promovat evenimentul aniversar printr-o serie de reel-uri pe rețelele de socializare, cu scopul de a atrage tinerii români din zonă.
Foto credit: Episcopia Italiei





