Parohiei Costeasca din București şi-a serbat astăzi, 02 mai 2016, hramul principal, Învierea Domnului. Cu prilejul acestei sărbători, în mjlocul comunităţii s-a aflat Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Preasfinţia Sa a binecuvântat cu agheasmă lăcaşul de cult apoi a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează TRINITAS TV.
Răspunsurile la strană au fost date de Corala Te Deum Laudamus din București.
Avem datoria să fim cu toţi fii ai luminii
În cuvântul de învăţătură, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, i-a îndemnat pe credincioşi să caute să devină fii ai luminii, lumina lumii care este Hristos.
Avem datoria să fim cu toţi fii ai luminii şi această podoabă a luminii o dobândim prin atentă vieţuire creştină, prin iubire, prin faptele cele bune şi mai ales prin dragostea pe care o arătăm faţă de Dumnezeu participând la Sfânta Liturghie, a spus Preasfinţia Sa arătând că „fii lumini sunt cei care vin la Biserică, cei care caută lumina din viaţa lor, fii lumini sunt cei care se roagă mult, care îşi iartă vrăjmaşii, fii lumini sunt cei care fac faptele bune şi se gândesc că viaţa lor trebuie să fie închinată lui Dumnezeu şi aproapelui. Fii ai lumini sunt şi cei care zidesc astfel de Biserici”.
Avem datoria de a-i ajuta pe cei care au nevoie de ajutorul nostru
Totodată, ierarhul a subliniat faptul că „mesajul acestor zile de sărbătoare al Învierii Domnului este acela al comuniunii, al iertării”:
Biserica noastră ne învaţă că în aceste zile de Paşti trebuie să ne împăcăm şi cu duşmanii noştri. Trebuie să îi îmbrăţişăm şi pe cei care nu ne iubesc şi să le spunem tuturor: fraţilor. Acesta este mesajul Învierii. De unde am învăţat noi să iertăm? De la Mântuitorul Hristos care răstignit fiind se ruga pentru cei care L-au răstignit. Aceasta este cea dintâi calitate pe care trebuie să o aibă fii Bisericii. Avem datoria de a-i ajuta pe cei care au nevoie de ajutorul nostru. Trăim într-o lume cu atâta suferinţă şi cu multă singurătate şi noi cei care venim la Biserică ar fi bine să îi cercetăm pe cei care au mai puţin şi sunt mai singuri decât noi.
Pentru activitatea desfășurată, părintele paroh Dan Toader, a primit Diploma omagială Sfântul Ierarh Antim Ivireanul.
Acesta este cel de-al doilea locaş de cult, din Bucureşti, care poartă hramul Învierii Domnului, primul fiind Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului