Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, a oficiat duminică, împreună cu părinții din obște, un nou parastas în memoria etnicilor români care și-au dat viața în războiul din Ucraina.
Dacă la parastasul oficiat anul trecut de părinții putneni numărul românilor căzuți în război era de 130, anul acesta pe listă s-au adăugat alți 120 de români din regiunea Cernăuți, precum și 50 de români din sudul Basarabiei, regiune situată tot pe teritoriul Ucrainei.
Părinții putneni au rostit o rugăciune și pentru cei 160 de etnici români dispăruți în război, despre care nu se știe dacă mai sunt în viață sau nu.
Slujba a avut loc în incinta mănăstirii, pe alei fiind amplasate portrete ale celor căzuți în război. Multe familii au ținut în mâini fotografii ale rudelor căzute sau dispărute pe front.
„Nădăjduim că jertfa lor nu va fi ignorată”
„Îi pomenim cu durere, dar și cu speranța că sacrificiul lor pentru Ucraina va aduce o schimbare. Căci, în timp ce ei mor, cei de acasă, din comunitățile lor, se confruntă cu o restrângere treptată a învățământului în limba română”, a spus la final Arhim. Melchisedec Velnic.
„Școlile se închid, clasele se comasează, iar limba maternă este marginalizată. Este o realitate a acestor zile, a acestor ani, care va afecta iremediabil viitorul românilor din nordul Bucovinei dacă nu va înceta.”
Starețul a vorbit despre istoria românilor bucovineni, de la răpirea ei în 1774 de către Imperiul Habsburgic, până în prezent, accentuând că familia, limba, credința, școala au menținut identitatea românilor din Ucraina.

„Nădăjduim că jertfa lor nu va fi ignorată. Ea trebuie să conteze pentru respectarea drepturilor comunității românești, pentru ocrotirea limbii, a școlii, a credinței familiilor din care au venit, familii în care au crescut și familii pe care le-au întemeiat”, a mai spus părintele arhimandrit.
„Această realitate trebuie să conteze și pentru societatea și statul român. Este o responsabilitate morală și istorică față de românii care trăiesc dincolo de granițe, dar nu în afara neamului.”
Doliul războiului a intrat în case
Jurnalistul Marin Gherman de la Centrul Media BucPress a vorbit despre cât de dureros resimte comunitatea românilor din Ucraina războiul și pierderile de vieți omenești.
„Acești români au spus pentru prima dată mama și tata în limba română. Au fost români, s-au simțit români, au gândit românește și fac parte din românitate. Fac parte, în ciuda faptului că au fost smulși dintre noi prea rapid de către acest război. Ei n-au vrut război. Nimeni dintre voi, nimeni dintre noi n-a vrut război”, a spus Marin Gherman.
„Însă războiul a intrat în casele românilor, cu toate că aceste case se aflau foarte departe de linia frontului. Și încă se află acest război în aceste case. În linii mari, nimic nu poate fi mai distrugător pentru o comunitate care este dezrădăcinată decât acest război în aceste clipe.”
Evenimentul a fost organizat de Centrul Media BucPress, Societatea Civică „Valea Prutului” și Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”.
Foto credit: Mănăstirea Putna






