Mitropolitul Serafim, în mijlocul comunității pe care a păstorit-o prima dată ca preot
Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord a slujit duminică în Parohia Pojorta, prima comunitate pe care a primi-o spre păstorire ca preot. Înaltpreasfinția Sa a revenit în localitatea de la poalele Munților…
Catedrala Națională se redeschide: Prima Liturghie din acest an va avea loc la începutul lunii septembrie
Catedrala Națională își redeschide porțile pentru credincioși în cadrul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO 2026), care va avea loc la București în perioada 31 august – 3 septembrie. Potrivit unui comunicat al Biroului de…
Șezătoarea, readusă la viață la Casa Memorială „Iuliu Maniu”: Intrare gratuită
Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin, Sălaj, organizează sâmbătă o șezătoare, prin care își propune să readucă în atenția publicului spiritul întâlnirilor de altădată, când oamenii satului se adunau seara să lucreze împreună, să povestească…
Copiii unei parohii din Alba au descoperit patrimoniul satului la Școala de vară „Păstrători ai trecutului, arhitecți ai viitorului”
Parohia Boz din Alba a organizat Școala de vară „Păstrători ai trecutului, arhitecți ai viitorului”, în perioada 20-23 august. Proiectul a reunit copii și tineri din comunitate în cadrul unor activități dedicate credinței, patrimoniului și…
Apel la donare de sânge pe fondul scăderii rezervelor în Tulcea și Vaslui
Centrele de transfuzii sanguine din Tulcea și Vaslui au făcut apel la donare de sânge pe fondul scăderii rezervelor. Perioada de concedii și temperaturile ridicate au făcut ca numărul de donatori să scadă în ultimele…





