O tânără află de la înger că va naște. Pe Fiul lui Dumnezeu. Avea în jur de cincisprezece ani. Nu cunoscuse bărbat, era în grija Dreptului Iosif și trăia într-o societate care pedepsea desfrâul prin uciderea cu pietre.
„Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu” (Luca 1:30) îi spune îngerul. De înger nu s-a temut Fecioara, doar din pruncie trăise în Templu unde îngerii o hrăneau cu mană cerească. Dar de vestea uriașă cum de nu s-a înfricoșat? A răspuns senin: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1:38).
Gândind superficial, vom cataloga reacția tinerei fecioare drept una copilărească. Acceptă fără să gândească ce îi spune arhanghelul. Și, parțial, nu am greși pentru că Maica Domnului era până la urmă încă un copil, dar nu orice copil, copilul care avea să nască în lume pe Dumnezeu.
Fecioara s-a tulburat
Iar dacă spunem că a acceptat în pripă, fără să analizeze, iar greșim. Fecioara chiar s-a tulburat. Și-a făcut griji. Dar nu la vestea primită, ci înainte.
„Intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?” (Luca 1:28-29).
Aici se află cheia problemei. Tânăra s-a îngrijorat când i-a fost amenințată smerenia, pentru că în smerenie stăteau puterea și curajul ei. Apoi, aflând că îngerul îi aduce „har de la Dumnezeu” toată frica a încetat. Nu a mai contat ce i se cerea, că urma să treacă sabie prin sufletul Ei; să nască în condițiile date, să fugă în Egipt, iar mai târziu să își vadă Fiul judecat, bătut, pironit și ucis alături de tâlhari. Le primește cu bucurie pe toate pentru că vin de la Dumnezeu și în El crede. A înspăimântat-o doar gândul că cineva o laudă.
Că smerenia a fost cel mai mare dar al Preasfintei Fecioare Maria spunea și Părintele Cleopa, unul dintre cuvioșii propuși recent spre canonizare.
„Da, fraţii mei, într-adevăr, Preasfânta Fecioară Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovniceşti. Dar darul cel mai mare care i-a fost ei pricină de slavă şi de cinste negrăită a fost darul smereniei. Fără acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de mare folos. Smerenia a fost pricină de slavă şi de cinste Preacuratei Fecioare Maria mai mult decât toate darurile pe care le avea”.
Cu credința și cu smerenia Ei, Fecioara le-a învins pe toate. Așa a devenit Născătoare de Dumnezeu pe care o vor ferici toate neamurile cum Însăși a prorocit:
„Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El” (Luca: 1:46-50).
Cei ce se tem de El
Urmând îndemnul hristic, vă tot spunem în acest post să #nuvătemeți (Matei 28:10). Dar, iată, mila Domnului este „spre cei ce se tem de el”.
De ce? Pentru că frica de Dumnezeu este o grijă permanentă care îi distrage de la alte temeri pe creștini. Vezi cum poate frica fi virtute și din ce punct devine ea boală a sufletului.
Pe aceeași temă:
Foto credit: Basilica.ro
