Biserica Ortodoxă se află astăzi, 9 februarie 2014, în Duminica a XXXIII-a după Rusalii, numită și a Vameșului și a Fariseului. În toate bisericile s-a citit la Sfânta Liturghie Pericopa Evanghelică de la Sf. Ev. Luca, capitolul 18, versetele de la 10 la 14, în care se relatează Pilda Vameșului și a Fariseului: Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus în templu ca să se roage: unul era fariseu și altul vameș. Fariseul, stând drept, se ruga în sine astfel: Dumnezeule, îți mulțumesc pentru că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți și desfrânați, sau ca acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din toate câte câștig. Iar vameșul, stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-și ridice spre cer, ci își bătea pieptul său și zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. Vă spun vouă că acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa, decât acela; pentru că oricine se înalță pe sine se va smeri; iar cel care se smerește pe sine se va înălța.
Biserica Ortodoxă a intrat în perioada Triodului
Începând cu această Duminică, Biserica Ortodoxă a intrat în perioada Triodului, una dintre cele trei mari diviziuni ale anului liturgic. Triodul precede perioada Penticostarului și urmează celui mai lung interval din anul bisericesc, perioada Octoihului. Această perioadă durează zece săptămâni, dintre care trei sunt pregătitoare pentru Postul Sfintelor Paști, șase reprezintă perioada propriu-zisă a postului, iar ultima este Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul Reședinței Patriarhale cu hramul Sfântul Grigorie Luminătorul, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit celor prezenți despre perioada anului bisericesc în care am intrat, numită Triod: „Duminica aceasta este Duminica Vameșului și Fariseului, potrivit evangheliei care s-a citit astăzi. Această Duminică arată și începutul perioadei Triodului. Această perioadă are 10 săptămâni din timpul anului bisericesc și anume trei săptămâni pregătitoare care conțin patru duminici, apoi șase săptămâni Postul Sfintelor Paști și a șaptea săptămână este săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cele patru duminici cuprinse în cele trei săptămâni pregătitoare sunt: Duminica Vameșului și Fariseului, Duminica Fiului Risipitor, Duminica Înfricoșătoarei Judecăți și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. După această duminică, luni începe perioada Postului Sfintelor Paști”.
Avem mereu nevoie de rugăciune smerită, de pocăință sinceră, de milostenie arătată față de cei în nevoi și de înfrânare
Această perioadă de pregătire, înainte de a intra în Postul Sfintelor Paști, are o semnificație deosebită prin modul în care Biserica a ales citirea Pericopelor evanghelice, a arătat Patriarhul României: În prima duminică din cele patru dinaintea perioadei Postului Sfintelor Paști, numită Duminica Vameșului și Fariseului, ni se arată că prima treaptă din urcușul duhovnicesc spre învierea sufletului din moartea păcatului și pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos sau Sfintele Paști este o treaptă a rugăciunii smerite. A doua duminică din perioada pregătitoare, Duminica fiului risipitor ne arată necesitatea sau treapta a doua a urcușului spre Înviere a pocăinței sincere. Treapta a treia simbolizată prin Duminica Înfricoșătoarei judecăți este treapta milosteniei darnice și a patra este Duminica izgonirii lui Adam din Rai pentru că nu a postit; aceasta ne arată importanța postirii sau înfrânării de lăcomie pentru a dobândi iubirea milostivă și darnică. Toate aceste duminici pregătitoare cu semnificația lor duhovnicească de trepte în creștere duhovnicească ne arată că în timpul postului care urmează după aceste patru duminici avem mereu nevoie de rugăciune smerită, de pocăință sinceră, de milostenie arătată față de cei în nevoi și de postire sau înfrânare de la lăcomia după orice lucru care ne împiedică să ne apropiem de Dumnezeu și să ne unim cu El. Această pregătire, această pedagogie a fost fixată de Sfinții Părinți, mari nevoitori, oameni postitori, rugători, oameni care au luptat cu păcatul și au dobândit virtuțile, oameni care au simțit în viața lor taina Învierii sufletului din moartea păcatului și bucuria unirii omului cu Hristos cel Răstignit și Înviat”.
„În Duminica aceasta a Vameșului și Fariseului Evanghelia ne arată o pildă pe care Mântuitorul a rostit-o arătând importanța smereniei, a rugăciunii unită cu smerenie. Hristos Domnul ne spune că doi oameni au urcat la templul din Ierusalim ca să se roage și acolo vedem două stări sociale diferite, două poziții fizice a persoanei diferite și două stări sufletești diferite. Vedem că vameșul și fariseul erau doi oameni din două stări diferite. Fariseii se considerau elita poporului ales, oameni învățați, oameni cu vază, oameni cu influență, iar vameșii formau o categorie de oameni disprețuiți din două motive: în primul rând că s-au pus în slujba Imperiului Roman care stăpânea peste Țara Sfântă în aceea vreme și în al doilea rând pentru că acești vameși îndată ce au dobândit dreptul de a aduna taxele sau impozitele au devenit lacomi, răpitori și foarte dornici de a se îmbogăți cu orice preț, repede, chiar și în mod necinstit. Această diferențiere este necesară ca să înțelegem oarecum atitudinea celor două persoane diferite în fața templului din Ierusalim”, a mai spus Preafericirea Sa.
Dumnezeule fii milostiv mie păcătosului
De asemenea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit celor prezenți despre rugăciunea smerită a vameșului și atitudinea mândră a fariseului: „Evanghelia ne spune că acești doi oameni care au urcat la templu s-au rugat diferit în fața lui Dumnezeu. Fariseul stătea drept în fața lui Dumnezeu, într-o poziție semeață, în timp ce vameșul mai la îndepărtare, cu capul aplecat, privirea în pământ, bătea cu mâna în piept ca semn de regret pentru păcate și zicea: Dumnezeule fii milostiv mie păcătosului. Vedem deci două atitudini, două poziții fizice diferite, semeț și mândru acest fariseu stătea drept pentru că se considera drept, iar celălalt pentru că își vedea propriile păcate stătea smerit, privea spre pământ, simțea că numai cu ajutorul lui Dumnezeu se poate ridica din păcate; privea spre pământ pentru că cele pământești l-au aplecat mult spre moarte. Deci, avem două stări, două poziții diferite ale corpului care corespund celor două stări diferite din sufletele celor care se roagă. Evanghelia ne spune că fariseul care stătea drept, semeț, în fața altarului se ruga în sine, întru sine, adică în gând, fără voce tare, fără glas și zicea: Îți mulțumesc ție Dumnezeului că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți și desfrânați sau ca acest vameș care era în apropiere. Postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din toate câte câștig. Vedem în această rugăciune a fariseului faptul că se ruga în sine și pentru sine, că Dumnezeu cunoaște și rugăciunea făcută cu gândul, nimeni nu l-a auzit cum se ruga, dar Dumnezeu cunoscând gândurile oamenilor știa ce gândește, ce spune în gând el când se roagă. În treacăt a mulțumit lui Dumnezeu pentru că îndată a trecut de la mulțumirea adusă lui Dumnezeu la mulțumirea de sine. De fapt el a venit să se felicite pe sine în fața lui Dumnezeu, să amintească lui Dumnezeu cât de vrednic este el că postește de două ori pe săptămână și dă zeciuială din ceea ce câștigă ca și când Dumnezeu ar fi uitat de virtuțile lui și, mai ales, îndată după ce se laudă pe sine sau chiar și înainte judecă pe alții. Mulțumirea adusă lui Dumnezeu este doar un pretext pentru a se lăuda pe sine, el nu mulțumește lui Dumnezeu pentru ajutorul primit în săvârșirea faptelor bune, ci se auto-preamărește, se felicită pe sine însuși fiind plin de sine. Vedem în atitudinea fariseului o rugăciune a omului mândru, plin de sine. Pentru că era plin de sine nu mai era loc în el cu adevărat de prezența lui Dumnezeu și nici de iubire față de semeni, se lăuda pe sine și judeca pe alții. În același timp, în aceiași biserică, în același templu, vameșul smerit cu ochii aplecați spre pământ, cu multă zdrobire de inimă cerea milostivirea lui Dumnezeu: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului”.
Dumnezeu preferă unui drept mândru pe un păcătos smerit
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat faptul că nu orice rugăciune este primită la Dumnezeu, ci numai rugăciunea făcută întru smerenie: „Hristos Domnul ne spune că dintre aceștia doi, fariseul mândru și vameșul păcătos smerit, al doilea, adică vameșul s-a întors mai îndreptat la casa sa. Prin aceasta vedem că Dumnezeu preferă unui drept mândru pe un păcătos smerit. Este mai bine să fii păcătos smerit decât un drept mândru. Și aceasta arată că nu orice rugăciune este primită la Dumnezeu, ci numai rugăciunea făcută întru smerenie. Deci, adevărata rugăciune este mai întâi preamărirea lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale arătate nouă, mulțumire pentru ajutorul primit de la El și cerere pentru a primi ajutor în continuare, în tot timpul vieții noastre”.
Să urmăm virtuților fariseului și smereniei vameșului
„Triodul, în slujba Utreniei, scoate în evidență importanța rugăciunii smerite, dar în cântarea a V-a de la Utrenie îndeamnă să luăm ce e bun de la amândoi, să luăm virtuțile sau să urmăm virtuților fariseului și smereniei vameșului și să ne îndepărtăm de ceea ce este greșit și anume, mândria fariseului și pierzarea, se spune acolo, sau oarecare împătimire care duce la pierzare și anume această împătimire a vameșului. Deci, cartea Triodului face o sinteză între virtuțile fariseului și smerenia vameșului și ne îndeamnă să fim lucrători ai virtuților, să fim postitori să fim milostivi, iar toate acestea să le facem cu smerenie”, a mai spus Patriarhul Românei.
Când păcătuim trebuie să ne ridicăm prin pocăință, iar atunci când săvârșim fapte bune trebuie să le acoperim cu haina smereniei
Preafericirea Sa arătat că Evanghelia de astăzi este bogată în înțelesuri duhovnicești, și a subliniat faptul că prin această punere în contrast a smereniei și a înălțării ne arată deodată calea spre mântuire, dar și lupta pe care o avem de purtat pe calea mântuirii.
„Evanghelia transmite mesajul său principal în concluzia pe care Mântuitorul o dă pildei sale si anume: Oricine se înalță pe sine se va smeri; iar cel care se smerește pe sine se va înălța. Aceasta înseamnă că oricine se smerește va fi înălțat de Dumnezeu în relația de iubire milostivă, smerită și sfântă a lui Dumnezeu față de oameni. Oricine se înalță pe sine va fi smerit în înțelesul că va fi umilit de către alții prin faptul că este mândru și arogant, dar și pentru că nu poate crește spiritual, chiar dacă nu este umilit de cineva. Cel ce se înalță pe sine se va smeri adică va fi umilit pentru că nu poate crește duhovnicește în relația cu Dumnezeu fiind plin de sine și nu mai este loc de iubirea lui Dumnezeu și iubirea față de semeni în sufletul omului mândru. Deci, cel ce se înalță pe sine se va smeri în sensul că va cădea, va decădea și va diminua din viața sa duhovnicească. Deci, deși Evanghelia are cuvinte puține ea are o bogăție deosebită de sensuri duhovnicești, astfel încât această punere în contrast a smereniei și a înălțării ne arată deodată calea spre mântuire, dar și lupta pe care o avem de purtat pe calea mântuirii și anume atunci când suntem păcătoși trebuie să ne ridicăm prin pocăință, iar atunci când săvârșim fapte bune trebuie să le acoperim cu haina smereniei pentru ca ele să nu devină mândrie sau pricină de cădere sau decădere spirituală tocmai prin iubirea de sine exclusivistă. Vedem că Evanghelia ne pune în față primejdia sau primejdiile pe care le poate crea mândria, mai întâi o lipsă de comunicare deplină cu Dumnezeu, o rugăciune fără rodire sfințitoare și transformarea rapidă din mulțumire de sine în judecare sau osândire a altora. În general, oamenii care se cred mai buni decât ceilalți devin foarte repede aspri judecători ai lor și prin aceasta pierd din suflet iubirea milostivă care în mod firesc vine în sufletul omului prin rugăciune fierbinte. Avem o întreagă luminare a sufletului cum trebuie el să pornească în urcușul spre învierea din moartea păcatului și spre învierea sărbătorii Sfintelor Paști. Deci, avem o bucurie deosebită când simțim că Dumnezeu intră în sufletul omului care se roagă în smerenie și o pace deosebită. Un părinte contemporan, rugător, din Egipt, Matei cel smerit spunea că atunci când te rogi să te rogi atent și smerit și dacă ai simțit bucurie și pace în suflet după ce ai făcut rugăciunea este semnul că ea a fost primită de Dumnezeu, dacă după rugăciune ești neliniștit și nu ai bucurie în suflet înseamnă că te-ai rugat într-un mod risipit sau neatent, sau insuficient de mult. Dumnezeu răspunde rugăciunii smerite și stăruitoare prin pacea și bucuria pe care le revarsă în sufletul celui care se roagă cu smerenie, cu dragoste de Dumnezeu și de aproapele”, a mai spus Preafericirea Sa.
Duminica viitoare Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica întoarcerii Fiului risipitor, a XXXIV-a după Rusalii.
