Praznicul Nașterii Domnului a fost întâmpinat cu bucurie și evlavie la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria.
Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ungariei, împreună cu un sobor format din protos. Visarion Tuderici, Secretar Eparhial, părintele Teodor Marc, Consilier Economic al Episcopiei și arhid. Emanuel Văduva.
La slujbă au participat numeroși credincioși de toate vârstele, din Giula și din localitățile apropiate, precum Micherechi și Șărcad, dar și din România, din Oradea și Arad, dar și turiști veniți în țara vecină.
La Sfânta Liturghie a asistat și Maria Gurzău Czeglédi, directoarea liceului românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, alături de doamna Beata Kondoroș, Președintele Autoguvernării Românești Locale.
Nașterea Domnului, prin ochii copiilor
În continuare, Preasfințitul Părinte Episcop a dat citire Pastoralei de Crăciun, în care a subliniat darul neprețuit făcut de Dumnezeu oamenilor prin Întruparea Fiului Său Cel Veșnic, devenit și Fiul Fecioarei Maria.
Ierarhul a arătat că Nașterea Domnului risipește întunericul lumii, al păcatelor și al patimilor, descoperindu-i omului calea către Dumnezeu, către Împărăția Cerurilor și către aflarea propriului rost în viață.
Copiii și credincioșii care s-au pregătit au primit Sfintele Taine, iar la finalul Sfintei Liturghii, elevii de la școala și liceul românesc din Giula au oferit credincioșilor o serbare de Crăciun. Potrivit Episcopiei Ungariei, copiii au tâlcuit, cu „inocență și bucurie”, mesajul Nașterii Domnului pentru creștinii de astăzi.
La final, ierarhul a felicitat-o pe învățătoarea Eva Sabău, precum și pe elevi, pentru darul de suflet oferit comunității, dăruindu-le copiilor pachete cu dulciuri.






